Sunt plecată de acasă de la 13 ani…
Sună amuzant, dar așa îmi încep eu aproape toate poveștile despre mine. Fiind plecată prematur de acasă, am o oarecare experiență în destul de multe situații. De la 13 ani am stat în chirie și în gazdă și am văzut fel de fel de oameni și m-am confruntat cu fel de fel de situații. Ce urmează să vă povestesc este 100% adevărat și am pretenția de la voi, dragi cititori, să luați aminte la ce veți citi și să căscați ochii larg atunci când vă căutați un apartament, o garsonieră sau un alt loc în care să habitați.
La 13 anișori am locuit într-un super apartament, duplex, super condiții. Cred că erau condiții mult prea bune pentru o fetiță singură, într-un oraș nou pentru ea. Locuiam singură într-o casă imensă și nu mă plâng din cauza asta. Doar că m-am lăsat fermecată de condiții și nu am ținut cont de locația apartamentului. Era într-o zonă în care, după ora 8-9 nu era recomandat să ieși din casă deoarece ieșeau „băiețașii” în fața blocului și „mâncau acadele”. Nu am avut probleme cu ei – din contră – doar că am considerat că e mai bine să mențin distanța.
Astfel, la 14-15 ani m-am mutat într-un apartament cu încă o persoană. De data aceasta am ținut cont de zonă, dar nu și de persoana cu care m-am mutat. Când am întalnit-o pe fata respectivă (pe care am găsit-o într-un anunț din ziar) mi s-a părut super ok. Studia psihologia și se ocupa cu „coafatul” (mai târziu am aflat în ce fel coafa ea). Am făcut cu ea un contract de sub-închiriere și totul era foarte bine. Mi-a spus doar că are un iubit care e mai mult plecat, dar care va veni și va sta acolo doar 2 săptamâni în noiembrie, iar apoi va pleca iar.
A venit tipul în noiembrie, nimic de zis, doar că a uitat să mai plece.
Țin să menționez că banii pentru chirie și întreținere îi dădeam ei. Eu nu aveam idée cine e proprietarul.
După ce a venit tipul, atmosfera paradisiacă a cam dispărut. Ei nu mai aveau bani și îmi consumau mie alimentele, iar nu de puține ori se întampla ca eu să fac foamea pentru că nu mai aveam ce mânca. Dar am înghițit așa, pentru că nu doream să mă mut.
Totul până când în apartament au început să vină fel de fel de persoane dubioase și să se poarte discuții nu tocmai ortodoxe și să se consume chestii nu tocmai legale.
Atunci mi-am dat seama că situația se împute, iar eu – fiind mult prea naivă, am spus că totul se va îndrepta curând.
Dar nu a fost așa. Au început să falsifice acte, să „coafeze” fete pentru Italia, etc.
Totul până când, într-o zi, au dispărut toți. M-am trezit singură în apartament. Și așa a trecut o săptămână, au trecut 2, au trecut 3, a trecut o lună până când într-o zi mă trezesc cu un apel din Italia. A fost un apel scurt si la obiect: „Bună! Noi suntem în Italia. Nu ne mai întoarcem curând. Vezi că în seara asta va veni proprietarul peste tine, pentru ca noi nu i-am plătit nimic. Eu zic să pleci de acolo cât mai repede, sau vei avea mari probleme cu el”. Am avut un șoc. Nu știam ce să fac și în ce direcție să o iau. Era într-o zi de marți, 13, ora 8, iar afară era super frig. Cred că era ianuarie sau ceva.
Am început să caut în ziar, pe net și să umblu. Am văzut în acea seară niște oameni și niște apartamente… nu vă pot descrie în cuvinte! La un moment dat, am fost într-un bloc în care în lift era un băiețel cu un cuțit în mână, așa că am urcat pe scări. Apartamentul era minuscul, baia era 1/1, iar dacă voiai să faci duș, trebuia să te înghesui între budă și chiuveta cu un furtun. Bucătăria era pe holul la fel de minuscul, fiind formată dintr-un aragaz și o bucată de scândură prinsă în perete pe post de masă. Era o singură cameră. Avea o saltea pe jos și două fotolii, iar pereții trădau paranghelia care avusese loc acolo.
Eram prea disperată. Eram gata să accept, până când tipul mi-a spus așa:
El: -Din când în când voi mai veni și eu pe aici. Eu: -Și unde vrei să mai dormi și tu? Vrei să împarțim salteaua? Sau cum? El: -Ah! Nu îți bate tu capul cu din astea. Pot să dorm și în fotoliu. Am început să râd. Era un râs nervos.
În final, am ajuns la o bătrânică. Nu era pregatită să mă primească fix în acea seară. Dar când i-am povestit ce am pățit, m-a luat cu dragă inimă. Tot respectul pentru dumneaei. M-a primit ca o mamă, m-a tratat ca pe o fiică. Am locuit cu dumneaei aproape 2 ani de zile. Avea și ea, ca orice femeie în vârstă, păsărelele ei. Dar m-am obișnuit repede.
Apoi am venit la București. Aici am locuit într-o garsonieră pe Lipscani. Proprietarul era foarte ok. Nu ne-a întâlnit decât de trei ori: când mi-a predat garsoniera, când s-a stricat scurgerea la baie și când i-am predat apartamentul. Dar am fost nevoită să mă mut deoarece era mult prea scump pentru condițiile pe care le oferea.
Așa că m-am mutat iar. Am luat un anunț de pe un site. Din nou am cunoscut o fată, dar care a trecut testul și m-am mutat. Totul a fost bine, până când fata și-a pierdut job-ul și a trebuit să se mute. Atunci a trebuit să mă mut și eu.
Acum m-am mutat într-un alt apartament unde locuiesc de 2 luni. Luna trecută m-a sunat proprietarul să îmi spună: „Bună! Uite, eu sunt în apartament, am mâncat ceva (mâncarea mea), am făcut baie (cu produsele mele de igienă) și acum mă uit la televizor (în lenjeria mea). Te aștept să vii să îmi aduci banii (chiria).
În momentul acela am luat foc. Mi-am luat geanta și am fugit de la muncă acasă. I-am explicat omului moartea căprioarei și că ce face nu e ok, iar el susținea că vrea să vadă lunar apartamentul. I-am spus că nu am nimic împotrivă, dar să fie în prezența mea, în zilele când îmi permit să fug de la muncă. Și nu așa când vrea pielea lui.
Acum câteva zile m-a sunat la 4 dimineața să îmi spună că de mâine nu mai am ce căuta în apartament pentru că eu nu îi interzic lui să vină la el în casă când vrea. A început să mă înjure și să mă amenințe. Era beat mort.
Am spus că mâine când se va trezi va fi mai bine. Din contră. A doua zi era și mai beat, iar scandalul a fost și mai mare. Acum încă sunt în stres și în tratative.
Pe viitor voi căsca ochii mai bine. Așa să faceți și voi.
Alexandra Todirică
Ilustrații de Cristina Stan
