Toţi vrem să adoptăm: unii copii, alţii legi

Distribuie!

de Alina Șerban

Toată suflarea românească a rămas înmărmurită şi şi-a făcut cruci după cruci când a aflat că şi cuplurile gay îşi doresc să adopte copii şi să îşi întemeieze o familie. E un sacrilegiu, au strigat mulţi. Că familia tradiţională e dată de cele sfinte şi de natură şi că ne aşteaptă al nu ştiu câtelea sfârşit al lumii dacă am îndrăzni să le dăm lor un astfel de drept.

BOR chiar a ameninţat că îşi ia catrafusele şi pleacă să laicizeze altă ţară din lumea a treia dacă cumva politicienii se gândesc măcar să legalizeze o aşa aberaţie nefirească. Că la urma urmei, e mai bine dacă copilul trăieşte cu nişte părinţi alcoolici şi neglijenţi, atâta timp cât se află în sânul unei familii tradiţionale cu valori bine înrădăcinate.

Danemarca, Franţa, Marea Britanie sau Spania sunt câteva dintre ţările unde adopţia de către cuplurile de acelaşi sex este legală şi unde oamenii au început să fie mai deschişi către astfel de idei – să le zicem nonconformiste – pentru unii şi perfect normale pentru alţii.

Desigur, fiind un subiect atât de controversat, acesta a fost tratat nu numai în sălile de judecată sau de către diferite emisiuni şi ziare, cât şi de filme. Un astfel de exemplu ar fi Any Day Now, apărut în 2012 cu Alan Cumming în rolul principal. Filmul ilustrează povestea unui cuplu de homosexuali care încearcă să învingă sistemul corupt american pentru a adopta un băieţel bolnav şi neglijat de mama lui, o femeie dependentă de alcool şi droguri. Totul are loc în anii `70, dar am putea la fel de bine să plasăm acţiunea în zilele noastre, când lucrurile au rămas aproape neschimbate.

Părerile au rămas cam aceleaşi din anii 70 şi până acum cu mici modificări. Unii consideră că un copil care creşte într-o astfel de pseudo-familie va fi afectat la nivel psihologic şi ca va ajunge să aibă aceeaşi orientare sexuală ca şi părinţii lui, sau că – mai rău – societatea şi toţi cei din jurul lui îl vor discrimina şi îl vor exclude din această cauză. Majoritatea tinde să judece după stereotipurile cultivate de mass-media, astfel având senzaţia că toţi homosexualii arată şi se comportă precum Naomi.

Ar trebui să trecem dincolo de prejudecăţi şi să admitem că, atât timp cât copilul are condiţii bune pentru a creşte, este iubit şi protejat de viitoarea sa familie adoptivă, ce mai contează orientarea sexuală?

Că deh! Ne mândrim că suntem un popor modern, fără prejudecăţi, care te acceptă cu braţele deschise, indiferent de ceea ce eşti şi de ceea ce faci. Avem pretenţii de la noi, dar când vine vorba de minorităţile sexuale, majoritatea se uită cruciş şi jură că e ceva necurat la mijloc.

Omului i-a fost întotdeauna frică de schimbări – e în natura sa. Aşa că preferăm să ştim că un copil rămâne în continuare în orfelinat pentru că acel cuplu de gay care dorea să îl adopte nu a putut să o facă datorită sistemului de legi care le încalcă drepturile şi îi discriminează, în ciuda faptului că ei sunt, poate, familia de care copilul avea nevoie. Preferăm să vedem un copil alături de nişte părinţi neglijenţi sau care îl abuzează şi ni se pare normal din punct de vedere al familiei tradiţionale să fie aşa.

În fine, dacă alături o crimă şi problema mai sus discutată oamenii vor fi revoltaţi în privinţa celei de a doua pentru că prima deja intră în sfera normalului şi nu îi mai interesează. Societatea va fi mereu împotriva lucrurilor pe care nu le înţelege şi va mai dura mult până se va schimba ceva.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*