de Ariadna Drăgolici
Fuseseră parcă secole de când tânăra se bucurase de sentimentul iubirii aşa cum orice femeie simte pentru un bărbat. Era ceva important în acest sentiment pe care ea îl cunoscuse pentru atât de puţin timp; ceva se ascundea dincolo de aparenţă. Probabil că o atrăgea ideea de apartenenţă pe care nu și-o mai amintea acum.
Aşa cum oricine s-ar fi aşteptat, cel mai intens şi adevărat simţise alături de cel care îi devenise soţ. Aşa a şi fost, doar că pentru mult prea puţin, şi ceea ce curmase iubirea nu fusese moartea, nicidecum. Ceea ce ucisese sentimentul a fost caracterul acestuia.
Evenimentul care a produs ruptura a fost sarcina femeii care pentru el fusese ceva murdar şi de neînţeles. Crezuse încă de la început că aceasta fusese manevra ticăloasă a soţiei sale care astfel încerca să îl lege de ea pentru totdeauna. Ştiuse încă de la început că acela nu avea cum să fie copilul său, chiar dacă femeia a încercat să îi demonstreze contrariul.
Mulţi ştiau părerea primarului, de aceea au respins la început fetiţa, dar curând s-au îndrăgostit de farmecul ei şi au înţeles că mama este cea care trebuia acuzată. Râsul ei era molipsitor şi nu exista cineva care să o fi auzit plângand noaptea târziu sau dimineaţa în zori.
Imaginea femeii fusese neschimbată de când se căsătorise şi până acum. Ceea ce se schimbase era percepţia celorlalţi asupra ei. Dacă, înainte, oamenii considerau tăcerea ei un semn al timidităţii, acum credeau că reprezintă sfidarea. Femeia nu avea prea multe şanse să treacă peste trecut.
Dacă exista ceva ce nu putea fi epuizat, aceea era imaginaţia orăşenilor care interpretau orice mişcare a femeii, orice gest sau lipsă acestuia. Frumuseţea vieţii, însă, este că atunci când cauţi o pată pe o foaie de hârtie, uiţi că dincolo de ea există o întreagă carte.
Ceea ce nimeni nu ştia era că în fiecare noapte, la aceeaşi oră, femeia ieşea în întunericul nopţii şi pleca cu o maşină care nu îi aparţinea. Era dreptul ei să aibă secrete, dar ceea ce nu ştia nimeni, era că în inima ei, un nou sentiment începuse să înflorească pentru un alt om, un om care îi cunoştea copila şi care îşi îndrăgea iubita din tot sufletul.
Escapadele nocturne erau cele care o făceau să îşi recapete sentimentul că trăieşte, cunoştea acel interzis care făcea ca totul să pară mai incitant, ca o aventură pe care nu o avusese niciodată. Era acel lucru de care avea nevoie. O nouă flacără începuse să îi încingă trupul şi să o facă să realizeze că ceea ce o interesa cu adevărat nu era imaginea ei faţă de orăşeni, ci imaginea ei faţă de tânărul ce îi scotea în evidenţă zi de zi calităţile şi o făcea să înţeleagă că viaţa ei poate fi schimbată oricând. Nu era captivă, era doar obişnuită să trăiască în această monotonie.
Oamenii nu aveau să îşi schimbe opinia, dar ea avea cum să îşi schimbe viaţa, aşa că, fără să îi pese de nimic, a acceptat să îl primească în casa ei pe tânărul care îi schimbase destinul, au început să trăiască împreună, iar copilul a fost fericit, simţea ceva diferit în ochii mamei sale, dincolo de dragoste – simţea viaţă.
După câţiva ani, după zile fără număr în care toată lumea a vorbit despre femeia care îşi refăcuse viaţa, ceva s-a schimbat în mintea locuitorilor. Toată lumea a început să o perceapă ca pe o localnică, ca pe o persoană apropiată şi au început să o înţeleagă. Chiar dacă prea târziu, tânăra a reuşit să obţină ce căutase pentru mai bine de jumătate din viaţă, iubire şi acceptarea orăşenilor.
Sursa foto: Wikimedia.org