de Sebastian Fitzek
Nu suntem șoarecii de câmp și nici nu suntem proiectați
să chițăim în laboratoare conduse de psihopați.
Nu vrem înșelăciune și nu vom deveni mutanți
ce aplaudă minciuna ca simplii executanți
Nu aspirăm la prototipuri de maimuțe fumătoare,
roboței și arhetipuri dotați cu nevoi primare.
Suntem “trestii ale gândirii”, suntem martorii iubirii
luptători ai libertății și copii ai nemuririi.
În anumite teorii din psihologia media putem înțelege cum se modifică personalitatea sau comportamenul obișnuit al individului prin televiziune. Consumul de imagine prin audio-video duce la o anumită stare de dependență cu impact major asupra psihicului uman. Ca forță de influență, acesta depășeste orice concurent tradițional, asa cum ar fi biserica, școala, familia sau anturajul.
În acest scurt articol transformarea personalității umane ne interesează în cel mai înalt grad, în ideea că nimic nu e întâmplător sau inexplicabil. A înțelege mass-media audio-video înseamnă mai întâi să descoperi logica din spatele unui programator. Harta gândirii media poate fi descoperită și prin psihanaliză aplicată, prin deducție, observație și multă răbdare pentru a ajunge la explicații. Plec, deci, de la premiza că orice drum firesc în dezvoltarea sănătoasă a personalității umane trebuie să fie neatins de prezența oricărui virus și că doar așa putem avea un grad de libertate a opțiunilor prin care se garantează liberul arbitru.
Efectele create de intervenția media duc la apariția unui alt tip de personalitate, deviat de la propria sa traiectorie de dezvoltare. Scopul final al acestei abateri de la drum este de a crea dependență, anulând, în final, dreptul la alte opțiuni. Mai direct, îndrăznesc să spun că efectele televiziunii fac să se anuleze calitatea individului de a avea liberul său arbitru. Denumesc acest fenomen ca fiind un act de adopție a unei “personalități de împrumut”. Ne place sau nu, se pare că media afectează în acest mod orice individ ce intră sub influența sa, indiferent de vârstă, status, pregătire intelectuală, profesie, cu diferite grade mai mult sau mai puțin patologice.
Să ne gândim, mai întâi, la efectele ce ar putea apărea în cazul unui copil de 10 ani (care, după Piaget, s-ar afla deja în etapa operațiilor concrete ale gândirii). Oare ce se întâmplă în psihicul omulețului fascinat de tipul de comportament al unui anume star de televiziune? Este clar că se modifică ceva din vechiul său comportament dezvoltat în familie, printr-o deviere spre altă direcție. De fapt, fără să ne dăm seama, personalitatea sa se modifică într-o direcție necunoscută, lucru aparent firesc.
Atunci când asupra copilului intervine admirația față de un model media, apare o putere fantastică ce dezavantajează orice alt tip tradițional de influență. Puterea sa vine dintr-o forță emanată psihic de mirajul seducător al unor engrame (imagini ce includ emoția vizuală și auditivă). Știm și bănuim că lumina se află la baza întregului proces psihic care ține de memorie, iar vibrația sunetului alcătuiește baza emoțională a imaginii. Creierul înmagazinează aceste fascicule care sunt absorbite de conștient, iar inconștientul le păstrează sub ceea ce noi numim “amintiri” sub forma unor engrame. După Jung, majoritatea imaginilor sunt, într-o anumită măsură, recreate în mintea noastră. Așa ne explicăm cum au loc “reamintirile” prin revizualizarea unor imagini mai vechi distribuite în funcție de încărcătura și intensitatea emoțiilor trăite anterior. De ce, de pildă, în psihicul uman, anumite trăiri care au suportat emoții mai intense revin mai ușor în memorie? Probabil, pentru că din înregistrarea deja făcută a imaginilor, creierul redă și recreează concomitent respectivele poze în funcție de propria lor intensitate emoțională. Așadar, emoțiile mai puternice au și o viață mai lungă în biblioteca “amintirilor”. Înțelegem de ce, atunci când admirăm pe cineva sau ceva, se consumă, de fapt, o trăire emoțională mai ridicată. Imaginea de frunte devine astfel cea mai importantă ideogramă codificată simbolic, jucând un rol principal în procesul de dezvoltare a comportamentului.
Ar fi interesant de observat ce se întâmplă între un fan și un idol media. Presupunem din psihanaliza freudiană că orice individ deține o anumită structură narcisistă a personalității sale ca o tendință mai mult sau mai puțin dezvoltată. În cazul de față vorbim de o proiecție narcisistă asupra idolului său (star media), explicată prin teoria sinelui oglindă (Ch. Cooley, 1909). În primă instanță, imaginea sa alunecă în oglinda modelului prin deformarea personalității sale, obținând un hibrid al dedublării. Fără ca fanul nostru să realizeze sau să cunoască personalitatea reală a idolului, acesta se va hrăni doar cu imaginea media și nu cu originalul concret. Eroarea confuziei realului cu imaginea prefabricată media sub forma unor arhetipuri virtuale este o lege de fier a marketing-ului. Eroarea, însă, joacă un rol fundamental. Rezultatul este că psihicul uman preia un arhetip de personalitate ambalat, în raport fals față de original. Un al doilea rezultat ar fi că suprapunerea în celălalt duce la acel “împrumut de nouă identitate”. Al treilea rezultat ar fi că însuși actul de influență a personalității are doar un sens unidirecțional.
Dacă am fost atenți până acum, efectele acestor rezultate explică mai departe de ce psihicul uman este supus unei interpuneri cu un halou identitar străin, neadaptat, însă, locației gazdă. Să ne închipuim ce se întâmplă atunci când așezăm un lucru străin peste un alt lucru fără nicio legătură bidirecțională. Este la fel cum am avea o temelie a unei case peste care așezăm un acoperiș nepotrivit.Tot așa ne explicăm de ce în psihic poate interveni chiar și o criză de personalitate. Prin psihanaliză, prin metoda regresiei aflăm când și cum au apărut anumite scurtcircuite în procesul de dedublare a personalității.
Dacă reluăm teoria lui Jung, în situația de față avem doar un proces de copiere, nu și de recreare. Nealimentat cu nimic din interior, ci doar din afară, noua pseudo-personalitate va fi un hibrid temporar. Pe termen lung, prin repetiție vizuală, vechea personalitate se va modifica definitiv. Orice proces repetat obsesiv, la fel ca în principiul propagandei, va deveni un adevăr asimilat. Totuși, în inconștient se dă o luptă. Există în contra-curent o formă de rezistență naturală din legea autoconservării psihice care respinge elementul străin incompatibil. Din biologie știm că o celulă străină este, de regulă, respinsă. La fel și în psihic, un astfel de conflict poate determina apariția unei stări de înstrăinare față de propria noastră personalitate autohtonă. Vom lăsa, însă, aceste dezbateri deoparte pe tărâmul psihanalizei.
Plecând de la toate aceste observații, înțelegem de ce tinerii par a fi atât de expuși algoritmului media. Mai știm că tinerii sunt în general atrași de gusturile tari, de spectaculosul trăirilor extreme. Care este, însă, costul aderării fără discernământ la orice model “cultural” afișat în televiziune, fie că vorbim de staruri muzicale, sportive sau politice? Să ne imaginam acum cazul unei tinere studente care, brusc, printr-o revelație, se îndrăgostește de un star din muzica pop. Va avea loc mai întâi un întreg proces de ritualuri: punerea unor postere în cameră, poze sub pernă, pereții zgâriați artistic cu numele celui adorat. Admitem împreună că în majoritatea timpului (mai ales liber) persoana respectivă se gândește doar la prinț, iar, la venirea serii, când afectivitatea emoțională crește, se va dezlănțui potopul. O adevărată furtună romantică a sufletului în care toate gândurile sunt îndreptate într-o singură direcție. Admitem că totul se întâmplă numai în imaginație. Aceste forțe, slab intuite de știință, denotă o manifestare extraordinară a puterii. Nimeni nu se poate juca cu asemenea forțe fără un cost. Pot fi bune, pot fi însă și rele.
În concluzie, aș vrea să atrag mai bine atenția asupra două aspecte importante:
1. în funcție de selecția și calitatea modelului va depinde cadrul moral și mediul sănătos în care ne dezvoltăm fiecare, aspect vital pe care media îl neglijează cu bună știință. Aici trebuie să fim atenți la ceea ce lăsăm să pătrundă din afara, invadând lumea interioară.
2. intensitatea cu care ne raportăm la un anumit model, indiferent de cine vorbim, este vitală. Aș afirma că intensitățile moderate sunt benefice, garantând liniștea necesară autodeterminării propriei noastre personalități.
Închei prin apel la moderație, la reflecție, mai ales când, în inconștient preluăm, prin contagiunea media, anumite modele fără o selecție prealabilă. Orice exces de televizor, de calcutalor, ca spații virtuale, nu ajută cu nimic la dezvoltarea culturii unui individ, în vreme ce cartea, meditația și dialogul vor educa mereu sufletul.
Ferindu-mă de idoli și modele
Păzitu-m-am de spiritele rele
Iubit-am adevărul printre lucruri
Dezgropând omul apăsat de trucuri
Sursa foto: wikimedia.org
Frumos articol. Documentat.
Am insa o nelamurire: am citit articolul cu impresia ca televiziunea ne poate influenta gandirea in mod negativ, mai ales ca vorbim de un spectacol, de un balci mai bine zis, in care banii conduc totul. Totusi spre final spui “in functie de selectia si calitatea modelului”. Carevasazica, exista si in televiziune modele demne de urmat (nu neaparat orbeste…), trebuie doar sa stim sa “cernem” ce e bine si ce e rau. Dar cum facem asta? Cum stabilim – in conditiile in care plecam de la premisa ca totul e fabricat pe sticla- cine e mai bun si cine e mai rau? sau cine e mai prefacut si cine e mai real?
Gen90 , cam asa ar trebui sa arate un articol si nu ca tristetea de “Tristete sociala”.
GG lui Sebastian. Mi-a facut placere sa iti citesc articolul. Sunt unele chestii cu care nu sunt de acord dar in mare parte sunt de aceeasi parere.