de Alex Szollo
Scena rock și metal britanică a fost întotdeauna foarte bine reprezentată, poate datorită spiritului războinic bine încetățenit la englezi, care stă ascuns după fațada lor calmă și calculată. Trupe precum Queen, Black Sabbath, Iron Maiden, Oasis, The Clash, Coldplay, Kings of Leon (fiecare aparținând câte unui subgen al marii umbrele care este rockul), au avut grijă să lase o urmă în istoria muzicii britanice, în special, și mondiale, în general.
Am lăsat la urmă intenționat o trupă legendară, despre care vreau să vă scriu. Este vorba despre Pink Floyd, trupă a cărei discografie nu pot spune că-mi este cunoscută cap-coadă, însă despre care știu un lucru: este alcătuită din muzicieni excepționali, care își fac treaba foarte bine, reușind să convingă lumea că rockul nu e doar muzică „de dat din cap”. Am văzut The Wall, bizarul și inteligentul film muzical, inspirat de albumul omonim al trupei, film lansat în 1982, la 3 ani după apariția albumului. Am urmărit înregistrări ale concertelor susținute de solistul Roger Waters, inspirate de tulburătorul album-concept, manifest împotriva conformismului.
Astfel, pot spune clar că mi-am dat seama de un adevăr esențial despre rock, pe care oamenii ăștia (Sid Barrett, Roger Waters, Nick Mason și Richard Wright în formula originală, din 1965) îl reprezintă prin excelență: rockul este, în esență, rodul unei munci titanice. Ceea ce este normal, având în vedere că, în Marea Britanie, popularitatea cea mai mare a avut-o printre membrii clasei muncitoare. Rockul reprezintă arta muncii în muzică. Este exact opusul fenomenului ce trece azi drept muzică, în care o adunătură aproape întâmplătoare de genuri și de ritmuri e amestecată la un loc, iar o duduie mișcă din buze sau lălăie două, trei versulețe (pre)adolescentine pe un ritm alert, scos de nenea de la butoane. Pink Floyd, după mine, arată ce se întâmplă atunci când reușești să îmbini muzica și ideile într-un „tot armonios”.
Deși, așa cum am scris mai sus, nu pot să mă declar un fan înfocat, care a memorat versurile melodiilor și discografia trupei, primesc, ca orice rocker, cu entuziasm, vestea lansării în octombrie 2014 a unui nou album Pink Floyd. Din câte am citit, materialul urmează să le ofere fanilor melodii înregistrate în 1994, cu un puternic accent pe contribuția lui Rick Wright, claviaturistul responsabil pentru sunetul tipic Pink Floyd, ce se aude în piese precum Us and Them sau Time. Albumul pare să readucă muzica adevărată, care hrănește mintea și sufletul, în atenția publicului. Așadar, pentru cei care și-au făcut din We don’t need no education/We don’t need no thought control un motto, The Endless River va fi în mod sigur o surpriză plăcută anul acesta.
În încheiere, vă recomand cu încredere să vedeți The Wall, o poveste spusă pe muzică despre alienare, traumele războiului, singurătate, droguri, forța opresivă a conformismului și puterea eliberatoare a imaginației. Și, bineînțeles, să ascultați rock. Nu strică deloc.
Sursa foto: wikimedia.org
