de Oana Răcaru
Este vorba despre un citat care cred că are o anumită valoare ce merită împărtășită și reamintită. Face parte din romanul Zorba Grecul, scris de Nikos Kazantzakis:
Călugării își concentrează mintea, Zorbas, numai asupra unui singur lucru. Și săvârșesc minuni. Așa se fac minunile. Ai văzut, Zorbas, când pui o lentilă la soare și strângi razele într-un singur punct? Peste puțin punctul ăsta ia foc. De ce? Fiindcă forța soarelui nu s-a împrăștiat, ci s-a strâns toată asupra lui. La fel e și mintea omului. Face minuni, dacă-ți fixezi gândurile asupra unui singur lucru.*
Pe lângă faptul că acest personaj, Zorbas, este unul excepțional, foarte bine conturat și un exemplu despre cum să ne trăim viața cu inima și mintea deschisă în permanență, romanul conține și niște lecții de viață foarte bine definite, care invită la mari reflecții interioare. Am ales acest citat pentru că mi se pare că denunță o lege universală pe care ar trebui să o luăm în considerare. Cu siguranță că fiecare am auzit de ea cel puțin o dată, doar că sub diverse forme.
Mai ales acum, că suntem tineri, că avem posibilitatea de a alege între atât de multe drumuri, este esențial să știm să ne menținem atenția asupra lucrurilor care într-adevăr contează. De ce? Pentru ca, în timp, să creăm ceva durabil, ce va trezi admirație și apreciere în viitorii tineri. Și, evident, pentru satisfacția interioară ce va veni negreșit, ca urmare a folosirii propriului har.
Este foarte ciudat că în ciuda acestei constatări atât de simple, ușor de înțeles și de realizat, cum sunt de altfel, toate legile universului, lumea modernă se bazează pe exact contrariul. Viteza, tehnologia, comunicarea rapidă “ajută” la menținerea unei atenții disipate în cât mai multe direcții. Adevărata provocare devine acum să te sustragi mulțimii care la prima știre explozivă dă imediat un click. Sau găștii de prieteni care ar petrece în fiecare seară, pentru că doar așa se trăiește clipa. Probabil de aceea cei care au cu adevărat succes într-un domeniu și sunt fericiți, au reușit datorită faptului că au pus toate forțele la muncă în crearea realității visate.
Da, creierul este fericit să primească informații noi non-stop, pentru a secreta cât mai multe endorfine. În prezent, creierul ne controlează pe majoritatea, și nu noi pe el. Dacă am ști să medităm, să ne folosim voința, spiritul, atunci el ar deveni doar unealta care ar trebui să fie. El ar trebui să ne servească în împlinirea noastră personală și nu să ne controleze, dar pentru asta este nevoie de muncă.
Așa că este timpul să ne amintim ce calități superbe, dar latente sălășluiesc în noi, ce putere avem pentru a face minuni și să ne încurajăm să purcedem la drum. Mai întâi să ne concentrăm pe adevăratele visuri și mesaje ale inimii pe care suntem datori să le îndeplinim. Aceasta, independent de ce vor ceilalți de la noi sau ce ne spune lumea că ar fi bine și potrivit. Iar apoi să ne focalizăm atenția asupra acelui vis și să-l construim. Să știm să spunem nu, să închidem căsuțele cu o mulțime de informații „șocante”, dar total nefolositoare. Să ne organizăm timpul, să ne respectăm energia limitată pe care o avem și să știm să o folosim constructiv. Ca nicio zi, nicio săptămână să nu treacă degeaba pe lângă noi și să știm să ne organizăm astfel încât să devenim măreți și nimic din ceea ce ne dorim să nu poată fi imposibil! *pag. 200, Editura HUMANITAS fiction, Colecție “Raftul Denisei”, București, 2011.