Am tot scris despre lucruri care nu ne fac placere, pe care am vrea să le schimbăm; am tot criticat caracterul lor sau anumite detalii care ne dezgustă şi am dezbătut până la exploatare un anumit subiect – ei bine, uneori avem nevoie să mai vedem şi latura reversă a lucrurilor, să vorbim despre ceea ce ne place şi ne face fericiţi.
Deşi nu am călătorit în toată lumea, totuşi din cele auzite, pot să-mi susţin părerea că România e o ţară liberă din anumite puncte de vedere, ce-i drept poate cel mai mult din indiferenţă, dar la noi ai ocazia să faci unele lucruri pe care în afară nu poţi să le săvârşeşti, ori pentru că sunt interzise în public ori pentru că nu se cade şi ţi-e teamă că-ţi va fi pătată reputaţia publică. Şi dacă tot am pomenit de domeniul public voi începe de aici: îmi place faptul că avem mai multe şanse să găsim o pisică sau un câine pe stradă pe care să îl duci acasă, să ai grijă de el şi că nu sunt toţi duşi la diferite adăposturi pentru animale care mai de care reglementate după normele Uniunii Europene; îmi place faptul că uneori poţi înjura ( cu asta nu vor fi mulţi de acord) pe stradă/în tramvai/parcuri fără să facă o lady infarct din cauza îndrăznelii tale sau să li se pară celor din jur ceva absolut supranatural-bineînţeles, că în urma înjurăturii tale se lasă cu ochi daţi peste cap e perfect normal, pentru că totuşi e o lipsă de respect, dar nu ţi se termină viaţa socială în acel moment.
De asemenea, îmi plac momentele în care, în tramvai se întâmplă ca un om în vârstă mai vorbăreţ să lege subiecte de conversaţie cu tine doar de amorul artei (care uneori ajung sa capteze atenţia întregului tramvai sau autobuz), sau chiar şi acele băbuţe care dacă te vad puţin mai palidă la faţă te întreabă ” Maică, vrei sa stai jos? Dă-i locul doamnei că e însărcinată”.De la tramvaie şi străzi putem trece uşor spre ceea ce găsim pe stradă propriu zis şi anume restaurante/magazine/buticuri. Un lucru cu care s-au mândrit românii dintotdeauana (şi au şi motive) este ospitalitatea. Deşi nu întotdeauna avem parte de feţe zâmbitoare şi voie bună din partea chelnerilor, românii în domeniul asta sunt mult mai plini de carismă şi sociabili; evident, o să spuneţi că fac asta pentru că au interesul de a obţine un bacşis cât mai mare, dar nu te simţi bine atunci când laşi bacşis unui chelner pentru ca îţi place cum ai fost servit? Faţă de Spania (asta îmi vine prima în minte acum) sau alte ţări în care zgârcenia e atât de mare încât oamenii aceia nu lasă bacşis nimănui pentru nimic, se consideră că salariul e suficient şi justificat.
Da, şi asta îmi place la români, cei mai mulţi dintre noi nu suntem zgârciţi! Avem o inimă mare de obicei şi chiar dacă suntem strâmtoraţi suntem în stare să ne dăm şi cămaşa pe care o purtăm dacă simţim că facem un lucru bun, mai ales pe timp de criză! Modul în care românul sfidează criza ( în loc să îşi ucidă toată familia şi apoi să înghită singur un glonţ-caz dramatic tipic american), modul în care face haz de necaz şi parcă tocmai atunci când ştie că nu are bani, cheltuie mai mult! Căci da, la capitolul umor (fie ironic, alb, negru, albastru) consider că românii au un talent aparte, deoarece chiar nu avem de ce să ne plângem şi să melodramatizăm, ştim că nu rezolvăm nimic dacă ne turnăm cenusă în cap;iar din asta ar deriva un alt factor definitoriu important: tăria de caracter, puterea.
Îndreptându-mă către calităţi, pot să spun că mă umple de mândrie faptul că ( indiferent de statisticile făcute de institutul x,y) românii se clasează peste nivelul mediei europene în ceea ce priveşte inteligenţa şi mediul educaţional, şi cel mai mult ( deşi acest domeniu e cel mai criticat) avem oameni care chiar sunt pasionaţi de cultură şi care chiar au cunoştinte în domenii vaste. Ca un exemplu la polul opus, în Anglia la un prim curs de la începerea facultăţii ( la o oră de istorie universală, cred) la întrebarea profesorului:”Cine îmi poate exemplifica un eveniment important din secolul XX?” un student a răspuns :” scufundarea Titanicului”; în România acest răspuns ar fi fost dat de un elev cu un nivel mai ridicat al umorului, care cel mai probabil ar fi făcut mişto de profesor şi întreaga lui oră, dar tot nu mi se pare mai grav decât să nu ştii alt exemplu de eveniment important pentru istorie din secolul XX în afară de scufundarea unui vapor.Această atitudine zeflemitoare şi indecentă a elevilor din ultimii ani, deşi nu o încurajez şi deşi are net o parte proastă care poate aduce mari deficienţe elevului, este de asemenea o dovadă că suntem greu de manipulat şi îndoctrinat, tindem să gândim cu propriul creier şi set de valori ( sau că cel puţin ne revoltăm împotriva acestui aspect).
Îmi place faptul că avem o ţară cu rădăcini străvechi, o istorie extrem de bogată şi pe alocuri controversată, şi îmi place că încă mai există oameni care respectă tradiţii ( şi prin respect nu mă refer la faptul că eşti nevoit să adopţi anumte concepţii), cărora le face placere să trăiască în spirit pur românesc şi nu adoptă tot felul de idei din afară şi mai ales cei care încă încearcă să vorbească limba romana pură, fără englezisme, franţuzisme etc; pentru că într-adevăr, introducerea anumitor termeni străini se produce aproape pe nesimţite şi nu e un proces pe care îl putem împedica şi nici nu ar fi sănătos să o facem, dar nu este cazul nici să exagerăm cu utilizarea acestora.
De asemenea, îmi place faptul că suntem nişte oameni cumpătaţi, nu ne lăsăm duşi de val, de orgolii nejustificate (dovada o face chiar istoria: păstrarea ţării intacte) şi că în ciuda situaţiei politice de acum, în general ştim să ne apărăm ţara şi nu ne băgăm îm conflicte grave pe plan internaţional.Neutralitatea e un factor cheie pe care românii l-au folosit mereu la timpul potrivit.
Şi nu în ultimul rând îmi place diversitatea. Mai ales în generaţia noastră, a celor de după anii 1990, care am deschis ochii într-o perioadă care a reprezentat un fel de renaştere pentru România şi care a adus cu sine o mulţime de idei/concepţii şi stiluri noi de viaţă; renaştere care acum dă un colorit interesant generaţiei şi care deşi nu e foarte bine închegată şi structurată, într-o zi îşi va găsi rostul în societate şi va face diferenţe prin ceea ce are de spus!
Nicoleta Diaconeasa
Ilustrație de Cristina Stan
Tare articol! Felicitari!
“Neutralitatea e un factor cheie pe care românii l-au folosit mereu la timpul potrivit.”
nu prea :). vezi: primul şi al doilea război mondial. din contră, legat de ultimul, putem zice că am fost cam…slugi. hihi.