Ce nu îmi place la voi, românilor!

Distribuie!

de Raluca Fătu

În țara voastră, românilor, se-ntâmplă sa fie pline coșurile de gunoi, însă lepădăturile să umble pe stradă fără remușcări, fără simț al răspunderii, fără nimic de fapt. Dar totuși cu multe. Care multe? Multele pe care le adună în urmă, atrăgând din cauza izului pe care-l lasă-n urmă pașii lor, pe cei și cele care-i stimează. Bun proverbul „cine se-aseamănă se-adună“.

Dacă ar putea vorbi furnicile, gâzele, șoarecii, câinii, pisicile, ba chiar și pietrele de pe stradă care ne aud, văd și urmăresc zi de zi, ne-ar spune că nu le place. Nu le place! Păi cum ce? Nu le place nimic!

Ce-ai putea agrea, ca piatră din curtea unei mari clădiri? O construcții cu turle, aurită și păzită de însuși Creatorul care-i plină în fiecare duminică dimineața cu trupuri, dar nu cu suflete. O piatră din curtea unei biserici ar fugi mâncând pământul, fără să privească înapoi la hainele ambulante ce trec pe lângă ea. Se dau credincioși, religioși, milostivi și buni la suflet, dar câți dintre ei, umerașele umblătoare, sunt așa? Ipocrizia guvernează în această instituție, la fel cum se întâmplă și în afara ei. Piatra, martora spovedaniilor inutile și a iertărilor bănoase, s-a sfărâmat acum câteva zile speriată de o gloată de enoriași. S-au îmbulzit în curtea unei biserici ca să pupe rămășițele umane, făcătoare de minuni.

Catedrala Metropolitană din Iași a adunat pe 14 octombrie pe cei care aspiră la proverbul „pică pară mălăiață în gura lu’  nătăfleață“. Adică dă Doamne, că eu vreau doar s-adun. Nu contest că pentru cei care nu au mai rămas decât cu speranță în suflet și nimic altceva în jurul lor, astfel de evenimente nu îi unesc și nu le umplu sufletele. Dar pentru cei care merg să se roage la moaște pentru a se îmbogăți, pentru a avea noroc în viață, „pentru ca să moară capra la vecin“ sau pentru a se trezi peste noapte cu un BMW în parcare (și parcare dacă se poate, fiindcă sunt rare și pline în țara voastră, românilor) nu găsesc nici o justificare. Minunile nu apar stând cu o mână pe telecomandă și cu una pe cutia de bere. Așa că cine visează la cai verzi, albaștri, roz, cu aripioare și luminițe, să pună mâna și pe altceva și să nu se mai vaite la fiecare pas. Pentru că minunile sunt de fapt rezultatul muncii depuse.

Că tot am amintit de mulțimile pestrițe care se adună în mai știi ce locuri, nu pot să nu-i menționez pe cei care, din placere ori sadism, se înghesuie fără să ia cu ei și bunele maniere la deschiderile de supermarketuri și la ofertele de tigăi super-mega-extra promoționale. Adevărul e că unde mai găsești o comoară națională ca a noastră? Nu se prăjește cartoful într-o tigaie care nu a fost la promoție și pentru care nu s-au bătut cel puțin două persoane. Unde mai e plăcerea mâncatului de cârnăciori, dacă pentru a ajunge la raioane nu s-au călcat în picioare, nu s-au alintat artistic de rude apropiate și nu s-au îmbrâncit glorios gospodinele și tovarășii lor? Nu are gust mâncarea altfel, decât dacă simți că ai trudit, ca să ai pe ce o prepara!

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*