Comunismul european a fost o caracatiță politică uriașă care s-a hrănit de la Moscova și care și-a întins tencalule peste Europa de Est, ajungând în final să se trezească cu ele retezate din cauza dorinței statelor satelit de democratizare.
Sfârșitul comunismului european a însemnat sosirea unei noi ere care anunța o lume raportată la un singur pol, SUA. Probabil că SUA nu mai simțise un moment de glorie ca acesta de la finalul celui de al doilea război mondial. Pentru prima oară, în lume exista un singur stat la care să se raporteze celelalte, inclusiv România.
Pentru români, comunismul a fost de două feluri: bun și rău. Societatea actuală condamnă vechiul sistem sau îl ridică în slăvi. Depinde de persoană.
După căderea lui Ceaușeșcu și mai toată durata anilor `90 era ceva la ordinea zilei să condamni comunismul pentru a îți face loc în partid sau în cenaclul literar sau efectiv pentru a părea mai interesant în presă. O groază de oameni publici au reușit să își salveze cariera scriind, cântând sau pur și simplu comentând cât de grea era viața, cum au reușit ei, ca niște eroi unici să supraviețuiască sistemului, cum i-a prins revoluția acasă și cât de rău le-a părut că nu au putut merge la revoluție (deși ar fi vrut cu mare ardoare).
Deși sunt persoane care merită să le fie ascultată povestea, mai ales intelectuali de calibru, care, într-adevăr, au fost persecutați, cărora le-au fost arse manuscrisele și bibliotecile, în ciuda acestor nenorociri, ei au încercat să își exprime o opinie cât mai corectă, cu argumente pro și contra.
Problema e că sunt și oameni care spun povești fictive ale vieții lor pentru a părea mai interesanți – aceștia nu ar fi avut o expunere largă publicului sau criticilor pentru că ei nu au o valoare culturală în ceea ce creează, iar acest pretext a fost o șansă să intre în lumea reflectoarelor preț de câteva momente de celebritate. Noroc că majoritatea au rămas uitați în anii ‘90, considerați depășiți, ca și sistemul pe care îl criticau, încercând să dea dovadă de eroism forțat.
În categoria a doua de români intră cei care privesc cu nostalgie acele decenii în care copilărit, au lucrat, s-au căsătorit și au făcut copii. Poate că este doar nostalgia tinereții, deși o parte din ei neagă acest lucru și mereu aduc exemple de genul „Pe vremea mea…” ca și cum ar încerca să dea un exemplu pozitiv care, cred ei, e obiectiv.
Din categoria nostalgicilor vă voi oferi un exemplu destul de straniu și un pic șocant. Fiind într-o statie de metrou, am observat că un preot ortodox a fost doborât la pământ de niște adolescenți neatenți care alergau pe peron. Atunci preotul a strigat în gura mare ceva de genul: „Fir-ați ai dracu! Duceți-vă-n …! Pe vremea lui Ceaușescu nu se făcea așa ceva!”. Lăsând la o parte vorbele obscene ale preotului, putem observa nostalgia lui față de un sistem politic care interzicea religia și persecuta preoții. Ceea ce e un lucru destul de straniu, nu-i așa?
Acum, ce învățăminte putem să tragem noi, tinerii, din aceste exemple de oameni? Desigur, generic, aș putea spune că sistemul comunist a fost unul rău, nenorocit etc. Dar este ceva mult mai complex de atât, ceva care trebuie să se despartă de clișeul acesta. Oare oamenii în vârstă au uitat cât de rău era în comunism? Sau oare atunci era într-adevăr așa cum spun ei? Sau poate doar încearcă să ne impresioneze, încercând să ne dea niște exemple fără o bază istorică pentru a ne motiva să construim noi o lume mai bună?
Cert este că, într-o societate în care elitele condamnă comunismul, cei în vârstă privesc cu nostalgie la el, iar tinerii îl dezbat, rămâne un mare semn de întrebare pierdut pe undeva și un răspuns care pare să nu vină. Sau poate că vine, dar nu e răspunsul ce mulțumește.
Notă: acest articol nu critică sistemul democratic, nici religia, ci doar unele tipuri de oameni care au atitudini imorale.
Costin Șerban
Sursa foto: wikimedia.org
Si eu cunosc oameni care, nu stiu din ce motive, asociaza comunismul cu respectul si democratia cu lipsa lui. Intr-adevar, acum sistemul e mult mai permisiv, dar respectul tine de educatie, spun eu, si nu de puterea politica. Si, pe de alta parte, desi pe timpul comunismului oamenii nu se manifestau in public, s-a dezvoltat “societatea underground”, in care multi criticau in privat (de fapt, injurau, blamau) sistemul, partidul, presedintele. Era deci, un respect de fatada.
E trist sa vezi dupa 22 de ani de la caderea comunismului persoane care inca il ridica in slavi pe Ceausescu. Sunt persoane derutate, pierdute, neadaptate la sistemul actual.
E trist ca exista romani tineri care se declara comunisti.
Haha…SUA a castigat mai mult datorita armelor mai performante si “scutului de rachete”. Asa ca saracele tari asuprite de comunism se puteau razvratii fara frica de atomica sovietica.
Comunismul a pierdut pe plan economic din cauza propriului sistem falimentar. Motivul pentru care China are economia pe care o are se datoreaza faptului ca a renuntat la modelul ei comunist.
Corecta si observatia ta, comunismul era un sistem falimentar dar in tarile din sfera sovietica era mentinuta ordinea datorita amenintarii URSS cu bomba atomica sau cu rachetele SS 20 care puteau face ravagii mai repede decat puteau americanii sa contraatace. Chestia a cazut odata cu scutul anti-racheta.
Eh… De cand cu Obama la putere SUA si-a asezat capul sub talpa de otel a lui Putin.
http://www.youtube.com/watch?v=4JpPU-SwcbE
Discutia este interesanta, concluziile frumoase dar numai la nivelul comunism vs. democratie (si capitalism).
Ce s-a intamplat la noi nu a fost neaparat o schimbare de regim pe cat o rasturnare de putere. S-a profitat de nemultumirea populatiei (aici raposatul si-a facut-o cu mana sa), s-a oferit un tap ispasitor si promisiunea visului american la noi in Romania.
Din punctul meu de vedere trebuiau mai multe executii. Din punctul meu de vedere inca suntem condusi de niste minti comuniste deghizate. Din punctul multora de vedere nemultumirea inca persista.
Concluzia? Discutia de atunci versus acum este una doar de timp, nu de schimbare.
Din cate stiu acel tap sacrificat a fost insusi diavolul in persoana. Problema a fost ca a fost ucis inainte sa ii dea in gat pe multi alti printi ai iadului, fiecare cu proprii dracusori. Motivul pentru care a durat atat de putin procesul lui Ceausescu a fost ca acesta sa nu reuseasca sa ciripeasca ceva ce ar strica imaginea unor “urmasi” la putere.
Cred ca romanii nici nu stiau ce este “visul american” barem sa li se fi promis asa ceva. Tot ceea ce stiau imediat dupa revolutie este ca de acum incolo sunt un popor liber, ceea ce nu era intru totul fals. Unii chiar au crezut in demagogii nou veniti la putere.
Oricum, din pacate oamenii din nou au fost mintiti sa creada ca speranta se afla in mainile unor socialisti , prezentul “Rosu” fiind ocupat de USL.
“Dam inainte ca inainte era mai bine”