de Bianca Ceică
Cică iubirea adevărată este despre fluturi în stomac, numaipotfărătine şi alte abracadabrisme şi, atunci când se îndrăgostesc, oamenii renunţă, benevol, la propriile dorinţe, sunt orbi şi surzi şi proşti şi muţi şi mai vorbesc şi-n aforisme! Am auzit că, din iubire, devii aerian şi te îmbolnăveşti subit de zbor, te urci într-un aeroplan şi vrei să fii cât mai pe…nor. Mai ştiu că dragostea adevărată, prin dicţionarele nescrise din popor, se traduce prin dăruire şi, obligatoriu, dor. Prin cărţi găseşti iubire pură cum doar eroii ştiu să dea, iar romantism şi pasiune, din plin este la…cinema.
Părerea mea umilă despre acest subiect este că iubirii i se aduc acuze pe nedrept. Cum poate, sărmana de ea, să te sluţească şi să te înjosească, din moment ce inimii îi ia jumătate din bătăi, numai să o găsească? Cum e posibil ca iubirea să scoată-un aiurit din tine, când, de fapt, ea te înalţă şi te învaţă ce e bine? De ce iubirea e prin cărţi şi filme cu eroi bizari, iar oamenii cred că lipseşte dintre nebuni şi boschetari? Iubire este şi la piaţă, o vinde-o tanti pe trei lei când vrea să îţi dea o povaţă, deşi tu vrei numai ardei. Iubirea este peste tot: la ştiri, prin şcoli şi facultăţi şi, după câte-am observat, este, din plin, la vamaioţi.
Trezirea, pământeni, trezirea! Iubirea nu e un blestem şi nici nu este vinovată de vreun complot sau vreun îndemn. De ce îi tot dăm definiţii şi încercăm să învăţăm cum să iubim cât mai strategic şi cum am putea s-o fentăm? De ce ne place să dăm vina pentru trădări şi despărţiri numai pe inimă şi suflet şi pe aşa-zisele „iubiri”?
Sursa foto: wikimedia.org
