Copilăria cu miros de lână

Distribuie!

de Diana Scurtu

Dacă m-ați întreba ce rost mai au tradițiile, într-o lume tot mai ancorată în material, mi-ar fi greu să răspund. Ar fi la fel de util precum e arta. Adică aproape deloc, după cum ar spune unii. Însă, a-ți cunoști tradițiile, obiceiurile (sau a le practica) e ca și cum ai merge la muzeu sau ai citi o carte – e o bucurie lăuntrică inexplicabilă și o hrană a sufletului.

Nu știu cum a fost copilăria voastră, dar cu siguranță spre deosebire de voi, a mea mirosea a praf și a lână. Și-mi plăcea – așa cum unora dintre voi, probabil, vă place mirosul de cărți vechi. În familia mea, de multe generații exista negustoria cu oi, lână și covoare tradiționale românești. Eu nu am mai prins perioada oilor, însă am crescut printre lână, risipitoare și războaie de țesut.

Spuneam că mirosea a praf. Bunicii mei au în curte un darac de lână (care nu mai funcționează în prezent și la care veneau oameni din toată Dâmbovița) – o mică fabrică ce prelucra lâna tunsă de pe oi, ca să poată fi transformată, mai apoi, în fire, cu fuiorul. Când eram mică, zgomotul asurzitor pe care îl scoteau mașinăriile uriașe și întunecoase îmi dădeau fiori, dar apoi nu mă mai puteam desprinde de acel loc atât de dinamic și de fascinant.

risDupă ce era dărăcită și transformată în fire, lâna trebuia spălată și/sau vopsită. Aici vine rolul risipitorului, pe care l-am cunoscut și folosit fără să-mi placă, încă de când eram mică, cu străbunica mea. Nu știu dacă așa se numește peste tot instrumentul, însă așa îi spunea ea (practic, risipește lâna, din ghem o transformă în cănuri, care permit ca spălarea și vopsirea să fie mai eficiente).

552116_461836410503637_190587773_nApoi lâna era spălată la cișmeaua din curte și vopsită cu măiestrie de străbunica, ce căpăta deseori puteri mitico-magice în imaginația mea: o bătrână măruntă, dar puternică la forță și la caracter, cu voce ascuțită, cu basma pe cap, amesteca cu o coadă de mătură într-un ceaun fierbinte uriaș ce răspândea mirosuri oțetite, pentru ca lâna să se vopsească omogen, și picura din când în când substanțe necunoscute pentru mine sau prafuri colorate presărate din cornete de ziare vechi.

După vopsire, lâna era din nou spălată și limpezită, de data asta, la gârlă. Iar eu îndeplineam cu mândrie rolul de a verifica atent căruțul înțesat cu lână pe drumul către râu, pentru ca nu cumva vreo canură să se piardă sau să se murdărească.

După uscare, lâna era dusă prin satele vecine, din Dâmbovița, la femeile care știu să țeasă covoare. Nu știu câți dintre voi ați văzut cum arată un război sau un gherghef de țesut, dar, așa cum le-am cunoscut eu, păreau uriașe în cămăruțele de unde lucrează țesătoresele, la ele acasă. După ce covoarele și preșurile sunt gata, sunt duse prin târguri și la expoziții: la Sinaia, Bran, Brașov, București sau chiar în străinătate.

45169_145898528764095_6765155_nCovoarele tradiționale românești sunt nemuritoare și transmit, prin motivele de design, multe dintre valorile și credințele românești. Când treceți prin Sinaia, opriți-vă și în micul bazar din parcarea Furnica, lângă castelul Peleș sau la popasul Vadul Cerbului, ca să admirați covoarele tradiționale românești lucrate manual. Acolo îi găsiți pe bunicii mei, care se vor bucura să vă povestească despre aceste meșteșuguri tradiționale pe cale de dispariție.

Pe cale de dispariție, pentru că nu mai există multe femei care să le lucreze – multe dintre ele au murit sau sunt prea bătrâne ca să mai poată, iar cele tinere nu sunt interesate să învețe sau să practice meșteșugul pentru că nu își pot câștiga existența doar din asta.

262248_226725857348028_8296318_nCa și taina țesătoriei, multe alte meșteșuguri și tradiții românești se pierd în istorie; ne -am modernizat sau nu ne mai plac, nu contează care sunt cauzele. Important e să ne bucurăm de satul tradițional cât îl mai avem, pentru că are farmecul său, iar o copilărie petrecută la sat întrece peste măsură orice copilărie la Disneyland (și cred că pentru asta sunteți martori mulți).

Nu pretind că ceea ce ați citit aici are rostul de a prezenta sau analiza tradiții românești. Nu condamn sau deplâng dispariția lor  (ele pur și simplu se pierd, din rațiuni pragmatice). Nu vin cu dicționare sau monografii, ci cu amintiri. Cu amintiri din copilările. Ca să vă gândiți mai bine la ce fel de copilărie vreți să aibă copiii voștri.

Foto: Arhiva personală

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*