Deși nu am cetățenie română, îmi place România

Distribuie!

Ce mi se pare cel mai enervant la poporul ăsta într-un prezent cât de cât pașnic și favorabil pentru că avem în sfârșit un stat național, este că nu ne promovăm deloc imaginea de țară. Și nu vorbesc despre programe ample de marketing și/sau relații publice adoptate de către conducere, deși și acestea ar trebui cât mai mult elaborate, ci de ceea ce simte și transmite fiecare român.

Există o atitudine generală greșită a românilor despre ei înșiși. De parcă nu le place că sunt români și le este rușine să spună mai tare cine sunt în fața celorlalte națiuni. Și lucrul ăsta ni se petrece nouă, celor care avem una dintre cele mai vaste istorii din Europa. Avem atât de multe lucruri minunate de spus, atâtea valori, atâtea tradiții frumoase. Și totuși, parcă ne place mai mult ce fac francezii, englezii sau americanii. Nu vorbesc despre promovarea unui naționalism exagerat, ci despre nevoia de a ne respecta pe noi înșine. Pentru că dacă nu ne convine cine suntem și ce facem atunci ce am mai putea aștepta de la alții? Nimic altceva decât lipsă de interes și chiar izolare.

Desigur că în condițiile unei lumi interconectate și globalizate este greu să faci și să promovezi ceva autentic românesc. Ca să ai succes trebuie să te adaptezi la schimbările ce se petrec pe plan internațional, cu alte cuvinte să devii internațional. Problema e că poți să devii internațional nu doar cântând în engleză, dacă e să vorbim despre industria muzicală, ci și prin ceva ce aparține țării din care vii. Îmi aduc cu drag aminte de trupa O-Zone cu melodia lor românească „Dragostea din tei” care a cutreierat toată lumea, până și chinezii o fredonau în română așa cum o înțelegeau ei.

Dacă am investi cu mai mult suflet pe lângă resurse materiale, ar fi posibil să ne promovăm și prin ceea ce suntem noi, nu doar prin forme importate din afară. Din păcate, alegem calea mai simplă. Facem ce au mai făcut și alții pentru că e testat că are succes. Luăm, să zicem de exemplu, rețeta americană și ne creăm show-uri, programe, distracții și muzică „românească”. Uneori avem succes, alteori nu. Cert este faptul că începem să ne pierdem autenticitatea prin această pseudo-cultură.

În altă ordine de idei, poate că problema dată își are cauza nu în valorea în sine a produselor culturale românești, pentru că și alte țări reiau aceleași rețete folosite în zeci de țări și nu le contestă nimeni valoarea, ci mai mult în simplul fapt că nu suntem din punct de vedere politic sau economic un actor atât de important pe plan internațional.

Poate că mândria de țară este direct proporțională cu puterea politică și economică a unui stat. Dacă România și alte țări care se află în aceeași situație ar avea o mai mare influență globală, sunt sigură că și pe plan cultural acestea ar fi mai apreciate atât de către proprii cetățeni, cât și de restul.

Cum devenim mai puternici ca țară? Nu pot preciza o soluție sigură, însă am putea lua calea inversă, să devenim mai buni pe plan cultural consolidându-ne o identitate puternică pentru a nu mai fi neglijați pe alte planuri. Pentru aceasta ar trebui ca fiecare român să stea acasă și să aibă mai multă încredere în sine, realizând astfel mult mai multe pentru el și pentru țara sa.

Însă, cine mai zice astăzi sincer și cu zâmbetul pe buze că îi place România? Toți care au o șansă să plece în străinătate „aleargă” spre Vest de parcă acolo îi așteaptă cineva. Nimeni nu ne așteaptă. Avem un singur spațiu unde suntem acasă, o singură țară-mamă. Doar România ne așteaptă cu brațele deschise așa cum sunt ele, mai uscate și fără vlagă, dar mereu calde și ocrotitoare pentru noi. Ar trebui să apreciem ceea ce avem atât de mult încât să-și dorească și alții să fie cuprinși de aceste brațe.

Deși nu am cetățenie română, îmi place România. Dar vouă?

Cristina Bragari

Foto: Alexandra Proca

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*