Ah! Verile de demult… Nopţi pierdute în discoteci, dând pe gât zeci de litri de cola, numai pentru a fi în stare să vezi răsăritul. Iar difuzoarele nu se ambiţionau să cânte în engleză. Animal X, Trei Sud-Est, Class, Hi-Q, Voltaj şi alţi cântăreţi care asta făceau: cântau. Nu se smiorcăiau sau urlau la microfon. Şi nici nu se ambiţionau să cânte într-o limbă pe care nu prea o înţelegeau.
Nu sunt ceea ce se numeşte „un clubber”. Ideea mea pentru o seară reuşită nu se traduce prin zbenguieli nebune într-un club din centru, în timp ce urechile îmi sunt bombardate cu melodii – dacă pot fi numite aşa – comerciale.
Ceea ce mă miră, într-o oarecare măsură, este numărul ridicol de tineri şi adolescenţi care preferă să-şi piardă timpul într-o încăpere înghesuită, alături de alţi zeci de oameni, ascultând muzică extrem de anostă – fără mesaj, fără o linie melodică deosebită, dar cu o grămadă de suişuri şi coborâşuri ale tonalităţii extrem de agasante.
Nici muzica de la radio nu se lasă mai prejos. Cu vreo două-trei excepţii – Magic FM îmi vine în minte acum – toate posturile difuzează melodii ridicole, care, ascultate de mai multe ori îţi provoacă o dorinţă puternică de a pocni în cap solistul sau solista cu ceva foarte contondent.
Apoi mai sunt posturile TV de muzică, iar situaţia devine şi mai frustrantă. Pe lângă faptul că nu există decât vreo douăzeci de videoclipuri care trebui să acopere douăzeci de ore de program, toate acestea au stupidul obicei de a se rezuma la aceleaşi elemente: pornografie uşoară, note repetitive, versuri în engleză şi un dans excentric, fără prea mare legătură cu versurile. Şi un ritm săltăreţ care să incite lumea la zbenguială, chipurile.
Însă, orice s-ar spune, această selecţie de elemente funcţionează. De la copiii de 11-12 ani, până la tinerii trecuţi de douăzeci şi doi, majoritatea preferă muzica aceasta. Şi nu numai în cluburi. Acasă, în drum spre şcoală, în timpul pauzelor, noaptea şi dimineaţa.
Am încercat să ascult multe asemenea melodii cu diverse ocazii, dar printre lucrurile pe care le-aş fi putut face mai uşor se numără să fi suportat câteva metode de tortură medievale.
Singurul lucru bun, din câte îmi pot da eu seama, la muzica secolului douăzeci şi unu este acela că, ascultat în cluburi, la difuzoare date la maxim, nu mai poţi auzi nimic altceva. Ceea ce, într-un fel destul de dureros pentru timpane, este un mod de destindere.
Dar trebuie să întreb, totuşi: care e problema cu o seară petrecută acasă, cu muzica preferată cântând în boxe sau în căşti? În primul rând, e mult mai puţin costisitor, iar a doua zi nu te vei trezi cu o durere crâncenă la tâmple.
Ioan Ciprian Radu
Sursa foto: wikimedia.org
Un articol foarte narrow minded.
Foarte tare articolul. Faza cu statul acasa mi se pare un pic exagerata, desi ar putea fi si asta o solutie impotriva “pieselor” pe care le auzim la radio sau in cluburile de minimalisti dubiosi.
Singura obiectie pe care o pot aduce este aceea ca sunt si cluburi in care se difuzeaza muzica ok, gen Club A, Mojo, etc. Dar da, a iesi in oras necesita o stare de spirit convergenta cu atitudinea de “vreau sa ma fac praf in seara asta”, asa ca ai putea sa te intrebi daca nu cumva aspiratiile tale sunt sau nu in conformitate cu asa-zisa moda si daca dispretuiesti sau nu atitudinile de genul ala, considerand, in acelasi timp, ca a te zbengui intr-un club este o activitate ce caracterizeaza adolescenta.
Sa nu uitam sa luam in considerare rolul socializator al cluburilor si factorul de “horniness” al participantilor la dansul ploii din aceste cluburi. Unii oameni merg in cluburi pentru a-si face rost de parteneri. Si acum te intreb eu pe tine, draga Ciprian, ce muzica faciliteaza si stimuleaza sexualitatea? Ai dreptate, mizeria de muzica ieftina (combinata cu alcool= pure love) pe care o auzim in cluburi azi.
Muzica asta comerciala satisface niste nevoi, deci cred ca ar fi mai bine sa zicem ca nu muzica in sine a devenit mai “ieftina”, ci oamenii care o asculta.
In alta ordine de idei, muzica nasoala si oamenii ieftini coexista intr-o armonie perfecta de foarte mult timp.
Nici nu as fi putut sa redactez un comentariu mai bun!
De cat ori observ aceasta realitate a decaderii si globalizarea ei, imi amitesc mereu de presupusul sfarsit al lumii din acest decembrie. Si daca schimbarea care se asteapta de la planeta nu cumva e datorita acestei promovari a sexualitatii si a instinctelor primare. De cautare a placerii animalice.
Daca acesta ar fi cazul, si anul 2013 ar aduce o rasturnare a modului de gandire al maselor, atunci astept cu nerabdare acest moment.
Sau poate e vorba doar de batalia generatiilor, alias : “I’m too old for this s**t”.
@Teodora, multumesc.
@Diana, nu stiu de ce am dat replay la comentariul tau. Comentariul meu nu-l viza pe al tau. 🙂