Din pridvorul bisericii: Societatea formează oameni sau oamenii formează societatea?

Distribuie!

de Alexandra Nadane

Recent, un tribunal din Suedia a decis că masturbarea în public este permisă, atât timp cât nu vizează o persoană anume. Decizia magistraților vine după ce un bărbat de 65 de ani și-a dat jos lenjeria intimă și a început să se masturbeze în public, în timp ce se afla la plajă în Stockholm. Bărbatul a fost acuzat de abuz sexual, dar instanța a considerat că fapta nu constituie un delict, deoarece nu viza o persoană anume.

În India, doi părinți au ucis unsprezece fete nou-născute, în speranța că vor avea un băiat. Tot în India, o mama povestește cum soțul ei și familia acestuia au luat într-o noapte copilul nou-născut și l-au înecat într-un iaz din apropiere pentru singura „vină” că era fetiță. La următoarea naștere presiunile și teama au fost atât de mari încât femeia a recurs la infanticid (uciderea propriului copil nou-născut).

Acolo unde s-au întâmplat, aceste fapte sunt fie legale, fie acceptate de societate. Deci reprezintă o normă publică. În prezent, niciunul dintre aceste două fapte nu sunt considerate acceptabile în România. Dar Suedia este în Uniunea Europeană și nu ar fi de mirare dacă peste un timp o decizie de acel tip să fie dată și în România. Ce vom spune atunci? Cum va arăta educația copiilor atunci?

Răspunsul pentru atunci cred că începe de azi, depinde de ceea ce facem în prezent.

Așadar, noi formăm societatea sau ea ne formează pe noi? Răspunsul este afirmativ la ambele întrebări. Preluăm din societate norme comportamentale și introducem în societate norme comportamentale. Ce se întâmplă dacă avem sentimentul că unii dintre semenii noștri introduc norme distructive, cum sunt cele două exemple date?

Răspunsul că fiecare generație, fiecare societate are propriile ei norme nu mi se pare satisfăcător, în orice caz nu deplin satisfăcător. Orice infractor își are justificările lui, orice abuzator sexual își are justificările lui.

Cred că dacă mama care a consimțit la uciderea a unsprezece fetițe ale ei ar fi fost întrebată când era ea copil dacă este de acord ori ar face așa ceva, ar fi spus că nu. La fel, bărbatul de 65 de ani, dacă ar fi fost întrebat în copilărie dacă gestul respectiv este bun, cred că ar fi răspuns că nu. Dar, pe parcurs, au lăsat continuu mai jos ștacheta moralei până au ajuns în punctele respective.

Aici cred că este soluția: să fim sinceri cu noi înșine. Sunt oameni care, confruntați cu o încercare, renunță la valorile și idealurile de până atunci, pentru a se încadra în peisaj și ajung să se mintă pe ei înșiși, spunând că nu fac decât să se alinieze noilor norme. Dar sunt și oameni care se luptă să își păstreze integritatea sufletească și morală.

Dacă până acum aceștia din urmă se confruntau cu prejudecățile celorlalți și cu toate consecințele pe care le aduceau exprimarea poziției lor, pentru că binele nu se face cu ușurință, în prezent ei ajung să se confrunte cu o societate care devine din ce în ce mai restrictivă și mai dominantă în raport cu cei care susțin păstrarea unor norme morale valabile, practic, în toată istoria umanității de până acum.

Eu vreau să-mi cresc copiii într-o societate normală. Dar fapte precum cele de mai sus ne fac să credem că nefirescul este firesc și să ne cheamă să ne reconsiderăm părerea asupra normalității. Va mai fi posibil să susținem normalitatea peste câțiva ani? Mi-am pus această întrebare după ce am citit cele două articole, gândindu-mă la modul în care gândirea, valorile și sufletul nostru încep să poarte amprentele profunde ale unei societăți în continuă cădere.

Dar nu numai despre acest aspect teoretic este vorba. Mă gândesc cum ar fi ca peste câțiva ani să merg cu copiii la mare și dintr-o dată să vadă o scenă precum cea din Suedia, iar eu să n-am voie să spun că copilul meu a fost hărțuit cel puțin emoțional.

Așa că îndrăznesc să spun de acum, pentru a pregăti răspunsul de peste câțiva ani: nu, masturbarea în public nu este normală și nu este acceptabilă social; nu, uciderea fetițelor până când se va naște un băiat nu este normală și nu este acceptabilă social.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva