De la Slatina la Sighișoara, cu dragoste

Distribuie!

de Răzvan Constantin Dincă

M-am gândit îndelung cum aș putea să încep această istorisire și m-am oprit asupra anumitor rânduri: „Iubirea nu e altceva decât  capacitatea noastră de a transcende în altul, într-un alt individual ireductibil și inefabil pe care să-l putem iubi ca atare.”(Petru Creția)

Cu toate că poate părea un clișeu, persoana care mă „ajută” să scriu această confesiune am întâlnit-o pe cea mai folosită rețea socială online.

Totul a început cu mici schimburi de informație despre orașele natale. Ea din Sighișoara, eu din Slatina. Ea – fost ghid turistic, eu – pasionat de istorie. Ea îmi oferă informații exacte, date precise, o istorie stufoasă a orașului ei, iar tot ce pot eu să-i răspund în fața acestei cavalcade este:„noi avem un pod”.

Trecând peste acest episod, Ea m-a uimit prin felul cum gândea și cum analiza tot ceea ce îi spuneam. Inteligentă, amuzantă și deloc pasibilă pentru manipulare. Pasională și cumpătată în același timp. Însă nu aceste atribute m-au cucerit, ci momentele primei noastre întâlniri în 3 septembrie.

În acea zi amândoi am venit la București deoarece trebuia să facem cererea pentru cămin (amândoi fiind în cadrul aceleiași facultăți însă la departamente diferite). Era o zi caldă de toamnă, mi-am terminat treaba cât am putut de repede iar momentul primei noastre întâlniri va fi fost memorabil pentru amândoi. Locația întâlnirii era Piața Romană. Nimic dificil – totul mergea conform planului, dar eu nu știam că la metroul din Piața Romană, spre exemplu, sunt 2 ieșiri. Evident, ca-n filme, fiecare era la o altă ieșire și ne „textuiam” într-una că nu ne găseam. După 15 minute dificile și inspirația Ei de moment… ne-am găsit. O așteptam cu un buchet de flori și un discurs, pregătit fizic și mintal să o „dau pe spate”; când am văzut-o, tot ce am fost în stare să spun, roșu la față, a fost un „salut” sugrumat. Nu înfățișarea cât ochii Ei mi-au năucit toate planurile mele de a fi „cuceritor”.

Am mers pe jos de la Piața Romană până la Perla, de unde am luat RATB-ul până în parcul Floreasca. Am găsit o bancă și am făcut schimb de cadouri. Ea mi-a dat Kurtos Kalacs și o promoție (tradiție în Sighișoara ca la finalul liceului, elevii să facă promoții – poze personale și o poză cu întreaga clasă și câteva versuri) iar eu i-am dat o scrisoare în care îi mărturiseam sentimentele mele încă incipiente. Am părăsit parcul Floreasca pentru o altă locație: Parcul Herestrău. În acest parc am dansat pentru prima oară, lângă banca ce va deveni „banca noastră”. Aici am simțit pentru prima oară nevoia de a-i simți buzele. Am folosit un pretext prin care îi ceream să mă lase să îi observ ochii mai bine, însă așa cum mi-a mărturisit și Ea după aceea, mai bine că nu am dat libertate acestei nevoi.

După această zi au urmat 2 zile teribile în care eu așteptam răspunsul la scrisoarea mea. Bineînțeles că a întârziat voit răspunsul, pentru a mă chinui. Însă o iubesc și o accept așa cum este ea. Însă, la finalul acestor două zile, răspunsul mă va fi eliberat de apatia a tot ceea ce a fost până atunci viața mea sentimentală.

Au urmat 2 săptămâni în care cea mai lungă conversație a noastră a fost de 10 ore încontinuu la telefon, ce s-a finalizat prin plecarea mea la Sighișoara unde am stat o săptămână. Cea mai frumoasă săptămână.

În concluzie aș dori să îi spun Ei următoarele :

Draga mea,
Au trecut deja câteva luni de când suntem împreună, și în fiecare zi petrecută lângă tine m-am redescoperit, îndrăgostit ca în prima zi. Este de-ajuns un sărut să răsfrângem întreaga lume la neant și să o recreăm. Te iubesc mai mult ca ieri și mai puțin ca mâine!

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*