Cuvinte… Cu toţii le folosim, mai mult sau mai puţin adecvat: printre ganguri obscure, pe înserat, la o bere (daca tot se spune că dezleagă mintea şi limba), sau zilnic, în metrou, la volan, în facultate, la cămin, cu colegii, cu prietenii. De ghetou! Da, cuvintele cenzurate, cele pe care toată lumea le evită pentru că nu sunt elevate, dar pe care le pronunţă la nervi. Zilele trecute discutam cu nişte colegi despre toate acestea, fiind împărţiţi în două tabere: de o parte a baricadei erau cei care se simţeau lezaţi indirect de faptul că unii înjură de faţă cu ei, pe de altă parte erau cei pentru care toate acestea nu erau decat simple ticuri verbale cu care se deprinseseră din cauza anturajului. Şi de aici, o întreagă dispută a argumentelor, de natură socială, psihologică si emoţională.
Am fost nevoită să aleg. Binele sau raul? Să rămân într-o zonă gri? (asemeni personajelor lui Kafka, pentru care mai importantă nu era decizia, în sine, ci drumul până acolo). Toate perechile astea de antonime te pun într-o zonă alb-negru, din care cu greu poţi ieşi, tocmai pentru că îţi îngustezi orizontul. De aceea, alegem prost, pentru că ne rezumăm doar la ce ni se pare a fi accesibil. Cred că cel mai important lucru este să poţi fi capabil să cântăreşti argumentele, să fii un bun avocat al diavolului, indiferent de domeniul în care activezi. Cât despre alegeri, alege ce îţi place, ce faci cu plăcere, asta e cea mai bună strategie!
N-am putut să nu remarc faptul că limba română e încercată mereu de valuri de jargoane, din ce în ce mai inovative, cumva aduse din mahala către centru: ziarele de tirişti ştiu să facă cel mai bine asta. Fără ţăţisme, caricaturi şi imagini ridicole, revista nu vinde şi nu e rentabilă. Aşadar, să îi dăm cezarului ce e al lui: pâine (ajutoarele de la primărie venite pre-electoral) şi circ (televiziunile senzaţionale, cu ştiri în direct, incredibile si irefutabile). Suburbia intră aici în rol, umorul coboară în stradă şi capătă forma gunoiului de lângă stâlpul de iluminat, pe care îl ambalează în reality show-uri de mii de euro.
Vulgar înseamnă, „din popor” (lat. „vulgaris”). In DEX, îl găsim cu sensul de comun, obişnuit, ordinar, dar şi lipsit de decenţă şi impudic. Societatea promovează ideea de decenţă ca pe un must have al omului modern, uitând că ea este privată, că morala se leagă de sistemul propriu de valori, şi nu de gura târgului pe care unul sau altul încearcă să o închidă. Cred totuşi, că omul e cel care îşi promovează ideile, folosindu-se de un mijloc sau altul. Cuvintele nu sunt vulgare, dar sensul pe care îl capătă odată cu situaţia în care e folosit denotă asta. Pedantul „Iubito, mă gândesc la tine ca un borfaş la ceasul unui lord” şi meltenescul „Păpuşă, ce facem şi noi diseară?” sugerează aceeaşi idee, modul de a o spune diferă, tocmai pentru că şi contemporanii s-au schimbat: tot ce e accesibil e cool.
Cuvintele – nu sunt reale, nu sunt vulgare. Totul stă în mintea noastră şi în puterea noastra de a trece peste ceea ce e în jurul nostru.Vulgaritate e în tot ce ne înconjoară, nu a inventat-o X sau Y, înjurând. Cât despre litere – nu le mai am acum, mă duc să le mai caut printre rafturile bibliotecii, băncile facultăţii şi discuţiile cu amicii.
Ana-Maria Mironică
Sursa foto: wikimedia.org
Bine, bine, dar ar trebui sa acceptam sau nu vorbirea “vulgara” ?
Or fi ele ticuri verbale, si uneori nu sunt folosite cu intentia de a jigni. Dar de ce sunt totusi folosite? De ce ne lasam atat de mult influentati de anturaj incat sa devina un tic nervos de descarcare?
Pentru mine a fost mereu un mister. In familie nu se foloseau deloc, nici macar in certuri, iar anturajul nu a reusit sa mi le impuna. Asa ca ma descarc fara a folosi cuvinte nepotrivite.
Daca raman oameni pe care ii deranjeaza auditiv, de ce sa le acceptam?
Inteleg de la mahala sa nu avem pretentii. Dar pentru oricine trece de un liceu sau o facultate, nu ar fi normal sa le cerem acel grad de autocontrol verbal care ne face societatea mai placuta? Autocontrol este pana la urma o forma de dezvoltare personala. Scaparea din mrejele instinctelor primare.
Ce vrei sa spui prin afirmatia ca “decenta e privata”?
Vrei sa sustii cumva teza conform careia nu trebuie sa existe o morala publica, o ultima reduta a unor minime norme asupra carora sa putem cadea de acord? Si de la nesocotirea careia sa putem sa indentificam si sa sanctionam comportamentele daunatoare?
Vrei sa sustii ca am ajuns la un nivel de autosuficienta iar altceva decat o morala propie per individ ar fi redundant? Ca societatea nu mai poate cadea de acord asupra ceea ce e decent si indecent si ca fiecare ar trebui sa fie propriul sistem de referinta? Ca morala “publica” (daca mai poate fi vorba de asa ceva) nu e decat o suma a moralitatilor insulare si ireductibile?
E o panta foarte alunecoasa catre relativism, unde tot (sau aproape tot) ce nu e legiferat strict e permis doar pentru ca…”e un stil de viata, iar fiecare are dreptul la un stil de viata propriu”.
Bun, avem drepturi si libertati, iar o legiferare mai stricta nu ne ajuta prea mult in cazul asta sa evitam haosul prin relativism fara sa ne duca inspre extrema cealalta, a totalitarismului.
In cazul asta intervine exact ceea ce am zis eu mai sus: o morala publica, fata de care sa ne exprimam consensul, si care sa consiste nu in pedeapsa legala, ci in etichetare si excludere prin opinia publica a celui care se abate. Cu alte cuvinte, bunul-simt e cea mai buna norma, iar cei care se abat de la el este normal sa fie sanctionati, intrucat nu i-au intuit importanta pentru binele general, ba chiar au actionat contra lui.
Asa cum de bun-simt tine sa nu arunci hartii sau chistoace de tigara pe strada, la fel tine si vorbirea obscena: nu este adecvat sa vorbesti vulgar pe strada, exercitand o functie publica, aflandu-te intr-un lacas de cult sau o institutie de invatamant etc etc. Daca o faci, trebuie sa iti asumi consecintele si eventualele etichete.
In schimb, cat esti in mediul tau privat, in functie de toleranta persoanelelor printre care te afli, poti profera mai mult sau mai putin linistita tot ce vrei tu.
Mihai N., simt nevoia unei clarificari.
Decenta este privata, ea se leaga in mod direct de valorile morale in care fiecare om crede. Se poate ca pentru mine ceva sa fie decent, iar pentru altcineva, sa fie indecent. Sistemul valoric in care fiecare om crede difera de la persoana la persoana, iar nicio norma a societatii in care noi traim, sau in orice alta tara, nu poate limita acest fapt. In fond, e libertatea de gandire.
Da, ca societatea se ghideaza dupa anumite reguli/norme/legi, este complet adevarat, ca trebuie ca aceste legi sa existe, este iarasi adevarat, pentru ca altfel nu am mai functiona normal si nu am mai trai civilizat. Ceea ce eu voiam sa subliniez este faptul ca, dincolo de disconfortul pe care aceste cuvinte ni-l poate crea, acesta este un fapt real, e o meteahna a societatii in care traim, e un alt viciu cu care unii dintre noi se confrunta. Nu e de incurajat acest lucru, dar nici nu e de blamat, el trebuie corectat.
Eu am lasat la latitudinea fiecaruia sa decida cum ar putea corecta felul in care persoanele din jurul sau discuta, daca sa permita sau sa ignore felul in care fiecare vorbeste, tocmai pentru ca noi suntem in masura sa ramanem indiferenti sau sa protestam.
De bun simt ar fi, intr-adevar, sa pastrezi o eticheta atunci cand ocupi o functie publica sau o anumita prestanta atunci cand intri intr-un lacas de cult. Dar tot de bun simt ar fi, pentru a putea purta o conversatie pe aceeasi directie, sa fii atent si la ce ti se vorbeste si incearca sa ti se transmita de catre cel de langa tine, sa privesti si dintr-un alt unghi problema, sa observi ca nu tot ce se invarte e o roata si ca injurand sau ne-injurand, toti suntem oameni, cu defecte si calitati, viciosi si virtuosi, atat in mediul privat cat si in cel public.
Cuvintele tin de felul nostru de a fi, de cum suntem obisnuiti sa vorbim si de prietenii si oamenii de care ne inconjuram. Este foarte greu sa ii ceri unei persoane care toata viata ei a trait intr-un mediu in care s-au spus injuraturi sa se lase complet de aceasta meteahna. Si repet, nu cuvintele ofenseaza, ci oamenii, prin intentiile lor, devin vulgari. Poti fi jicnit fara sa fii injurat (cuvinte simple pot face asta).
E destul de complicat sa gasesti solutii imediate, mai ales cand intrebarile vin din exterior. Din pacate, asta e o problema actuala si acuta!
Ana, cred că surprind pe de o parte ce vrei să susții și pe de alta, poziția lui Mihai N. Dacă nu mă înșel, cred că tu te-ai referit la cele două nuanțe: ambalajul cuvintelor(care într-adevăr poate fi vulgar) și substanța lor, care universală fiind, are un subtrat pozitiv sau negativ funcție de atitudinea persoanei. Ambalaj negativ poate avea și o formulare elegantă, nu numai disonantă. În orice caz, e ușor să fii vulgar, mult mai greu să te abții, finețea și inteligența stă în abilitatea de a spune nu, în orice variabile. Te rog să retușezi unde greșesc.
Sunt de acord cu tine, Costina. De altfel, sunt de acord si cu Mihai N in anumite privinte. Eu am vrut sa nuantez putin accentele articolului meu, sper ca acum sa ma fi facut mai inteleasa. Dincolo de forma cuvintelor, sensul lor vine la purtator cu atitudinea si intentia persoanei care le rosteste! Vulgaritate gasesti peste tot,este accesibila si promovata, uneori, sub masca rasului. Si noi putem spune stop jocului asta: daca suntem arbitri, ne e mai usor, dar daca suntem jucatori, atunci se poate sa avem o problema. Si, din pacate, o traim astazi! Asta am vrut sa semnalez.
Expresii gen “Papusa ce facem si noi diseara” este un eufemism in societatea actuala. Eu am fost in preajma unor persoane timp de o ora, care erau bine dispuse, in culmea euforiei si foloseau un limbaj mult mai dur. Culmea e ca ne cunosteam foarte bine. Nu pot sa spun toate expresiile ca ma acuza administratorii site-ului de prea multa pornografie. Nu va puteti imagina ce mi-au auzit urechile. Singurele lucruri pe care le pot scrie sunt “Femei care au portbagaj mare si incapator”…si asta e inca cel mai elegant eufemism. Celelalte expresii pur si simplu nu le pot scrie. Le pot inlocui pe ansamblu cu o expresie ultraeufemistica “am intrat continuu in gaura de sarpe”. Restul depasea orice imaginatie. Gresala mea a fost ca m-am enervat maxim pentru ca cei din jur radeau de parca ar fi fost o gluma normala…asadar m-am enervat la maxim si am jignit pe cineva, pentru ca nu mai suportam. Deja in cazul acelor oameni vulgaritatea devenise patologica.