Semestrul acesta (care, fie vorba între noi, e pe sfârşite) mi-a fost înmânată o carte de-a lui David Lodge pe care eram constrânsă să o citesc. Bineînţeles că nu am fost deloc încântată de ideea în sine din cauza unei prejudecăţi cum că un critic literar şi pe deasupra teoretician în ale romanului nu poate fi un bun scriitor (sau unul foarte bun, ar spune unii!).
Dar spre marea mea surpriză, romanul ce face parte din Trilogia Campusului m-a prins de la primele pagini, astfel că două zile am renunţat la aproape orice activitate ca să-l savurez pe îndelete şi drept dovadă iată-mă scriind tocmai o recenzie la cartea pe care credeam că o să o detest.
Scris într-o manieră accesibilă oricărui cititor de a urmări firul naraţiunii ce evoluează ca în filmele hollywoodiene, fără complicaţii sau ramificaţii ale subiectului, romanul Meserie! (pe numele lui original Nice Work!) poate fi însă în aceelaşi timp o sursă de umor pentru cititorul avizat. Creat cel mai probabil ca o parodie a romanului industrial britanic din secolul al XIX-lea, el devine o pastişă a postmodernismului. Astfel cursurile lectorului Robyn Penrose despre feministica Victoriană, despre diferenţa dintre semnificant şi semnificat a lui Saussure, deconstructivism sau semiotica se bat cap în cap cu zgomotul, murdăria şi traiul de pe-o zi pe alta a asiaticilor ce lucrează într-o fabrică aflată sub conducerea directorului Vic Wilcox.
Acţiunea plasată în plin thatcherism are ca punct de pornire aşa-zisa iniţiativă propagandistică a Anului Industial, prin care cetăţenii slujbaşi fac schimb de domenii profesionale; aşa că lumea academică ajunge să se combine cu lumea pur industială a unei topitorii, mai pe scurt întâlnirea dintre domnişoara lector universitar Robyn şi directorul blazat Vic.
Ironia anturajului profesional, umorul şi comicul în care Lodge îşi plasează evenimentele sunt exploatate la maxim, astfel că Messe Hall, din Frankfurt, este chiar simbolul absolut al întregului roman – locul în care se ţin expoziţii de carte şi de tehnologie în diferite momente ale anului. Vârful întregii cărţi e chiar momentul în care academia şi industia se dezlănţuie instinctual şi nu e nici pe departe imaginea arhetipală a modului în care industria violează universitatea.
Un roman care vorbeşte despre condiţia lumii moderne, despre existenţa concomitentă a mai multor universuri profesionale, despre inevitabila interacţiune şi cooperare, dar şi acceptarea lor prin renunţarea la negarea celuilalt (alteritate).
Anda-Diana Marin
Sursa foto: www.polirom.ro