„De ce Gen90?”

Distribuie!

Este întrebarea la care am ajuns, reflectând la ceea ce ne deosebeşte pe noi, cei din Generaţia 90 de cei dinaintea noastră. Întrebarea este legitimă şi răspunsul este, la rândul sau, legitimant pentru mişcarea noastră. De ce Gen90?

Răspunsul nu întarzie să apară: pentru că noi suntem printre primii care, deşi nu e plauzibil la prima vedere, ne-am născut liberi.

Noi suntem primii a căror naştere nu a mai fost programată de un regim care se întindea insidios până în cele mai intime sfere ale vieţii indivizilor. Însuşi actul de a ne fi născut este un act de libertate, de sfidare, încă, în zorii unei epoci care deşi se anunţa democratică, nu era nici pe departe aşa.

Noi suntem primii a căror cursus vitae nu a fost programat de acelaşi regim detestabil. Am avut şi avem ocazia, mereu nepreţuitp, de a ne defini singuri, după buna tradiţie a individualismului liberal.

Noi suntem primii care nu au fost nevoiţi să facă un pact odios cu demonul comunist. Am fost scutiţi de o viaţa întreagă de vină morală şi de complicitate prin resemnare la crima instituţionalizată în numele unui ideal care nu se putea impune decât prin anularea naturii umane. Şi pentru aceasta le mulţumim celor care, riscând, ne-au eliberat de lungi ani de penitenţă şi remuşcare. Iar cel mai bine le putem mulţumi fructificând ceea ce ni s-a dat.

Noi suntem primii a căror conştiinţă colectivă nu e pătată de acceptarea tacită a inumanului. Şi stă în obligaţiile noastre să ne menţinem imaculaţi ca generaţie.

Noi suntem singurii care pot forma un complet de judecată morală pentru demnitarii comunişti deghizaţi placid în elită politică democratică. Singurii, care prin faptul că ocupă o treaptă morală mult superioară lor, îi pot judeca tranşant. Iar ei ştiu asta. Şi mai mult decât orice, inconvenientul suprem, suntem o generaţie întreagă a carei judecată nu poate fi anulată. Pentru că nu împărtăşim prezenţa pasivă la răul instrumentat de ei şi de superiorii lor.

Noi suntem primii care îşi manifestă un civism veritabil şi o grijă firească pentru sfera publică.

Noi suntem corpul societăţii civile.

Noi suntem alternativa.

Noi suntem prima oază de normalitate la capătul unui deşert al abnormului.

Noi suntem următorul termen de comparaţie.

Noi suntem fundamentul real, uman al unei mult dorite societăţi civilizate.

Noi suntem vectorul al cărui sens indică viitorul.

Noi suntem Gen90.

Mihai Niță

Logo de Costin Șerban

Taguri

Arhiva

5 Comments

  1. Anda
    December 5

    Ar merita comentata o idee… generatia 90 nu se remarca numai prin asta: prin a fi ultima care … ce zice acolo. Generatia 90 a fost ultima care a simtit un efect puternic a comunismului, a vremurilor grele. Consider ca prin asta, aceasta generatie se individualizeaza: a fost prima dar si ultima, a cunoscut atat restrictia cat si permisiunea.

  2. Carnifex
    December 6

    Si daca sunt inascut inainte de 90 asta inseamna ca va sunt inferior si ca nici nu ar trebui sa dedic vreun moment acestui site?

  3. Mihai N.
    December 6

    O sa raspund banal: nu.

    • Carnifex
      December 7

      Atunci modifica-ti monologul.

      • Mihai N.
        December 7

        Nu am zis nicaieri ca sunt dispus sa-mi schimb unghiul de privit lucrurile pentru cineva. Mai ales cand vorbim de o persoana care nu afiseaza decat o pseudoidentitate. Devino public si mai discutam.

Comments are closed.