Lipsa lecturii românilor se reflectă în piaţa de carte şi în modul în care ea este abordată.
Editurile se plâng aici că piaţa de carte românească supravieţuieşte prin romane romantice dedicate femeilor şi prin cărţile pentru copii. Dacă ne gândim la perioada clasică, poveştile erau pentru cei uşor impresionabili, care în concepţia de atunci erau femeile şi copiii. Dar vremurile au trecut de atunci, şi acum se presupune că există literatură pe toate gusturile. Cele mai atrăgătoare cărţi, care vând cel mai bine, sunt cele de bucate/sex sau ghidurile de „cum să”, menţionează Mircea Cărtărescu în ultima sa carte publicată.
Cele 50 de vicii ale Domnului Grey, de E. L. James este cel mai nou best-seller atât în Europa cât şi în America. Această carte reprezintă publicarea unui fan-fiction pe baza seriei de romane Amurg, scris de o mamă londoneză în criza vârstei mijlocii. Asta a ajuns literatura? Romane lacrimogene, fan-fiction, ghiduri? Cum de românii nu mai citesc autori contemporani şi nu îşi mai formează o cultură solidă, preferând astfel de „tentative” literare? Statisticile au demonstrat că citim mult mai puţin decât alte ţări europene.
Nu îmi vine uşor a crede că românii refuză atât de radical orice literatură necomercială. Poate totuşi că acest dezinteres literar este cauzat şi de modul în care piaţa de carte este administrată. La noi cărţile se vând în hypermarketuri, alături de mâncare şi televizoare de duzină, pe când în Paris de exemplu există librării pentru fiecare domeniu. Care vând numai cărţi specifice domeniului abordat. Pe de altă parte, editorii români refuză să publice cărţi ale autorilor debutanţi, care vor tiraje mai mici (din lipsă de fonduri), iar librăriile nu te vând dacă nu ai deja 3 cărţi publicate. Iar piaţa de ebooks e practic inexistentă. În afară, există conceptul de print on demand, unde autorilor li se poate publica o carte doar după ce o comandă a fost plasată. Există piaţa de cărţi electronice pentru e-readere, şi audiobookuri. Dacă tirajele tipărite sunt atât de costisitoare, de ce nu se dezvoltă aceste metode alternative şi aici?
Acum e la modă să anunţi pe coperta unei cărţi premiile câştigate, ca să vândă. Ei bine, mediatizaţi premiile literare româneşti! Creaţi gale de premii! Hai să ne apreciem cultura literară, cum se întâmplă în alte ţări. America nu are o literatură contemporană. Şi totuşi, e plină de best-seller-uri!
Vânzările cele mai mari, şi înghesuiala din librării aferentă există în perioada sărbătorilor de iarnă, iar vara librăriile sunt pustii. Până şi vânzătoarele te servesc în scârbă. În cazul acesta, poate o strategie de marketing care să mediatizeze literatura în perioadele de stagnare a vânzărilor ar da roade. Televizorul să promoveze autorii, să creeze spaţii de întâlnire ale acestora cu publicul, nu să reia aceleaşi emisiuni care promovează prostirea în masă.
În cartea Care-i faza cu cititul?, publicată la Editura Art cu scopul precis de a stimula dragostea de lectură a copiilor, Ioana Bot aseamănă cărţile cu un caleidoscop. Ele sunt la fel de variate, şi fiecare carte are alt scop, alt public ţintă. În aceeaşi carte, vine vorba de Matilda lui Roald Dahl. Setea ei de lectură, la o vârstă fragedă.
Dacă adulţii nu sunt stimulaţi să citească, iar media le livrează incultură prin toate metodele (inclusiv cele agresive), cum ne putem aştepta ca ei, la rândul lor, să îşi educe copiii în spiritul lecturii? Cum pot ei promova şi perpetua ceva ce generaţia lor trece cu vederea, în cursa către senzaţionalul stupid?
„Cuvintele lui Mallarmé – carnea e tristă şi, vai, am citit toate cărţile – au devenit o hiperbolă”, spune Harold Bloom în Canonul Occidental. Cititorul de astăzi este sufocat de „literatură”. Din nefericire, nu de autori contemporani, ci de frivolităţi publicate în tiraje masive. Oare ce mecanism meschin permite publicarea tuturor acestor „broşuri” sub numele de literatură şi marginalizează adevărata literatură actuală, invocând lipsa de fonduri?
Cercul vicios care nu dă o şansă literaturii reale după care acuză publicul de snobism trebuie să înceteze. Puştii de liceu de acum citesc masiv saga americane ecranizate, din lipsă de modele literare reale. Ei sunt viitorii cititori, manipulaţi de editurile prea leneşe sau temătoare în a da o şansă literaturii. Să fi ajuns la o suprasaturare a literaturii în care factorul „cool” dictează subiectele şi orice carte devine operă literară dacă vinde? Spiritul meu care m-a făcut să vreau să studiez literatura în facultate mă îndeamnă să sper că adevăratele opere contemporane mai au o şansă, şi nu vor fi înghiţite de tomurile de maculatură promovate de piaţa de carte hămesită de foamea de bani. Românii citesc. Oamenii citesc. Dacă au ce.
Laura Bisericanu
Sursa foto: wikimedia.org
E vorba de ce se promoveaza. Si emisiunile care promoveaza carti (chiar daca nu sunt romanesti) sunt obscure, le stie lumea dupa ora difuzarii cu fraze de genul “dupa ala cu cartea incepe emisiunea lu’ Kapatos” din pacate. Si nu vorbesc de cei 10% care stim de existenta lor.
Sunt atat de multe motive incat as scrie si eu 3-4 articole pe tema aceasta..
E-book reader-e? Poate cand va scoate Apple un model. Si faptul ca nu exista o “infrasctura electronica” de carte. Nu avem la edituri Kindle/E-book reader download pt. o suma ca in afara de 1-3$ pt. majoritatea. Si apoi daca nu dai 20 de lei pe o carte nu dai 100 euro pe un E-book reader nu?
Totusi avem librarii autentice dragute de ce sa nu le mentionezi?
O alta parere pe care nu o bazez pe un fundament teoretic e ca nu avem autori romani adaptati la aceste vremuri. Totul trebuie adaptat si mentinut constant.
In fiecare zi cred ca totusi romanii stiu despre unele lucruri si aflu ca defapt cei care “stiu” reprezinta 10% cel mult- lucru care ma face sa nu cred in vreo schimbare in bine.
Cred ca cei care vor mai mult de la ei nu se limiteaza doar la o lectura bazata pe Best-sellers. Poti sa imbini literatura inteligenta cu o literatura mai putin serioasa fara sa ti se scurga sange din urechi datorita prostiei ingerate.
Cel mai probabil oamenii sunt atrasi de best-sellers pentru ca exprimarea este retardat de primitiva si cartea este foarte usor de urmarit de la un capat la celalt. In momentul in care publicul da de carti in care pot sa citeasca unul sau doi termeni folositi mai rar in limbajul uzual atunci stramba din nas si lasa cartea jos de parca ar fi fost un studiu academic a lui Andrei Plesu.
E bine macar ca sunt persoane care incep sa citeasca tocmai din cauza acestei literaturi de masa si astfel prind gustul cartiilor pentru ca pe urma sa isi aprofundeze studiul literar.
Problema la noi nu este numai de ordinul autorilor romani cat si in ceea ce priveste traducatorii nostri. Sunt unele carti foarte bune cum ar fi “Atlas Shrugged” care nu s-au bucurat de vreo traducere in limba romana. Din pacate atat slujba de traducator cat si cea de scriitor nu sunt rentabile motiv pentru care atentia este fixata pe ceea ce s-ar putea vinde.
Ai pus punctul pe “i”!
Sugerez ca lectura de sustinere a articolului:
L’Adieu a la litterature [Ramas-bun literaturii] de William Marx (Minuit, 2005)
Contre Saint-Proust, ou la fin de la litterature [Contra lui Saint-Proust sau sfarsitul literaturii] de Dominique Maingueneau (Belin, 2006)
La litterature en peril [Literatura in pericol] Tzvetan Todorov (Flammarion, 2007)