Pentru cei care nu ştiu, cei de la PRIME România şi-au format un obicei tare simpatic la sfârşitul fiecărei luni. Despre ce este vorba? Păi este ceva dulce, dar şi constructiv. Este vorba despre conferinţele PR Tea & AD Cookies care, după cum sugerează şi numele, ne ademenesc cu mirosul prăjiturelelor proaspete şi al ceaiului cu arome de PR şi Advertising.
Aseară am analizat în amănunt cum stau lucrurile între comunicare şi industria filmului românesc printr-un studiu de caz realizat pe marginea campaniei de promovare a filmului „Despre oameni şi melci”.
Primul speaker a fost Oana Giurgiu – producătorul filmului – care ne-a vorbit despre „cum îi îmbrobodeşti pe oameni ca să iasă filmul” sau cum stă exact toată treaba asta cu realizarea unui film. Printr-o discuţie bazată pe armonia perfectă dintre elemente tehnice şi experienţă, cu o viziune plină de sinceritate şi energie, ea ne-a prezentat pas cu pas întreaga bucătărie a producţiei.
Procesul acesta „pre-cinema” este de fapt o îmbinare tehnico-imprevizibilă. Pe de-o parte avem documentele de comunicare şi finanţare, pe de alta avem „soarta care face caterincă” – metafora Oanei pentru acele probleme care apar când te aştepţi mai puţin.
Prin mulţimea de documente – logline, synopsis, treatment, scenariu, notele regizorale şi ale producătorului, extrase, buget ş.a.m.d.- am aflat că cel mai important nu este ce faci, ci cum faci. Un fel de nota bene a producţiei este să „comunici ce vrei tu, dar spunând ce vor ei să audă”.Trecând rapid prin detalii generale despre întocmirea fiecărui document în parte, a continuat să sublinieze constant cât de importantă este comunicarea pentru ca totul să fie procesat rapid, eficient şi corect.
Lăsând deoparte lucrurile tehnice, am aflat că cea de-a doua faţă a producţiei este cea a interacţiunii cu oamenii – parteneri, actori, regizori etc. Am aflat că pentru a vinde ceva, ai nevoie de un brand personal puternic ce îţi va permite să gestionezi eficient şi constructiv relaţiile interumane. Şi de un pitch de breakfast, cum l-a numit Oana, adică de o prezentare de proiect mereu pregătită.
Am povestit şi cu Ileana Cecanu – PR & Marketing Consultant Transilvania Film – despre cum pui cap la cap o campanie de promovare eficientă şi cum arată jobul unui PR din industria de film din România.
Ne-a spus că în industria asta, PR-ul trebuie să fie un fel Casper, the friendly ghost şi să pună totul sub lupă, din timp.. Deşi nimeni nu-l vede, el este mereu cu zâmbetul pe buze, sociabil, adaptabil, implicat şi pe fază – „Practic eu nu exist, dar sunt mereu acolo” .
Ne-a mai mărturisit că, în industria filmului, a face totul ca la carte nu mai este suficient. Pe de-o parte avem publicul ţintă – o complexitate de gusturi şi interese care se schimbă mereu şi devin din ce în ce mai elevate – şi pe de alta avem cinematografele – interesate de profit, trebuie convinse că filmul le va asigura vânzări. De aceea este important să cauţi să redactezi conţinutul mesajului în funcţie de receptor şi să ieşi din convenţional cât mai des.
Spre final, Ionuţ Radu – Media Manager MEC România – ne-a prezentat în cifre cum arată un mix de media eficient şi profitabil.
Ionuţ ne-a arătat cum se susţine o campanie completă, o campanie în care mai toate ideile posibile şi imposibile la care ar putea visa un creativ s-au implementat. Chiar nu exagerez când spun că au avut de toate – convenţional şi neconvenţional, indoor şi outdoor, social media (blog, site, facebook, twitter, youtube) , presa online şi offline, TV şi radio, virale ş.a.m.d. Şi ca să îi credem pe cuvânt, el şi-a susţinut argumentele prin multe cifre: mii de like-uri, click-uri, afişări, vizualizări, share-uri.
Un pont în plus pe care l-am învăţat despre promovare este că mereu trebuie să punem în balanţă contextul şi canalele pentru ca distribuţia să aibă efect. „Trebuie să îi agăţi prin content, dar trebuie să ştii şi când să dai drumul la informaţie şi cum”. Ileana şi Oana au confirmat şi ele. Toată treaba a fost cam aşa – „dacă azi ne venea ceva în cap, a doua zi o şi făceam”. Chiar au încercat să includă absolut orice în campania asta – „să facem tot ce-i mai trăznit şi astfel să trezim interesul audienţei”. Au făcut o camera a anilor ’90, au trimis un melc la RHCP, prin Vamă şi l-au postat pe trecerile de la Romană, concursuri. Şi multe altele. Au mizat pe content. Au comunicat mult şi constant. Au fost peste tot, mereu şi asta s-a văzut prin cei 19612 de oameni care s-au prezentat în weekendul de debut al filmului. O cifră enormă care pune în lumină efortul şi implicarea tuturor.
Pe nesimţite seara a ajuns la sfârşit şi m-am bucurat că am avut parte de o gustare atât de „mobilizatoare”. Poate o să ajung prin industria filmului sau poate nu, dar un lucru o să ţin minte: cel mai important este să te implici pentru că viaţa este o fană înrăită a ironiei şi nu ai idee unde te va duce în următorii 5 ani.