Capul lui Caţavencu vrem!

Distribuie!

de Andreea Denisa Jalbă

“Răcnetul Carpaţilor” mă face să mă gândesc la cum ar răcni astăzi, in 2014, sărmanii munţi. Ar răcni, dar nu neaparat din cauza bisericilor care sunt sau nu pe cale de a fi construite acolo, nu din cauza tupeului unora de a lăsa gunoi chiar şi la cota 2000; Carpaţii ar răcni acum, în mod special, din cauza caţavencilor patriei pentru că ei poluează mai mult decât deşeurile: poluează mintea.

La Tv, la radio sau în presa scrisă, aceşti caţavenci pătrund precum veninul în creierul omului naiv şi ştiu că îşi vor atinge scopul folosindu-se de mici, bere şi limbaj de lemn. Unii au depăşit acest nivel de grădiniţă, oferind naivului vreo 50 de lei pentru a veni să le aplaude minciunile şi mizeriile care altfel n-ar valora nici 10 bani.
Caţavencu, cel din 2014, se deosebeşte de acela din comedia lui Caragiale. Grav este că actualul nu are umor. El este un personaj jalnic, inferior, având în comun cu originalul numai confuziile paronimice, pleonasmele, tautologiile şi alte greşeli de această natură: “ Nu a existat subiecte pe pagină de Internet, a existat decât un mesaj”, "primilor-miniştri", „lapsus de memorie”, „baza fundamentală” etc. (lista este incredibil de lungă).

Am impresia că demagogia a ajuns la fel de des întâlnită precum răceala. Ultima se tratează. Prima se hrăneşte în permanenţă cu prostia poporului şi nu dispare, fiind mult mai contagioasă decât ultima menţionată.

Verbele la viitor precum “voi face”, “voi da”, “voi oferi” au ajuns un paravan dincolo de care se află şerpi. Naivii vor vedea paravanul şi vor crede că este oglinda adevărului, când de fapt el nu este altceva decât reflexia unui popor care uneori refuză să gândească.

Să recunoaştem! Fără Caţavencu, ce ţară frumoasă am avea…Dar dacă-i „tăiem“ capul, altul va apărea ! Ar însemna să dăm poporului naiv un leac de frică nu cu 47 de capete, ci cu mult mai multe. Poate că ar fi bine ca instanţa supremă să strige “Ai să dai samă, Caţavencu!”, însă avertismentul nu ar avea niciun efect în faţa numărului mare de caţavenci care există.
Amuzant este că mulţi caţavenci se consideră eroi ai României. Tocmai ei, întruchipări ale demagogiei, îşi permit să vorbească despre ţară ca despre un bun pe care îl posedă şi se cred cuprinşi, din această postură, de apucături vitejeşti. Dar n-a fost România deja salvată, în trecut, de oameni care au plătit cu viaţa sau libertatea pentru ca poporul să aibă drepturile care i se cuvin? Adevăraţii eroi tocmai împotriva unor caţavenci ca ei au luptat. Să aibă dreptul toţi aceşti demagogi să se numească eroi sau oameni demni de a sta în fruntea noastră numai după ce vor face pentru ţară mai mult decât fac pentru ei.

Durerosul adevăr este că îl merităm în cele din urmă pe domnul Caţavencu, indiferent de cine se află sub acest nume. Pare ciudat, dar aşa este, îl merităm. Pentru cine să se schimbe ceva din moment ce mulţi dintre noi au fost deja manipulaţi sau refuză din interese diverse să vadă adevărul? Caţavencu nu a preluat puterea spunând ca Lăpuşneanul “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”, ci prin vorbe dulci şi ajutor gratuit. Noi l-am ridicat pe cea mai înalta treaptă de câte ori ni s-a dat ocazia. Deci, de ce să merităm ceva mai bun?

L-am împuşcat pe Ceauşescu pentru nedreptăţile făcute şi pentru un început înfloritor. Dar după el, au început alte nedreptăţi. Măcar atunci ştiam cine e vinovatul şi cine trebuie să plătească pentru tot. Acum, nu avem suficiente degete pentru a-i număra. Totul stă sub o mască mârşavă, sub o democraţie comunistă, sub un fenomen de îmbolnăvire a creierelor.
Să continuăm a privi împreună spectacolele plagiatorilor, ale corupţilor şi ale marionetelor, să aşteptăm şi să aplaudăm noul individ care va sta îmbrăcat în costum în faţa poporului şi se va numi preşedinte!

Sursa foto: Wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*