Mărturiile unui sapiosexual

Distribuie!

de Ciprian Azoiţei

„Oare există iubire adevărată? Eu, unul, nu am întâlnit-o până acum, nici nu am auzit de ea. Poate că ea nu există. Poate că ea este doar un mit creat de fetele mari care așteptau măritișul și de băieții care le pețeau, cum ziceau unii. Poate că ea este doar un reziduu chimic ce ne inundă facultățile mintale, determinând un comportament irațional și ieșit din comun, cum ar zice alții. Poate că a fost doar invenția unui scriitor ce a fost atins la un moment dat de suficientă inspirație pentru a așterne pe hârtie o minciună frumoasă. Sau poate că undeva, cândva, a existat acel cuplu edenic despre a cărui dragoste auzim în basme și în poezii. Acel cuplu a cărui dorință mistuitoare a ridicat dragostea lor spre ceruri, acolo unde își are lăcașul însăși ideea de iubire. Dar noi, cei care prin dragoste nu căutăm decât satisfacerea unui interes personal și ne amuzăm de astfel de sentimentalisme cu ignoranța caracteristică manelistului ce scuipă semințe la colț de stradă, nu vom simți niciodată adevărata aromă dulce a acestui fruct care de cele mai multe ori ni se pare acru.
Ai auzit, tu, vreodată, de vreun om care să nu râvnească cu poftă la darurile oferite femeii de către zeița Afrodita? Nu puțini sunt cei care tânjesc după trup, considerându-l singura calitate de preț a feminității, calculându-și masculinitatea și statutul social după numărul de trupuri cu care s-au bucurat până în prezent. Aceasta este dragostea oamenilor mediocri, care consideră că lumea în care trăim este limitată doar la ceea ce carnea poate să simtă. Mai puțini la număr sunt cei care au o minte suficient de rafinată pentru a observa că în spatele Afroditei se mai ascunde uneori și o altă divinitate cu mai puțini veneratori, dar care oferă daruri mult mai dulci celor care se dovedesc vrednici de cinstirea ei. Sophia, după numele său grecesc, este zeița care vine să completeze darurile trupești ale Afroditei cu darurile minții și ale spiritului ce izvorăsc din înțelepciunea ei infinită: virtutea, speranța și iubirea. Sophia este zeița cea mărinimoasă ce stă alături de femeie și îi oferă respectul și iubirea familiei și a celor apropiați mult timp după ce Afrodita decide să o părăsească.
Dacă Afrodita sălăsluiește în trup, Sophia își are lăcașul în privire. Mare dreptate a avut cel care a spus că „Ochii sunt oglinda sufletului”. Privirea este cea mai în măsură să trădeze adevăratul caracter al unui om. Vorbele pot amăgi, faptele pot fi influențate, dar ochii nu mint niciodată. Un cunoscător al firii omenești își poate da seama dintr-o singură privire dacă persoana pe care o are în față este sinceră sau prefăcută, modestă sau încrezută, isteață sau mai înceată, virtuoasă sau viciată. De multe ori se întâmplă ca așa-zisa pradă a vânătorilor ce au ca singur scop în viață perpetuarea neamului proștilor să aibă niște ochi foarte urâți, căpătați după nopți consumate încă de la o vârstă fragedă în beții și în alte destrăbălări pe care le putem înțelege de la sine sau în pizmuirea celor ce sunt într-un fel sau altul mai buni decât ea sau în limbajul demn de o mahalagioaică sau în egoismul ei încrezut, dus până la extreme. Aceste defecte nu fac decât să urâțească spiritul feminin și să provoace unui om cu un elementar bun simț și respect de sine o senzație de regurgitare a fluturilor din stomac.

Este frumos să poți purta o discuție inteligentă cu o femeie căreia nu trebuie să îi aduci un dicționar atunci când ieși cu ea la o întâlnire, fiindcă nu știe altceva în afară de talk-showurile pe care le-a văzut aseară la TV sau unghiile false pe care și le-a pus săptămâna trecută. Pentru un om inteligent, o conversație stimulantă din punct de vedere intelectual, în care poți confrunta opinii divergente și afla lucruri noi, este o plăcere în sine. De asemenea, o femeie inteligentă este mult mai înțelegătoare, mai iubitoare și mai fidelă decât o femeie slabă de înger. Cei care vor să își ia bibelouri pictate drept soții pentru singurul motiv că dau bine la public au mai multe șanse să aibă probleme în relațiile conjugale pentru simplul motiv că o femeie fără minte nu e în stare decât să se gândească la sine, iar copiii sunt pentru ea de multe ori cecuri de asigurare socială primite din partea soțului (sau cu alte cuvinte, un mod prin care se asigură că îl țin bine în lesă). În schimb, o femeie inteligentă este mult mai atentă cu nevoile soțului ei, știe să țină o casă, are mândria ei de gospodină și cel mai important își iubește copiii fiindcă sunt ai ei, nu fiindcă îi permit să ducă o viață de întreținută care își așteaptă ibovnicii, sub pretextul că ar fi casnică.
Dragostea adevărată a unui om poate fi împărtășită doar cu o persoană ce are o înțelegere suficient de integrală a lumii înconjurătoare pentru a-i întoarce aceiași dragoste. Cuplul este în sine o mică țară ce își urmează propriile interese împreună și căruia întreaga lume îi stă împotrivă. Ar fi neînțelept ca părțile întregului să se întoarcă una împotriva alteia, încercând să se saboteze reciproc sau să profite una de pe urma celeilalte.”

Așa îmi zicea cândva un prieten a cărui limbă a fost descătușată de vreo două-trei pahare de vin băute peste măsură. Omul la beție spune adevărul, cum s-ar zice. Eu sunt convins că datorită faptului că omul nu își permite prea des luxul de a spune adevărul sunt mulți oameni care gândesc asemenea lui, dar se feresc să o spună direct. La urma urmei, nu am vrea să supărăm oamenii care nu sunt capabili să înțeleagă faptul că dragostea are o rețetă atât de elementară și este amuzant de ironic când îi vezi cum se dau, figurativ vorbind, cu capul de toți pereții și își transformă viața sentimentală într-un spectacol de circ.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva