De ce iubesc România…

Distribuie!

Iubesc România.

Îi iubesc crestele munţilor pierdute în nori. Carpaţii noştri. Rocile atât de puţine peste care am călcat cu respect şi mândrie şi mai ales toate acele pietre pe care le am de descoperit.

Îi iubesc marea agitată, aglomerată în verile caniculare, marea care se sparge în nisipul aspru.

Îi iubesc străduţele înguste ale oraşelor de munte, poveştile din spatele castelelor şi vechilor cetăţi.

Îi iubesc oamenii. Gălăgioşi, veseli, care se plâng de atâtea lucruri, dar trăiesc clipa.

Iubesc durerea ţăranilor care se luptă pentru a mai coace încă o pâine şi confuzia tinerilor orăşeni care nu ştiu exact pe ce drum să o urmeze.

Îi iubesc imaturitatea şi chiar şi circul pe care ni-l mai oferă uneori, în atâtea domenii.

Îi iubesc strugurii din care se face vinul care nu lipseşte de la nicio petrecere. Merele coapte şi pepenii dulci.

Îi iubesc stoicisismul, răbdarea şi devotamentul ei faţă de spaţiul carpato-danubiano-pontic. Costumele populare şi poveştile de la gura sobei. Tradiţiile despre care am auzit, precum şi cele neştiute.

Iubesc armonia peisajului, înălţimea munţilor, liniile unduitoare ale dealurilor şi câmpiile întinse. Şi oamenii pierduţi între atâta frumuseţe.

Iubesc România, oricât de mult mă dezamăgesc oamenii ei, uneori. O iubesc ca pe o poveste pe care am auzit-o demult, care mi-a încântat copilăria şi pe care vreau să o rescriu, pentru a-mi încânta prezentul.

Iubiţi-vă ţara, doar prin iubire putem rescrie povestea pentru toate generaţiile viitoare.

Violeta Dobre

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*