Those who cannot remember the past are condemned to repeat it. – George Santayana
Depăşind aspectul clişeizant, dictonul de mai sus rezumă cel mai bine activitatea lui Vladimir Tismăneanu: aceea de a reda şi explica prin lucrările sale imaginea unei epoci răvăşite de o epidemie mereu susceptibilă de recidivă – epidemia totalitară.
Idei notabile
Departe de a răsuci cuţitul în rană după Revoluţia sângeroasa din România, Tismăneanu publică în 1992 volumul intitulat Arheologia Terorii, o colecţie de eseuri care expun acribic cum s-a produs eliminarea sistematică a elitelor romaneşti în primii ani de comunism, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej.
În cadrul aceluiaşi volum este explicat un fenomen interesant, specific realităţii comuniste româneşti: în timp ce în statele vecine, membre ale blocului sovietic, se formau încă intelectuali disidenţi şi grupuri marginale de opoziţie împotriva sistemului, care acumulau din ce în ce mai multa simpatie din partea populaţiei, la noi aceste enclave erau dizolvate meticulos de politruci şi torţionari zeloşi. Aşa se explică slaba rezistenţă românească pe timpul comunismului.
Tot aici, altă analiză prezintă cum Nicolae Ceauşescu şi-a fabricat conştient o aparenţă de „răzvrătit” împotriva Moscovei, numai pentru a se legitima pe doua planuri: în faţa poporului şi a puterilor occidentale. Speranţa unei generaţii întregi către un comunism mai „uman” a fost reacţia aşteptată a unui calcul politic bine pus la punct.
Doi ani mai târziu, în 1994, publică Reinventarea politicului, în care analizează tendinţa sistemelor comuniste spre a genera şi întreţine curente antisemite, xenofobe şi, în final, radical-naţionaliste. Efectul este resimţit şi după prăbuşirea regimurilor.
Cartea este un veritabil studiu de caz asupra statelor fost-comuniste din Europa de Est. Pe lângă explicaţiile exhaustive asupra fenomenelor menţionate, sunt aduse în vedere şi indicaţii preţioase despre paşii pe care statele afectate de totalitarismul stângist îi pot urma către o societate deschisă şi democratică.
În acelaşi an apare o alta lucrare a sa, intitulată Irepetabilul trecut. Punctul central al cărtii îl reprezintă depăşirea crimelor comunismului în România prin ralierea societăţii în jurul unei noţiuni comune de justiţie şi nu prin uitarea trecutului aşa-zis „concilianta” pe care o promovau în acea perioadă foşti demnitari comunişti interesaţi în ştergerea „cazierului” lor politic. Alte idei notabile mai sunt cele privitoare la consolidarea societăţii civile autohtone, orientarea ei către o formă de liberalism şi, în final, sincronizarea cu realităţile occidentale.
Patru ani mai târziu, în 1998 apare un alt volum extrem de important semnat de Vladimir Tismăneanu, şi anume Fantasmele salvării. Opera reprezintă o radiografie a unui fenomen omniprezent în fostele state comuniste, dar mai ales în România: apariţia curentelor antisemitiste, autoritariste, demagogice şi anticapitaliste.
Ceea ce e frapant la aceasta expunere e corespondenţa perfectă cu tranziţia românească: noi mitologii politice au luat naştere aici, printre care cele mai cunoscute sunt cele care au drept subiect faimoasele conspiraţii iudeo-masonice, care au generat un val imens de ură şi au influenţat decisiv primele două alegeri prezidenţiale libere din România. Rezultatul îl ştim cu toţii.
Altă operă extrem de relevantă se numeşte Încet către Europa, apărută în 2000. De data aceasta avem de-a face cu un bilanţ al progresului României referitor la demersurile ei de integrare în NATO şi UE.
Departe de a fi descurajant, el reprezintă un inventar lucid al responsabilităţilor pe care trebuie să şi le asume atât clasa politică, dar mai ales elita intelectuală a ţării în educarea populaţiei în vederea consolidării unei adevărate culturi politice contemporane. Nu sunt scăpate din vedere sugestiile pentru un parcus mai „lin” al ţării către idealul democratic.
Volumele mai recente precum Democraţie si memorie, Cortina de Ceaţă şi Refuzul de a uita aduc în discuţie un subiect vital pentru noi, românii. Ele sunt centrate în jurul dosarelor Securităţii, proaspăt-declasificate la acea vreme şi în curs de a fi analizate de Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, pe care Tismăneanu o şi prezida. Scopul Comisiei şi subiectul volumelor este implicit acelaşi: condamnarea crimelor comunismului.
Cum orice bine făcut nu rămâne nepedepsit, atât raportul conclusiv analizei crimelor comunismului cît şi coordonatorul lor au fost atacaţi prompt şi vehement atât de mediul politic românesc cât mai ales de discursul politizat al presei.
În ultimul volum publicat de Vladimir Tisămeanu, Lumea secretă a nomenclaturii, sunt expuse cu lux de amănunte istorice şi autobiografice deopotrivă – părinţii săi fiind iniţial membri importanţi ai Partidului – reţelele sinuoase şi arborescente de funcţionari comunişti. Toposul vizat este celebrul cartier Primăverii, multă vreme considerat zonă rezidenţială a elitelor socialiste. Întrucât implicarea autorului este parţial personală, nu are rost să insist asupra determinării necesare pentru redacta o asemenea lucrare.
Noile informaţii prezente în dosarele Securităţii aduc o mult-aşteptată clarificare a trecutului nostru recent şi înlesnesc considerabil identificarea torţionarilor, activiştilor, colaboratorilor şi demnitarilor vechiului regim. Deşi e prea târziu pentru lustraţie şi pentru epurarea acestor indivizi din spaţiul public, memoria victimelor lor este onorată prin acest act, normal pentru orice societate sănătoasă.
Date biografice
S-a născut într-o perioadă în care represiunea regimului comunist era în floare (1951), din părinţi cu origini evreieşti puternic implicaţi în realizarea idealurilor socialiste. Deşi ascendenţa sa era onorabilă conform standardelor „revoluţionare”, părinţii săi au căzut în dizgraţia Partidului Comunist, lucru care l-a urmărit de-a lungul perioadei sale petrecute în România.
În ciuda faptului că parcursul său academic a debutat cu absolvirea Facultăţii de Filosofie (specializarea Sociologie) a Universităţii din Bucureşti ca şef de promoţie (1974) şi a continuat cu obţinerea unui doctorat (1980), regimul comunist – între timp deviat către naţionalism protocronist şi antisemitism – a lucrat în permanenţă împotriva desăvârşirii profesionale a lui Vladimir Tismăneanu.
Opacitatea regimului faţa de un veritabil potenţial este cu atât mai ciudată întrucat V. Tismăneanu avea la rândul sau convingeri stângiste, neo-marxiste.
Refuzul unor institute de cercetare de a-l coopta şi lipsa accesului către catedra universitară pe criterii rasiale au fost doar câteva din motivele care l-au determinat să lase în urma România, în favoarea Spaniei (1981) şi apoi să se stabilească în SUA.
Resursele sale intelectuale găsesc aici teren fertil şi după scurt timp el devine pe rând profesor de ştiinţe politice la prestigioasa University of Pensylvania, cercetător ştiinţific la Foreign Policy Research Institute, colaborator la postul de radio Europa Liberă, profesor la University of Maryland, post pe care îl ocupă şi în prezent şi director la Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste.
În 2006 a fost președinte al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, iar din data de 11 aprilie 2007, preşedintele Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Între 2010 şi 2012, a fost preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Este, de asemenea, membru de onoare al mai multor instiţutii de cercetare şi organizaţii academice printre care şi Societatea Academică din România.
Politolog, analist politic şi sociolog, mai întâi de toate, Vladimir Tismăneanu, se poate spune, este un sanitar al mentalului colectiv românesc, est-european şi nu numai. Opera sa este în acelaşi timp un exerciţiu de memorie şi o meditaţie purificatoare menită să prevină o nouă seducţie totalitaristă.
Privit din acest punct de vedere, Vladimir Tismăneanu este exemplul clar de român care, deşi evreu şi american naturalizat deopotrivă, dovedeşte atât naţionaliştilor radicali cât şi nouă, restul românilor, că nu „puritatea” originii contează ci serviciul pe care îl aduci comunităţii tale. Tocmai de aceea ne mândrim cu Vladimir Tismăneanu!
Mihai Niță
