Recent, echipa tehnică de la Google a făcut câteva anunțuri legate de modificări în serviciile oferite. Câteva din ele au stârnit agitație pe internet, dar niciuna atât de mult ca vestea că de pe 1 iunie Google Reader nu va mai funcționa.
Un serviciu complet funcțional, fără prea multe lucruri în plus, Reader îți permitea să te abonezi la feed-ul RSS al diverselor bloguri, site-uri, etc pentru a fi la curent cu noutățile fără a trebui să intri tu zilnic pe pagina lor pentru a vedea dacă a apărut ceva nou. Era echivalentul unui abonament la o mulțime de ziare versus mersul la o tarabă și vizualizatul tuturor titlurilor pentru a vedea ce e nou și merită cumpărat.
A nu se confunda RSS cu Reader. Aplicația de la Google a fost lansată în 2005 și a ajuns rapid să fie sinonimă cu formatul de agregare a știrilor. Practic, a fost un standard de facto pentru toate celelalte aplicații de tip reader existente.
Eu am început să-l folosesc prin 2006 – 2007 și m-am atașat rapid de el. Era net superior altor alternative testate și folosite și era foarte lejer să mă abonez la conținut nou și interesant. De atunci, m-am abonat la peste 500 feed-uri (am 499 acum dar m-am dezabonat de la unele care nu s-au dovedit a fi la fel de interesante cum păreau la prima vedere). Și acum va trebui să găsesc un alt serviciu similar care să-mi ofere în plus și posibilitatea de a importa cele 499 de feed-uri.
Decizia asta mi-a amintit de conceptul de «Free Software», greșit înțeles uneori ca software gratuit. Richard Stallman a conceput această mișcare prin 1983 pentru a „elibera” utilizatorii de programe de „tirania” celor care le întrețin. Filosofia se reduce la 4 principii fundamentale. Primul se referă la libertatea de a rula un program pentru orice scop posibil, chiar dacă programatorii nu s-au gândit la asta inițial. Al doilea garantează dreptul oricărui utilizator de a putea studia comportamentul unui program, inclusiv de a-l modifica pentru a-l face mai aproape de scopurile lui.
Nu toți oamenii sunt programatori, deci cele două principii de mai sus nu garantează „eliberarea” tuturor. Este nevoie și de o componentă socială, concretizată prin următoarele 2 principii. Principiul 3 spune că oricine poate redistribui copii ale unui program celor care au nevoie de asta și o cer. La final, ultimul principiu garantează posibilitatea ca modificările pe care le-ai făcut prin urmare a dreptului din principiul 2 să poată fi distribuite către public. Practic, utilizatorii au posibilitatea de a controla ce programe folosesc și ce fac acestea.
A se observa că niciuna din cele 4 libertăți nu se leagă de partea financiară. Programatorul unui software liber ți-l poate oferi contra cost sau îți poate furniza codul contra cost dacă vrea. Dacă ești mai priceput poți să-i revinzi produsul pentru a obține profituri mai mari. Tot ce se garantează este faptul că tu ești în controlul programelor pe care le folosești, nu o companie sau un grup de programatori.
Revenind la situația cu Google Reader, produsul era gratuit, îl putea folosi oricine fără a plăti nimic. Dar nu era liber. Dacă cei de la Google au decis terminarea lui, tot ce mai rămâne utilizatorilor de făcut este să-și exporte feed-urile și să caute un alt serviciu. Sunt câteva start-up-uri care oferă o soluție echivalentă, dar unele nu sunt de aceeași calitate, altele suferă de mici probleme tehnice sau de utilizabilitate. Și, oricând există riscul ca produsul să fie oprit sau startup-ul să fie achiziționat de o multinațională și apoi distrus. Exemple în lumea IT sunt multe, e de ajuns să căutați pe TechCrunch sau să vă abonați la el.
PS: ca să terminăm într-o notă comică, filmulețul cu Hitler nu s-a lăsat prea mult așteptat.
Sursa foto: Wikimedia.org
