Tribut Elvis Presley: 35 de ani de nemurire

Distribuie!

Cred că în ziua de azi nu mai e aproape nimeni care să nu fi auzit numele lui Elvis Aaron Presley, cel cunoscut de generații întregi drept Regele Rock n’Roll-ului. Născut într-o casă umilă din Tupelo, Misissippi, pe 8 ianuarie 1935, acest om a reușit inegalabila performanță de a sparge absolut toate barierele muzicale, culturale și sociale ale vremurilor sale, combinând cu fluiditate și armonie sunetele muzicii albilor cu cele ale muzicii negrilor (da, până și asta era tabu într-un Sud dominat de rasism în perioada aceea).

Primul meu contact cu muzica lui Elvis a avut loc undeva în jurul vârstei de 12-13 ani, când am văzut pe un post american de televiziune o reclamă la o colecție de discuri „best of”. Cu riscul de-a suna a clișeu, pot spune cu mâna pe inimă că momentul acela a fost unul profund revelator. A fost unul din acele momente în care conștientizezi cu adevărat că te afli în prezența a ceva sau cuiva cu adevărat mare. Vocea acestui om, pe atunci necunoscut, putea cânta absolut orice: de la melodii de dragoste ca Love Me Tender sau Can’t Help Falling in Love, la piese ritmate precum Hound Dog sau Jailhouse Rock, și asta fără un pic de efort. Mulți artiști din ziua de azi sunt limitați de conceptul de „gen”. Elvis Presley este el însuși un gen muzical, are ceva aparte, ceva parcă magic. Timbrul lui vocal poate fi senzual, poate fi ușor obraznic, poate fi plin de căldură și de calm, e exact ca un instrument muzical bine acordat.

Controversele din jurul său sunt extrem de cunoscute, fiind și ele printre factorii care m-au atras la Elvis. S-a spus despre el că „dansează ca un îndrăcit”, că muzica sa este „muzica Diavolului”, că era un drogat care a ajuns să-și vândă sufletul pentru faimă și bani. Eu unul am ajuns să-l cunosc ca fiind un artist complet, întruchiparea pasiunii pentru muzică, un suflet mereu sensibil la nevoile celor din jur, un perfecționist(repeta o melodie de zeci de ori dacă nu era mulțumit de o bucată din ea), un maestru al cover-urilor(cred că toți artiștii care fac coveruri ar trebui să asculte varianta lui Elvis a piesei My Way, făcută celebră de Frank Sinatra), dar și un om foarte religios și modest. În viziunea mea, piesele sale gospel chiar au o scânteie divină în ele.

Ce s-ar putea să nu știe prea mulți e că Regelui nu i-a plăcut niciodată acest „titlu onorific”, neconsiderându-se altceva decât „un simplu artist” și atribuind titlul de Rege lui Iisus. Unul din concertele sale (Aloha from Hawaii, 1973) a fost mai urmărit decât aselenizarea lui Neil Armstrong. Elvis a fost mereu conștient de valoarea sa ca și cântăreț, de aceea, nemulțumirea sa legată de cântecele din musicalurile ușurele în care trebuia să joace nu a întârziat să apară, Elvis declarând că în viața lui nu avea să mai joace într-un film sau să lanseze o melodie în care nu crede. Odată cu revenirea în muzică din 1969, Elvis lasă la o parte imaginea de „actoraș” pe care mulți i-o atribuiseră și redevine muzicianul enorm de talentat care era înainte de revenirea din armată. Piesa mea favorită din acea perioadă, In the Ghetto, demonstrează că Elvis era preocupat de problemele sociale ale acelor ani tulburi, fiind prima piesă care m-a făcut vreodată să plâng, și sunt mândru să recunosc lucrul ăsta.

Din păcate, faima are un preț mare, prea mare pentru unii, iar Elvis, deși era un superstar, a rămas mereu băiatul din Tupelo, Mississippi, care habar n-avea cu ce se mănâncă afacerile, și a ajuns dependent de medicamente și de junk food, murind la doar 42 de ani, pe 16 august 1977. Ceea ce mi se pare absolut incredibil e că vocea nu i-a fost afectată de nopțile de nesomn sau de kilogramele în plus, reușind să sune aproape ca a unui cântăreț de operă.

Pentru mine, Elvis Aaron Presley nu este doar un cântăreț. Este un fenomen, este cel care mi-a deschis ochii cu privire la muzica bună, este cel a cărui voce mă însoțește peste tot din gimnaziu, ca un prieten vechi care ți-e alături oricând, necondiționat.

Dar, mai ales, pentru mine, Elvis Aaron Presley este nemuritor. De 35 de ani.

Alex Szollo

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva