Vara lui 2012. În toiul luptelor pentru putere din jurul Referendumului eram în Franța și urmăream noutățile din țară cu destul de mult interes. Mi se părea că ceea ce se întâmplă nu este decât un teatru trist, un film ireal sau ceva ce s-ar întâmpla în țările cu o îndelungată istorie a regimurilor totalitare din Africa sau America de Sud. În nici un caz într-o țară membră NATO și UE.
Într-un weekend de pauză am plecat într-o excursie. M-am deconectat și de la ce se întâmplă în țară și am plecat spre Mt. Saint-Malo. În timp ce așteptam fluxul, mintea mi-a alunecat înapoi spre evenimentele din țară. Punând cap la cap lucrurile și puținele elemente de istorie pe care le știu, am ajuns la o revelație. Am văzut atunci cum poate arăta viitorul în următorii ani dacă anumite lucruri se vor întâmpla.
Doar două persoane mai știu despre întreaga previziune de atunci. N-am spus-o și altora pentru că deja eram în situația Cassandrei din Troia. Puteți s-o numiți egoism, dar atunci a fost prima dată când mi-am dorit să fiu departe de țară în momentul în care aceste lucruri se vor întâmpla. De fapt, mai mult speram să mă înșel.
Au trecut luni de atunci și am uitat de acel moment. Au urmat alegerile din iarnă, remodificarea legii învățământului pentru anumite scopuri, Roșia Montană și multe alte lucruri pe care le știți probabil mai bine decât mine (în prezent nu sunt în țară deci nu pot fi la curent cu toate evenimentele).
Recent, în timp ce mă informam cu ce se mai întâmplă, am realizat că am avut dreptate. Cel mai onest guvern este așa doar într-o definiție a termenului ca în limba folosită în „1984”. Opoziția a format o nouă coaliție monstruoasă, doar că acum nu mai există un Cuza pe care să-l forțeze să abdice (nu consider că președintele Băsescu merită să fie comparat cu una dintre figurile istorice ale neamului). Presa scrisă și televiziunile sunt total vândute intereselor membrilor de partid.
Recent, un blitzkrieg a avut loc în Justiție pentru a proteja unul din membrii partidului. Sper să mă înșel de acum înainte și în cel mai rău caz să ne întoarcem doar la perioada de ‘aur’ a lui Năstase; nu mai departe sau mai grav de atât.
Din fericire, spiritul civic s-a trezit de la scânteia numită Roșia Montană, acest nou Old Bealey al realității din țară. Din păcate, protestele țin de o lună și cei de sus par a merge înainte în planurile lor. Da, există mici „rezultate”, câteva tergiversări, denunțări și tulburări de tip personalitate multiplă dar nu există un progres vizibil. Între timp, numărul protestatarilor pare în creștere, scrisori deschise se tot scriu și nervii și furia din Piață/Stradă devin mai vizibile. Voi termina paragraful tot cu o referință la „V for Vendetta”: sper să nu se ajungă în situația povestită în timp ce V. aranjează piesele în acel domino gigantic în culori de roșu și negru. Sper ca măcar aici să mă înșel. Cel puțin nu-i vom avea pe minerii anilor ’90 deși sintagme similare noi muncim, nu gândim au început să fie folosite de oamenii plătiți de RMGC sau prea dependenți de anumite „televiziuni”.
Închei acest articol fatalist și fără soluții concrete (pentru că ele sunt evidente, dar cei care au puterea de a decide punerea lor în aplicare sunt preocupați de alte lucruri) cu speranța că motto-ul celor de la Orange nu este ironic ci aduce o notă de optimism. Sper ca viitorul să sune bine în realitate, să intrăm și noi în rândul țărilor civilizate și să ieșim din această comă în care ne aflăm.
Sursa foto: Facebook
