De ce nu se trezește România…

Distribuie!

Întreaga artă a instruirii constă în capacitatea de a trezi curiozitatea naturală a minţilor tinere cu scopul de a-şi satisface această curiozitate ulterior.” (Anatole France)

România este o ţară cu resurse intelectuale, resurse care sunt pierdute de la un an la altul în favoarea statelor vest-europene, care ştiu să aprecieze valorile unui absolvent şi să-l motiveze pentru a se dezvolta într-o companie.

A fost întocmită o paletă întreagă de articole şi reportaje care atrag atenţia asupra faptului că tot mai mulţi studenţi cu potenţial părăsesc ţara pentru burse în străinătate şi apoi aleg să rămână acolo. întrebarea „de ce” a fost pusă, dar răspunsul dat a rămas incomplet. Bineînţeles, problema a fost facută cunoscută, factorii sunt şi ei evidenţi, dar puţini sunt cei care pot face ceva şi o fac pentru a schimba finalul.

Trebuie menţionat şi faptul că am auzit de prea multe ori spunându-se „nu se face carte, copiii nu ştiu nimic, ies din şcoală fără să aibă idee pe ce drum s-o apuce şi să se bazeze pe anumite cunoştinţe”.  De ce? Pentru că în România se învaţă mult despre nimic şi nimic despre ce contează cu adevărat mai departe. În învăţământul gimnazial şi cel liceal, orarul este „umplut” de numeroase materii, dar, în fond, nu aprofundezi nimic. Te întrebi la finalul clasei a 12-a unde te situezi şi îţi dai seama că, de fapt, după 12 ani de şcoală, eşti aproape ca la început.

Implicit, intervine şi nelipsita comparaţie cu „afară” – „afară elevii sunt pregătiţi, au vaste cunoştinţe în domeniul x”. Acest fapt se datorează pentru că în statele dezvoltate lucrurile sunt privite per ansamblu şi în perspectiva viitorului, nu se afundă într-un trecut plin de traditie şi nici nu doresc conservarea metodelor clasice de învăţare. Spre exemplu, învăţământul preuniversitar este structurat pe acelaşi principiu ca şi cel universitar: sunt alese câteva materii de aprofundat pe parcursul unui semestru sau an de studiu, apoi sunt stabilite perioade de testare. Tinerii nu se simt ca într-o ambuscadă, loviţi din toate direcţiile de teste, proiecte, eseuri şi ascultări.

Nu spun că situaţia este cu mult mai bună în străinătate decât în România, dar cei de acolo măcar ştiu cum să-şi păstreze minţile strălucite şi să le ofere şanse de a-şi dovedi potenţialul, pe când noi nu facem decât să le inhibăm şi să menţinem nivelul de prostie.

Evident, sunt şi cazuri fericite, în care tinerii cu rezultate promiţătoare rămân să studieze în România, termină o facultate, îşi iau masterul şi apoi... nu-şi găsesc loc de muncă. Minunat! Eventual, locul de muncă pentru care sunt calificaţi este dat pe „relaţii” sau ocupat de un oarecare ce a terminat la particular, ajutat de mama şi de tata. Dar de aici ating alt subiect. Şi, uite asa, cei pe care ne bazăm că pot îndrepta cât de cât lucrurile pe aici, ajung să lucreze într-un hypermarket (că doar de acestea şi mall-uri nu ducem deloc lipsă!) sau să aibă în „Sent” zeci de CV-uri trimise şi să spere că vor fi contactaţi.

Tot ce facem este să arătăm cu degetul că alţii pot, alţii fac, alţii reuşesc, dar pe noi cine ne opreşte? Desigur, dacă ar fi după ai noştri „binevoitori” conducători ar trebui să stăm la intrarea în peşteră şi să plătim taxe, oricum tot ce fac este pentru „binele ţării”, sinonim cu propriile conturi bancare şi actele de proprietate. 

Laura-Alexandra Duțu

Foto: Alexandra Proca, wikimedia.org

Taguri

Arhiva