Astăzi vorbim despre animăluțul ăsta năzdrăvan, care nu stă nicio clipă în loc și, totuși, nu are niciodată nevoie de odihnă: el aleargă, ba chiar zboară, cică ar fi tot mai greu de găsit în zilele noastre, un fel de rara avis. Cu toate acestea, mai există și norocoși care îl găsesc, însă ei sunt fie distrați și îl pierd, fie sunt atât de nesăbuiți încât îl omoară. Dacă n-ați ghicit deja, este vorba despre…TIMP. Ce este timpul? Fiecare dintre noi are o definiție proprie pentru ce reprezintă el, însă eu aș începe prin a spune ceea ce NU este cu siguranță.
Pentru început, să facem împreună un exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă că vă treziți dimineața, morocănoși, având expresia feței asemănătoare cu cea a unui câine din rasa Bloodhound. Vă îndreptați către bucătărie având în mers ceva din entuziasmul și perseverența unui melc. Odată ajunși acolo, deschideți domol ușa dulapului și, cu privirea încețoșată, căutați ceva anume, dar nu găsiți. În acel moment șoptiți ca pentru voi: fir-ar, iar am rămas fără TIMP. Desigur, lipsa lui vă va produce o oarecare neplăcere fiindcă nu dispuneți de el exact atunci când vă trebuie, însă știți că dacă mai târziu vă veți hotărî să mergeți până la cel mai apropiat magazin, îl veți obține. Acest lucru ar putea fi valabil pentru aproape oricare produs, însă nu și pentru TIMP. Asta pentru că timpul NU este un simplu produs, iar constatarea lipsei lui vă va provoca, mai curând, un sentiment acut de panică și va avea efectul unui duș rece, mai ales pentru că știți că nu îl veți găsi niciodată frumos ambalat în rafturile magazinelor.
Timpul este pretextul cel mai des invocat, catârul căruia îi punem în spinare responsabilitatea noastră de fiecare dată când ne aflăm în imposibilitatea de a furniza un argument real persoanei care ne cere socoteală pentru ceva ce trebuia să facem, dar n-am făcut. ,,N-am avut timp”, spunem noi. Ceea ce mulți nu au aflat încă este faptul că timpul, dacă ții neapărat să-l ai, ți-l faci. Chiar așa, ți-l ,,confecționezi” singur. Desigur, pentru asta ai nevoie de priceperea unui meșteșugar, însă cum meșteșugarii sunt o specie aflată pe cale de dispariție, nu e de mirare că atât de multă lume nu știe să își facă timp. Și uite așa, din disperarea de a nu fi capabili să ne facem timp, am prins ciudă pe el și îi aruncăm acum cuvinte grele, cum că e nemilos, că nu iartă pe nimeni și astfel ne găsim în postura vulpii care nu ajunge la struguri.
Să recunoaștem, cu toții am vrea să-l avem și pentru asta recurgem la tot felul de subterfugii. Ca de exemplu, le cerem altora, folosind expresii de genul: ,,îmi poți acorda puțin timp?” sau ,,ai 5 minute?”. Fiecare are dreptul să încerce, dar știm deja că acei puțini ,,făuritori” de timp existenți nu sunt dispuși să îl împartă cu ceilalți. Egoismul ar putea să decurgă din accepțiunea potrivit căreia timpul înseamnă bani. În acest caz, e de la sine înțeles de ce refuză să-l dea altora. Adică, să fim serioși, câți dintre noi ar accepta să ofere banii munciți din greu tuturor celor care le cer? La fel este și cu timpul. Pentru a-l obține, este necesar să depui un efort suplimentar față de ceilalți. E ca și cum tu ai alerga din răsputeri în timp ce altul pășește lejer, se mai oprește și pe alocuri să admire natura și tot el are pretenții la singurul pahar cu apă care există. I l-ai da? Nu. Cel mult, dacă ai mai avea unul, i l-ai vărsa în cap pentru cutezanța lui.
Poate tot din asemuirea timpului cu banii ne raportăm la el ca fiind valoros sau prețios. În ciuda faptului că îi conștientizăm valoarea, câteodată ne comportăm cu toții asemenea unor țânci răsfățați care cred că li se cuvine totul și considerăm că suntem îndreptățiți să primim timp ca să putem să ne îndeplinim obligațiile și să ne mai ocupăm și de ceea ce ne face plăcere. În realitate, așa cum am mai spus, ține de voința și de capacitatea fiecăruia să-și facă timp. Sincer, aș putea să spun mult mai multe despre asta, dar nu prea mai am … inspirație.
Sursa foto: Wikimedia.org
