Astăzi am să vă spun o poveste, avem timp, e zi liberă. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare, iar personajele sunt doar de hârtie, aşa că vă doresc lectură plăcută.
Se făcea că era o zi însorită, călduroasă, de început de iarnă. Se mai făcea că în piaţa centrală a capitoliului se serbau 94 ani de când patria îşi unise graniţele sub semnul tricolorului. Un grup de curioşi pleacă din punctul A, către km 0, dornici să vadă festivităţile. Drumul, aglomeraţia, proasta organizare, toate îi împiedică să ajungă punctual la paradă. Îşi găsesc, într-un final, un loc prin hăţişul de lume, dar observă că nu pot vedea nimic. Şi atunci încep să caute o bancă/gard/copac în care să se urce, să vadă suita naţională. Şi dau peste 2 bănci, alăturate: una, cu vreo zece persoane, încălecate şi îngrămădite, care făceau schimb la fiecare 4-5 minute, pentru ca să vadă fiecare o parte din festivitate, iar cealaltă pe care stăteau trei persoane, două mai în vârstă şi o doamnă însărcinată cu aroganţe de centrul târgului.
Unul din domnii aşezaţi se ridică, lăsând loc tinerilor cu reflexe mai vii să se urce şi să admire caii şi jandarmeria. Doamna de lângă se simte complet lezată de gestul huligănesc pe care tinerii îl fac, acela de a vedea ceva din festivitate, motivându-şi dezgustul faţă de cei care calcă pe unde alţii se odihnesc. Doar doamna venise de dimineaţă cu copii la deschidere, pe care îi lăsase în faţă să admire tunuri si tancuri militare, ea îşi făcuse datoria de cetăţean patriot…
Câteva minute mai târziu, 100 metri în apropierea incidentului huligănesc, alţi cetăţeni se împing ca la căderea Berlinului, ca să intre primii într-un monument istoric. Dar cum respectul nu se aşteaptă, se câştigă, un cot în stânga şi în dreapta rezolvă totul !
Morala: nu e patriotic să vii la o festivitate, pentru ca să o vezi, ci pentru ca să stai pe o bancă la bârfă. Că, de fapt, o sărbătoare naţională înseamnă doar fasole cu ciolan şi mici cu muştar, mâncaţi lacom după ce s-a intonat imnul. Şi mai înseamnă şi o ieşire cu copii la plimbare, pe care să îi uiţi lângă un gard de protecţie. A!, mai înseamnă şi să te urci la înălţimile urbei, pe care să le admiri în graba de a face mai multe fotografii, pe care să le uiţi într-un folder. Şi, nu în ultimul rând, mai înseamnă şi să le urezi cunoscuţilor pe care îi vezi întâmplător un politicos şi sec: „La mulţi ani!”.
Cam aici se opreşte spiritul de patriot. Dar asta este o poveste! Cum acum trăim o realitate în care povestim despre libertăţi, respect faţă de cetăţean, Constituţie şi eroii patriei, mă-nclin în faţa celor pentru care 1 decembrie mai înseamnă şi altceva decât o zi liberă de la serviciu şi facultate !
Ana-Maria Mironică
Foto: Bianca Radu
Imi pare rau, dar sunt complet de acord cu cele relatate de tine. Nu stiu cati dintre noi inteleg cu adevarat sensul cuvantului patriot, insa avand in vedere impresia pe care o lasa o parte din popor, a fi patriot inseamna sa stai la mocangeli de fasole cu ciolan si tuica fiarta sau sa iti pui un tricolor in fata casei. Nu stiu cati isi iubesc patria, dar tin sa mentionez ca astazi schimbari niste posturi TV si o reporterita a intrebat o fetita ce i-a placut cel mai mult la parada, iar aceasta a raspuns ca tancurile si soldatii, pentru ca si bunicul ei a fost soldat ce a aparat tara. Era atat de mandra de bunicul ei, incat m-a trecut un fior. Este pacat de ce vedem la televizor, dar e si mai pacat ca nu se mai pretuiesc valorile romanesti, ca nu se face o diferenta intre 24 ianuarie si 1 decembrie, ca multi adolescenti nu dau 2 bani pe istoria tarii si e pacat ca multi dintre noi vrem sa scapam de Romania. Aici e o discutie un pic mai sensibila ca am intra si in sfera politica, dar parerea mea este ca si noi avem o vina.