Deşi relaţiile dintre Stat şi Biserică au fost dintotdeauna vitale pentru bunul mers al unei societăţi, în condiţiile în care cea din urmă se bucura în general de o mare încredere din partea populaţiei, acest lucru pare a fi încet-încet uitat de către mass-media românească, atacurile din partea presei la adresa Bisericii fiind tot mai dese.
Am încercat de multe ori să aflu motivele acestor atacuri. Din păcate, la fel ca în majoritatea cazurilor, mass-media scoate la iveală exemplele negative, cazurile ce merită cu adevărat evidenţiate fiind prea puţin mediatizate. Spre exemplu, nu cred că e om în ţară să nu fi auzit de cazul de la mănăstirea Tanacu, când o soră venită în vizită aici a fost exorcizată, iar apoi răstignită, murind în cele din urmă din cauza lipsei de hrană. În 2005, când a avut loc acest eveniment, cazul a fost foarte mediatizat, creându-se o adevărată isterie în jurul poveştii.
Desigur, cazul e trist, dar a fost exploatat la maxim, prin aceasta văzându-se dorinţa imensă ce îi îndeamnă pe unii jurnalişti să „treacă la atac” când apare ocazia. Trecând la extrema cealaltă, vă adresez o întrebare: câţi aţi auzit de părintele Nicolae Tănase? Sunt sigur că prea puţini. Părintele Nicolae are în grijă 328 de copii lipsiţi de o soartă fericită, abandonaţi de părinţi, orfani sau copii ai străzii. În Prahova, „la Valea Plopului şi Valea Screzii, părintele Nicolae Tănase a pus bazele unei alte Românii. Mai bună, mai curată, lipsită de egoism. Cu Asociaţia ProVita, părintele Tănase duce o luptă pentru viaţă.”[1] Exemplul este doar unul din puţinele cazuri de preoţi vrednici, preoţi ce sunt Oameni fără ca acţiunile lor să răzbească în presă.
Mă întreb câţi din cei ce atacă instituţia Bisericii au habar de faptul că preoţii, episcopii, călugării, întregul cler bisericesc se roagă zilnic pentru ei, pentru conducere, armată etc. Mesajul Bisericii e unul de pace, de iubire frăţească şi de credinţă într-o putere superioară. Personal, nu văd nimic rău în asta şi sunt sigur că nici nu poate fi vorba de aşa ceva.
În continuare, aş vrea pentru cei mai sceptici dintre voi, să fac o trecere în revistă cu rolul personalităţilor Bisericii, dar şi a preoţilor simpli în istoria ţării noastre:
- Primele traduceri în limba română au fost efectuate la unele texte ale Bisericii Slavone în secolul al XV-lea;
- Prima carte imprimată pe plaiurile românești a fost o carte religioasă, “Liturghierul lui Macarie”, carte slavonă;
- Tipăriturile diaconului Coresi au pus întâia oară problema introducerii limbii române în cultul bisericesc, ele contribuind din plin la dezvoltarea limbii literare româneşti;
- Ierarhii din cele trei ţări româneşti au contribuit la păstrarea unităţii naţionale, atât territorial, cât şi cultural. În Transilvania, unde românii erau consideraţi “naţiune tolerată” de către stăpânitorii locali, dar şi de către împăratul Austriei, ierarhii au fost în special cei care au luptat pentru drepturile românilor. S-a remarcat în special Inochentie Micu, episcop care, deşi a fost educat de către Biserica unitariană, i-a dezamăgit pe aceştia, cerând în repetate rânduri drepturi pentru românii din Transilvania, fiindu-i interzisă întâi prezenţa la Viena, iar apoi fiind forţat să demisioneze. În Moldova, la începutul secolului al XIX-lea se remarcă în special mitropolitul Veniamin Costachi, în timpul căruia au fost tipărite multe cărţi. Cea mai de seamă realizare a sa e însă înfiinţarea “Academiei Mihăilene”, predecesoarea actualei Universităţi “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
- În timpul celor două războaie mondiale, mănăstirile româneşti au fost transformate în veritabile spitale, călugării şi maicile îngrijindu-i pe soldaţii răniţi pe front, cărora le erau oferite cazare şi mâncare gratuită.
Ar mai fi o mulţime de exemple, dar mă opresc aici. Ideea principală a articolului e că slujitorii Bisericii sunt oameni de mare caracter, iar noi nu avem dreptul să îi judecăm pe cei care se abat din când în când de la învăţătura pe care o propovăduiesc. Cât despre Biserică în ansamblu, ea a fost mereu un pilon trainic al societăţii româneşti, păstrarea fiinţei naţionale datorându-se în special acţiunilor întreprinse de clerul bisericesc. În încheiere, vă las un citat din Blaise Pascal (de fapt un rezumat al lui): “Eu ca şi creştin, nu pot pierde nimic dacă am credinţă în existenţa lui Dumnezeu, chiar dacă prespupunem prin absurd că El nu există. Dar dacă există şi tu nu crezi în El, ai pierdut totul.”
Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre.Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.
Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.
(M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).
*Textul e scris din perspectiva unui creştin-ortodox, dar nu cred că e vreo problemă, Biserica Ortodoxă Română fiind cea mai expusă la atacurile mass-media
[1]http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2012/10/09/povestea-parintelui-nicolae-tanase-tata-pentru-328-de-copii/
Nu pot sa fiu de acord in totalitate cu propunerea ta. Intr-o anumita masura argumentul tau mi se pare fortat. Nu zic asta prin faptul ca as fi eu “mai nedus la biserica”. Ci pentru ca exista o serie de factori pe care nu i-ai luat in calcul. Cel putin dupa parerea mea.
1. Statul este o institutie laica.
De la Secularizarea lui Cuza (care a implinit cu greu iesirea Romaniei dintr-o atmosfera medievala) statul a inceput sa fie laic. Adica sa nu mai existe din banii platitorilor de taxe (cel putin teoretic) ceea ce duce la o a 2-a parte.
2. Biserica consuma o mare parte din resursele nationale
Nu ma intelege gresit, sunt Ortodox,sunt si botezat, sunt din parinti ortodocsi, asta nu are nicio legatura. Statul are nevoie la ora actuala de cu totul alte investitii decat Catedrala Mantuirii Neamului. Poate o sa fim mantuiti de pacate, dar prostia ramane a noastra. Religia ramane o problema de educatie. Este o intrebare buna daca Biserica ar reusi sa isi mentina autoritatea in Romania fara ajutorul statului. Ceea de duce la a 3-a parte.
3. Ortodoxismul postmodern
La fel ca si peste tot, si in ortodoxie (si in ortodoxism) ajungem la problema postmodernismului. Ca sa citez un exemplu monastic, o sa il amintesc pe Savatie Bastovoi, din cartea “Ortodoxia pentru postmodernisti”. Credinta ramane cea mai personala problema a unei persoane (cea mai mare parte dintre procesele intentate la CEDO sunt de natura religioasa). E dificil, atunci cand Biserica are fara doar si poate un cuvant de spus in stat. Dar ca sa nu fiu satrap si nici sibarit trebuie sa mentionez ca perspectiva “cenusii in cap” nu e o solutie. E o institutie care la ora actuala inca are vicii mari legate de adaptarea la modernitate. Si la fel ca si in cazul revolutiei din limba romana literara pe care o mentionezi, cred ca trebuie sa ne intrebam :
Nu e oare si o intoarcere inapoi intr-o anumita masura? (mult timp Biserica a fost factorul care nu a permis utilizarea alfabetului latin in uzul curent pe teritoriile romanesti).
Cu respect,
Bogdan Topan
Înţeleg cam ce vrei să spui. Personal, şi eu consider ridicarea Catedralei MN ca fiind foarte costisitoare, mai ales pentru vremurile în care trăim. Pe de altă parte, banii vin din contribuţiile mirenilor (credincioşilor), nimeni nefiind obligat să doneze măcar 5 bani. Însă dacă e să te uiţi puţin la dimensiunile Catedralei Patriarhale actuale, nu poţi să nu fii mirat de cât e de mică. ţinând cont de semnificaţia ei. Spre exemplu, Armenia, un stat cu o populaţie mult mai mică decât a României, are o catedrală mai mare decât cea de la Bucureşti.
Sigur, acum putem discuta foarte mult pe subiectul ăsta, dar ce vreau să spun e că ridicarea acestei Catedrale nu e cea mai mare problemă naţională şi că nimeni nu e obligat să participe activ la ridicarea ei.
Banii nu vin doar de la credinciosi. Si statul a dat cateva miliare de euro, si primaria bucuresti.. lucrurile nu stau chiar asa.