Despre Educaţia sexuală în şcoli sau de ce are ea un rol vital într-o ţară cu pretenţii de Vest

Distribuie!

de Alina Maria Șerban

România anului 2015. Educaţia sexuală încă nu face parte din progama şcolară. Între timp, în ţări precum Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Irlanda, Italia sau Norvegia aceste ore şi-au găsit locul în şcoli, ba chiar sunt obligatorii.

În Danemarca, spre exemplu, acest lucru se întâmplă încă din 1970. În cadrul acestor ore se discută pe larg despre sarcină, contraceptive, pubertate, boli cu transmitere sexuală şi nu numai. La noi, situaţia e exact pe dos. Suntem pudibonzi până-n măduva oaselor şi ne înroşim mai ceva ca o pătlăgică dacă auzim cuvinte precum prezervative, sarcină, viol, avort sau masturbare. Declarăm răspicat că astea nu-s lucruri de spus unui copil şi mergem mai departe. În timp ce noi, ca popor, acceptăm pasiv acest refuz la educaţie, la televizor, se perindă, aproape în fiecare zi, familii cu cel puţin trei copii care trăiesc la limita sărăciei. Unii chiar sunt nevoiaşi şi loviţi de soartă însă marea majoritate este formată din părinţi, buni de muncă, care toacă banii daţi de stat şi vin la cerşit de milă. În fond, e mai uşor aşa decât să pui osu la muncă. De metode de contracepţie n-au auzit şi nici nu vor să o facă. Fac câţi copii le dă Domnul şi îi chinuie în sărăcie din simpul fapt că nu vor să iasă din mediocritatea lor. Până la urmă, Biserica încurajează familiile numeroase indiferent de împrejurările în care acestea se formeză. Avortul e doar de domeniul SF-ului. Moartă, coaptă, femeia trebuie să ducă sarcina chiar dacă nu ar avea cu ce să-şi creasă copilul, chiar dacă sarcina respectivă îi pune în pericol şi pe ea şi pe făt. Aici e o discuţie prea stufoasă şi articolul nu-i despre avorturi. Am stabilit, deci, că românul, în medie, e o specie care preferă ignoranţa şi care e pudibondă peste măsură.

Educaţie sexuală? De ce? Cu ce îmi ajută copilul? Oho! Dar cu câte îl ajută! Am citit deunăzi că un grup de protestatari care cerea ca educaţia sexuală să facă parte din progama şcolară, a fost amendat pentru că a format o sfoară de care a agăţat lenjerie intimă şi teste de sarcină. Tot din articolul cu pricina am aflat că România are cea mai mare rată de sarcini nedorite la adolescente din UE. Mă întreb de ce? Aş ofta, dar nici aşa n-aş putea cuprinde toată dezamăgirea pe care o simt. Educaţia sexuală e un drept pe care ar trebui să-l avem toţi. Fiecare persoană trebuie să-şi cunoască corpul şi să primească răspunsuri de la altcineva în afară de Google. De vorbit, părinţii nu prea vorbesc cu copiii lor. Sunt stânjeniţi şi se feresc ori de câte ori se deschide subiectul. Buzele li se strâng într-o linie fină şi pumnii se încleştează singuri de la indignarea pe care o simt o dată puşi faţă în faţă cu odrasla care cere explicaţii. Le spun că le dau bani de o ieşeală în oraş sau că le cumpără ultimul joc pe calculator şi scapă de problemă.

Din păcate întrebările nu se opresc acolo. Copilul o să caute pe net şi părintele o să fie mulţumit că are cine să-i explice şi că nu trebuie să o facă el. Când îi vine fata acasă, însărcinată, sare imediat şi zice că nu înţelege cum s-a întâmplat. Ciudată dilemă! Copilul n-a fost prea bine informat. Google nu e profesor şi nici bonă sau părinte. La şcoală, profesorii strâmbă din nas şi mai-mai că ar ridica vocea la un elev care ar întreba aşa ceva.

Că avem pretenţii de ţară civilizată – asta se ştie. Că se mai fac proteste pentru treaba asta, dar şi pentru altele, se ştie. Noi vrem să fim în Europa şi să fim consideraţi civilizaţi, dar să nu se schimbe nimic. Schimbarea-i o chestie rea şi nici măcar Biserica nu o susţine. Ptiu! De ce e importantă educaţia sexuală dacă tot vrem să ne dăm cu Vestu? Pentru că am reuşi să ieşim şi noi din Epoca Tenebrelor.

Nu pot decât să concluzionez , fără prea mare tragere de inimă, că românul e ruşinos din fire, însă numai când vine vorba de propriul corp. În rest, are o gură de să te ţii.

Pentru referinţe vedeţi orice emisiune-telenovelă de după ora cinci.

Sursa foto: Alina Maria Șerban

Taguri

Arhiva