În articolul meu precedent, am vorbit despre tragedia din Colorado, de la premiera ultimei părți a trilogiei cu Batman semnată de Christopher Nolan. Articolul următor se vrea a fi o prezentare succintă a personajului care, în mintea bolnavă a autorului masacrului, a inspirat cumplitul eveniment.
Joker, căci despre el este vorba, este cunoscut ca fiind inamicul principal al lui Batman, justițiarul mascat creat în 1939 de către Bob Kane și Bill Finger. Apărut pentru prima oară în primăvara lui 1940, în numărul 1 al revistei de benzi desenate Batman, răufăcătorul a fost modelat după cartea de joc cu numele Joker și după machiajul folosit de actorul Conrad Veidt în filmul Omul care râde (1928), ecranizare a romanului lui Victor Hugo. De-a lungul timpului, Joker a cunoscut numeroase reinterpretări, în funcție de mentalitatea caracteristică vremii.
Inițial, a fost prezentat ca un clovn obsedat de ideea de-a face glume proaste prin Gotham, orașul fictiv în care se petrece acțiunea din Batman.
Aceasta este și abordarea aleasă de actorul Cesar Romero în serialul de televiziune Batman din anii ’60, destinat mai ales copiilor, serial care-a făcut vedete din Adam West și Burt Ward. Aici, Joker transformă rezerva de apă a orașului în…jeleu, se ia la întrecere cu Batman la surf, și are un Jokermobil, aidoma Batmobilului.
În 1989, Tim Burton lansează propria versiune a aventurilor justițiarului mascat, cu Michael Keaton în rol principal și Jack Nicholson în rolul lui Joker, unul din rolurile sale memorabile, cu care subsemnatul a crescut, filmul fiind dat aproape anual pe posturile TV în anii mei de „formare”. Inspirat parțial de romanul grafic The Killing Joke al lui Alan Moore, Jokerul lui Nicholson este inițial cunoscut sub numele de Jack Napier, aghiotantul capului mafiot Carl Grissom, și este desfigurat în urma unei confruntări cu Batman într-o uzină chimică, mușchii feței fiindu-i secționați de un glonț care ricoșează, dându-i aspectul unui zâmbet permanent. Transformarea este completată de căderea lui Napier într-un rezervor cu chimicale, care-i albește pielea, aidoma machiajului unui clovn. Pentru prima oară, Joker este prezentat pe ecran în tonuri mai sumbre, cu tenta gotică tipică lui Burton, nerenunțându-se însă la latura comică a personajului, scoasă excelent în evidență de Nicholson. Aici, el se autodefinește ca „artist ucigaș”, folosind un produs chimic care-i face pe cetățenii Gothamului să moară de râs…la propriu! Râsul lui Joker, obraznic și amenințător în același timp, este o caracteristică pe care Nicholson o folosește cu maxim de eficiență.
Că tot vorbim de râs și de nostalgie, un alt Joker care mi-a marcat copilăria(și sunt convins că nu doar pe-a mea) este cel interpretat vocal de Mark Hamill, celebru pentru rolul lui Luke Skywalker din Star Wars, în serialul de animație Batman, ce rula pe Cartoon Network în glorioasa perioadă a desenelor animate nedublate. Serialului i s-a acordat chiar premiul Emmy pentru conținutul neobișnuit de sumbru și matur pentru un serial de animație(arme de foc, consum minim de droguri, lovituri de pumn și picior). Memorabil la rolul jucat de Hamill este râsul, despre care actorul a spus că trebuie să fie ca un instrument muzical, cu un număr mare de tonuri și inflexiuni, pentru a reflecta cât mai realist posibil instabilitatea psihică a personajului. Un nou personaj ce are legătură cu Joker apare în acest serial de animație: Harleen Quinzel, medic psihiatru, care se îndrăgostește nebunește de clovnul maniac și își ia numele de Harley Quinn, costumându-se în arlechin. Popularitatea personajului a dus la integrarea sa în universul creat pentru Batman în benzile desenate.
Ultima și cea mai tulburătoare interpretare a lui Joker este cea din filmul din 2008, The Dark Knight, realizată magistral de regretatul Heath Ledger, sub îndrumarea lui Christopher Nolan. Aici, Joker este de departe mai complex și mai realist decât în orice alt film. Este haosul întruchipat, de la părul slinos, pieptănat cu un cuțit, la cicatricile grotești despre care spune fiecăruia altă poveste exagerată, de la vocea nazală care-ți dă fiori, la replicile memorabile punctate de limba care plescăie, nefiind în stare să stea pe loc, ca un șarpe care țâșnește gata de atac. Why so serious?, Let’s put a smile on that face! , I’m a dog chasing cars, an agent of chaos. Acestea sunt doar câteva din replicile care-au dus la explozia popularității personajului Joker, după 19 ani de absență de pe marele ecran. Înainte să vadă filmul, mulți îl cunoșteau pe Heath Ledger din filme de un gen total diferit (printre care 10 Things I Hate About You), necrezându-l în stare să se ridice la nivelul lui Jack Nicholson. Reușita a fost una extraordinară, însă a cerut prețul suprem, nopțile de nesomn cauzate probabil de dificultatea rolului ducând la o supradoză fatală de somnifere.
Detestat și adorat în același timp, temut, imitat în mod barbar, Joker a marcat fără îndoială istoria culturii pop, fiind imaginea în oglindă a lui Batman și o metaforă excelentă a nebuniei, fără de care Batman probabil că nu și-ar da seama cât e de întreg la minte.
Alex Szollo
Sursa foto: wikimedia.org
