Arta noastră – frumoasă și încăpățânată

Distribuie!

de Laura Bisericanu

Marin Gherasim este unul dintre ultimii intelectuali supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, cât și ai regimului comunist. Așa cum subliniază și dumnealui, printre temele principale abordate în picturile sale se numără și tema reconstrucției: prin opera sa, pictorul încearcă să readucă la viață vechile biserici distruse de comuniști, dar și vechile simboluri și existențe românești: prispa, fântâna, cămașa, decorate cu nume din pomelnicele păstrate cu sfințenie de tatăl său, preot din Rădăuți.

Zilele trecute am avut ocazia de a participa la expoziția sa de la sala Dalles (Librăria Noi), unde dânsul a povestit unor grupuri de studenți motivațiile și secretele din spatele operelor sale.
Înainte de orice, aș dori să menționez că eu am considerat această scurtă incursiune în perspectiva artistică a domnului Gherasim incredibil de revelatoare, căci am putut să mă înfrupt din cunoștințele și experiența de viață a unui intelectual peste care au trecut unele dintre cele mai grele încercări ale poporului român din ultimul secol.

Pe lângă o sumedenie de relatări din viața unui om de cultură, din care am putut să îmi completez o imagine a intelectualității româneștii a ultimului secol, am putut cunoaște și o formă inedită de artă – cea inspirată de izvoarele populare și manifestată în mediul urban fără a fi pervertită de noile forme de artă abstractă, precum alte încercări postmoderne eșuate și hiperurbanizate.

Într-o lume care se îndreaptă cât mai mult către ateism și se dezice de valorile tradiționale, pictorul Gherasim insistă să le perpetueze, alăturând Turnurilor de Veghe, care păzesc aceste  Abside ale tradițiilor românești, semne de apărare precum Scutul și Coiful.

Însă nu pot să nu remarc modul în care, odată cu pierderea valorilor și mentalităților tradiționale în tumultul noii societăți de consum, se pierde și cultura. Am mai scris aici despre modul în care oameni valoroși de cultură sunt subapreciați de societatea contemporană. Domnul Gherasim nu face excepție. O astfel de expoziție, aflată în centrul unei capitale europene, ar trebui să aibă un impact mult mai solid în mass-media. Dar astea sunt deja chestiuni de finețe, când în toată expoziția nu există o bancă de stat jos pentru a privi în liniște operele. Dacă o astfel de expoziție avea loc la New York sau în vreo altă capitală europeană, o sumedenie de critici de artă s-ar fi perindat printre curatorii expoziției, discutând cu majoritatea intelectualității din orașul respectiv. Ulterior, expoziția ar fi fost prezentată de cercetători ai artei românești contemporane, și am fi putut asista la o dezbatere despre evoluția pictorului în cauză. La expoziția de la Dalles, însă, toate aceste persoane lipseau cu desăvârșire, iar picturile au fost prezentate de artistul însuși.

Deși, după cum am menționat mai sus, din punctul meu de vedere, aceasta a fost o oportunitate extraordinară, nu mi se pare corect ca artiștii români să fie obligați să mai facă și muncă de ghizi după ce au depus în prealabil travaliul artistic. Domnul Gherasim a avut înțelepciunea de a privi partea bună din această marginalizare a culturii românești, menționând faptul că dânsului îi face plăcere să discute cu studenții, deoarece slujba sa de profesor universitar i-a fost pe plac, iar, momentan, interacțiunea cu spiritele tinere îi lipsește.

Însă ideea cu care a început prezentarea a fost o remarcă nostalgică asupra faptului că intelectualitatea autohtonă, care înainte de ’89 încerca să susțină cultura și arta în toate formele ei prin prezența perpetuă la orice tip de supraviețuire artistică, acum lipsea cu desăvârșire. Cu această ocazie, pictorul a îndemnat tinerii studenți ai facultăților cu profil cultural la socializare, căci „este nevoie de dialog”.  Găsesc incredibil faptul că artiștii noștri se încăpățânează să creeze și să ne împărtășească fărâme din geniul lor, în situația în care noi dăm mai puțină importanță artei și culturii contemporane decât autostrăzilor.

Expoziția artistului, deschisă de ziua Regelui, mai poate fi vizitată la sala Dalles până pe 8 iunie.

Sursa foto: Wikipedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*