Comportamentul românilor, între hilar și trist

Distribuie!

Scriu articolul acesta cu gândul (naiv) că poate românii vor ajunge să înlocuiască unele convingeri aberante cu o gândire mai critică față de tot ceea ce aceștia permit să îi influențeze. În categoria acestor influențe includ ideile prefabricate, credințele inutile și copierea comportamentului anumitor persoane. Tematica acestei reviste este una legată de revoluții, așa că este firesc să sper la o revoluție a comportamentului – oamenii valoroși trebuie să fie lăsați să influențeze cu ideile lor societatea românească. Am să vorbesc în continuare despre trei întâmplări sau cazuri.

Românii și religia

Trebuie să spun de la început că nu sunt împotriva comportamentelor religioase. Cred în funcționalitatea lor socială, iar atâta timp cât nu devin distructive (adică să îi afecteze pe ceilalți), oamenii pot să participe la ce ritualuri doresc. Însă altceva e supărător la adunările religioase: uneori prea mulți oameni la un loc ajung să se comporte ca fiind îndobitociți. Desmond Morris (cunoscut în special pentru cartea Maimuța goală – carte care a scandalizat mulți oameni la momentul apariției) arată că religia, în societățile de tip tribal, a acționat ca un fel de liant social, întărind relațiile din grup.

Religia funcționeză pe o idee destul de simplă și anume că există forțe puternice care lucrează dincolo de percepția oamenilor din grup. Bineînțeles că apare și figura unei ființe supreme căreia trebuie să i se aducă mulțumiri și oamenii să i se supună fără întrebări. Oamenii au griji, nevoi, se tem, iar adesea este mai convenabil să paseze responsabilitatea asupra unui element exterior. Până aici, la nivel funcțional, nu pare nimic în neregulă. Dar dacă, de exemplu, oamenii ajung, ca activați de idei religioase, să comită acte impotriva semenilor care practic sunt în contradicție cu principiile religiei lor? În trecut au existat multe mișcări cu caracter distructiv (cum ar fi sinuciderea în masă a membrilor Peoples Temple din 1978). Dar din fericire, românii au fost feriți de astfel de catastrofe.

De obicei, la români, de câte ori e o sărbătoare religioasă mai importantă, canalele de știri prezintă hoarde de oameni care iau cu asalt bisericile pentru a ajunge să transmită divinității nevoile lor. Pentru câteva ore sau chiar zile, ajung să își dorească să li se rezolve problemele, vrăjmașii să le dea pace sau cine știe ce alte doleanțe. Nu e nimic de condamnat aici. La momentul actual unii dintre noi nu duc o existență prea blândă. Totuși, de condamnat este comportametul persoanelor cu statut înalt (politic sau religios) care uneori reușesc să influențeze subtil acțiunile oamenilor prin dezicii care au ca țintă exact nevoile românilor (loc de muncă stabil, sănătate, situație politică mai „curată”).

Românii și dovada socială

Al doilea caz se referă la o întâmplare care tot apărea în programele de știri în urmă cu jumătate de an. Într-un supermarket, o mulțime de oameni se îngrămădeau să pună mâna pe bormașini la preț redus. Unii se urcau pe rafturi, alții protestau că nu mai ajung să cumpere și ei, că unii cumpărau câte două bormașini (cine știe, poate ca să aibă și copii lor ca zestre). Mi s-a părut aberant comportamentul lot. Ce să facă atăția oameni cu bormașini? Mi-era greu să-mi imaginez că toți din aceia aveau o nevoie compulsivă să dea găuri, oferta picând exact la timp.

Apoi, răspunsul la nedumerirea mea a venit din partea lui Rober Cialdini (nume peste care am dat în timpul unui curs la facultate, autorul volumului Psihologia persuasiunii).  Cercetător genial, Cialdini e cel care a enunțat principiul dovezii sociale și a demonstrat cazuri în care acest principiu se aplică. Explicația întâmplării hilare cu bormașinile (a mai apărut apoi o știre cu români care se îngrămădeau la tigăi la preț redus) este următoarea după cu arată Cialdini: noi oamenii „percepem un comportament ca fiind corect într-o situație anume, dacă și alții procedează la fel”. De regulă, acest principiu ne ajută să luăm decizii care ar necesita un timp pentru dezbatere destul de mare. Astfel ajungem să ne orientăm acțiunile în funcție de ce fac ceilalți. O ilustrare și mai bună a acestui princiupiu este atunci când cerșetorii lasă în cutia pentru donații câteva bancnote și monede pentru a-i stimula pe trecători să contribuie așa cum au făcut și semenii lor.

Ca și în primul caz, percep întâmplarea tot ca pe o îndobitocire. Mă întreb de unde provine graba asta pentru lucrurile care nu au o relevanță imediată. Să fie oare o tendință care supraviețuiește din perioada comunistă, în care omenii își doreau multe, dar nu se găsea ceea ce își doreau? Tind totuși să fiu de partea lui Cialdini și să zic că motivația e de fapt următoarea: Vecinul și-a cumărat x-obiect. Eu de ce să fiu mai prejos decât vecinul? Mai ales dacă vecinul are și statut înalt. Graba asta a românilor pentru lucruri mărunte nu face decât să întărească ideea de țară „întârziată” pe care tindem s-o transmitem.

 

Românii și pseudo-modelele

Oamenii, ca să întâmpine cerințele și presiunile sociale, uneori adoptă din caracteristicile sau chiar din comportamentul semenilor lor cu statut înalt. Prin persoană cu statut înalt mă refer la cel sau cea care are resurse materiale și intelectuale care îi asigură succesul în viață. Oamenii imită persoanele cu statut înalt ca să îi impresioneze pe ceilați, ajugând să fie considerați la rândul lor ca fiind persoane cu resurse. Acest mecanism, cum este denumit, nu are nimic negativ în sine. Uneori se întâmplă ca oamenii să-și ia ca reper persoane care au mai degrabă un pseudo-statut. Astfel ajung românii să adopte comportamente fără vreo critică atentă.

Aș putea spune că românii adoptă idei prefabricate de la persoane „prost fabricate”. Judecata, rațiunea costă energie și e mai facil să adopți ceva de-a gata creat. Consider că e foarte bine că românii adoptă idei și comportamente, dar doar atunci când sunt valoroase. Cunoașterea se bazează pe idei emise de anumiți oameni pe care alții, mai apoi, le-au rafinat (doar stăm pe umerii unor uriași, nu?). Totuși lenevirea intelectuală e și mai proastă atunci când sunt imitate persoane cu statut înalt aparent. Trebuie să ne trezim ca popor  și să stabilim criterii mai dure la ce merită să fie valorificat și deci adoptat ca model de comportament.

Sper că prin aceste cazuri am reușit să prezint unele din tedințele negative care nu ne încununează ca popor. Lista poate continua, iar explicațiile nu au loc într-o astfel de rubrică. Revin la cele spuse la început: dorință naivă sau nu, românii trebuie să-și schimbe comportamentele aberante.

Mădălin Ștefan

Ilustrații: Cristina Stan

Taguri

Arhiva

4 Comments

  1. Nickname
    June 4

    Pseudo-modelul,nu?Nici prea roman,nici prea maimuta..
    Pt.ca niciun prost nu-i mai prost decat cel alterat de idei prefabricate.

  2. Mada
    June 4

    Imi place articolul, e bine documentat si reflecta realitatea in care traim. As fi vrut poate o opinie mai incisiva si originala. De ce au adoptat romanii un spirit gregar, care ar fi solutiile, in ce perioade se intalneste mai mult, poate o istorie a acestor comportamente aberante. Este bine sa se mai promoveze principiul legitimitatii unui fapt prin autoritate? Ce ar insemna un echilibru in acest sens?
    In rest, felicitari pentru primul tau articol!

  3. Dobritoiu Cosmina-Maria
    August 20

    Deja citi opiniile anterioare si…ma si influentara. Ceva in genul ideii de imitatie, de conformism, de evitare a marginalizarii.
    Subiectul este, normal, public, desi opinia ta este originala.
    In primul rand, apreciez enorm lipsa(/extrem de subtila) ironiei, pe care o au mai toti cei care (inainte isi asterneau sentimentele pe hartie, acum…) isi posteaza ideile pe bloguri.
    Parerea iti este echilibrata, arata ca esti documentat, deci ai detii informatii din religie,marketing,viata publica si…mai ales minunata psihologie.
    Sintetizand,iti impartasesc ideile…si le putem discuta si non-public:))

  4. September 20

    Cel mai documentat articol despre Comportamentul românilor, între hilar și trist

Comments are closed.