Auzim de multe ori la știri că o femeie a fost bătută și violată sub ochii copiilor ei, că un bărbat a ajuns la spital după ce a fost agresat de concubină, sau că un copil moare în urma unei situații de abuz, ori o mamă își dă sufletul în urma unei bătăi crunte din partea fiului ei. De fiecare dată suntem indignați de seninătatea cu care vorbește agresorul despre fapta comisă și de faptul că uneori nici nu regretă ce s-a întâmplat. Și ne întrebăm: „Oare nu are suflet?”
Violența în familie este o problemă care ne afectează pe toți, iar pentru a o înțelege avem nevoie să aflăm ce resorturi interioare îl aduc pe om în situația de a vedea violența ca o soluție.
Poate că unii se întreabă ce legătură are acest subiect cu rubrica noastră și mai ales cu religia. Omul este trup și suflet, iar sufletul își regăsește sensul în relația cu Dumnezeu – de aceea trebuie căutate cauzele sufletești ale problemei. Un fenomen social este un efect, o răbufnire a unor probleme, constrângeri, nemulțumiri, excese ori lipsuri, a unei lipse de sens, care există în interior și în acel moment ia o formă palpabilă, vizibilă și celorlalți.
Redau mai jos câteva dintre cauzele sufletești ale violenței în familie.
Ruperea dragostei de izvorul ei nesfârșit
Cu ușurință, dată fiind naturalețea ei, dragostea poate fi înțeleasă ca ceva al acestei lumi. Mulți adolescenți și tineri afirmă că își doresc pe cineva care să-i iubească cu adevărat. Unii o găsesc, mai precis o găsesc și o cultivă și unele familii care împlinesc 40-50 de ani de căsătorie mărturisesc că ceea ce i-a ținut împreună atâția ani și i-a ajutat să treacă peste toate problemele vieții a fost dragostea dintre ei. De ce căutarea dragostei de la început nu este totdeauna încununată de o dragoste de toată viața? Unde se stinge?
Fără Dumnezeu nu există dragoste deplină. Cel care Îl primește pe Dumnezeu ca pe creatorul întregii existențe, înțelege că El este și izvorul dragostei. Numai prin raportarea la Hristos îl putem descoperi pe celălalt ca pe un dar, un dar de la Creatorul lui pentru noi. Și atunci vom fi cu adevărat responsabil față de el, ca față de un copil al lui Dumnezeu. Această înțelegere implică o relație verticală, care ia în calcul lumea nevăzută și care este mult mai cuprinzătoare decât viziunea orizontală a lumii, a celor văzute.
Ruperea dragostei de adevăr
Dragostea este strâns legată de adevăr, iar dacă adevărul nu este înțeles în forma lui deplină, văzută și nevăzută, nici dragostea nu poate fi deplină. De aceea Sf. Apostol Ioan, numit și Apostolul Iubirii, spune într-una din epistolele sale: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci și cu fapta și cu adevărul” (Întâia Epistolă Sobornicească 3, 18). Dar despre asta nădăjduiesc că voi mai scrie și altă dată.
Ruperea dragostei de jertfa pentru celălalt
În familie, de cele mai multe ori fapta dragostei înseamnă jertfă și, așa cum afirmă pictorul Paul Gherasim într-un interviu, aceasta se manifestă în lucruri aparent mărunte, în hotărârea de a face ceva care să-l bucure pe celălalt. Din păcate, ideea de jertfă este din ce în ce mai absentă din gândirea noastră și asta pentru că noțiunea de familie este înlocuită cu ideea de cuplu.
O familie este o unitate, care însă nu distruge unicitatea și individualitatea celor doi soți. Un cuplu este punerea alături a două individualități, în care fiecare are prilejul să își împlinească scopurile lui, unele foarte bune, dar în care lipsește principiul unității depline. Ca urmare, armonia între bărbat și femei, angajamentul și responsabilitatea trec pe locul doi, pentru că împlinirea personală a împins pe planul al doilea spiritul de jertfă pentru binele celuilalt.
Urmărirea satisfacției personale îl aruncă pe om în capcana egoismului, care îl golește de sens și îl face incapabil de dăruire. Atunci cere celuilalt să contribuie în permanență la îndeplinirea scopului propriu, având impresia că acest lucru este firesc și i se cuvine. În familie, un soț este în primul rând preocupat de binele celuilalt, iar nu de al său.
Albert Einstein spunea că „doar o viață trăită pentru celălalt este o viață care merită trăită”. Sf. Apostol Pavel le adresează bărbaților îndemnul: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25), exprimând chemarea bărbatului de a iubi femeia, așa încât să fie capabil să-și dea viața pentru ea, la fel cum și Hristos a acceptat să moară pentru Biserică. Aceasta este o jertfă pentru celălalt. Despre femeie spune, între altele: „ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”. (I Timotei 2, 15). Iarăși o jertfă pentru celălalt. Jertfă, dar nu neîmplinire, căci oare aceste îndemnuri pot face rău vreunuia dintre ei? Evident, nu. Iar lipsa lor credeți că poate să ajute relația celor doi? Iarăși, răspunsul este nu.
Prin dragoste responsabilă, jertfelnică și în adevăr se creează o familie. În structura firească a unei familii, bărbatul și femeia se dezvoltă armonios, iar copiii cresc într-un spațiu al dragostei față de părinții, bunicii și strămoșii lor. Având acest model, ei vor știi să creeze alte spații ale dragostei în viitoarele lor familii.
Dacă cei doi trăiesc în dragoste, își respectă rolurile și se jertfesc unul pentru celălalt, atunci violența nu mai are pe unde să intre, căci, așa cum spune Sf. Antipa de la Calapodești, „diavolul intră pe unde îi faci loc”. Orice formă de negare a vocației femeii sau bărbatului aduce cu sine violența și dezechilibrul social.
În înțelegerea ortodoxă a firii umane, femeia nu este inferioară bărbatului iar bărbatul nu este inferior femeii, ci unirea lor în familie dă naștere la un întreg care le asigură buna viețuire, un întreg în care își sunt de neînlocuit unul pentru altul, un întreg care este o temelie pentru iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.
Repere bibliografice:
Evdokimov, Paul, Taina iubirii – Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe
Campania: „Biserica spune NU violenței”
Campanie Jurnalul Național – Interviu cu Pr. Prof. Dr. Gheorghe Holbea despre violența în familie
Sursa foto: Wikimedia.org
