În ciuda diferenţelor majore pe care le identificăm zilnic între mentalitatea românească, balcanică, sud-est europeană şi stilul de gândire occidental, putem constata cu uşurinţă că diferenţele care par insurmontabile nu sunt numai simple paradigme, ci şi maniere greu de conjugat.
Ceea ce pare uşor unui est-european poate părea o piedică majoră pentru un vestic, iar ceea ce pare firesc acestuia din urmă poate deveni o provocare serioasă pentru primul. Numai printr-o atentă supraveghere de sine ne putem integra în comunitatea Occidentului, cândva unită de religia creştină. Pentru noi, cei care trăim cu un back-ground fără prestigiu intelectual şi economic, este nevoie de multă voinţă pentru a depăşi condiţia de răsărit-orientală pe care, din nefericire, nu o putem ascunde sub platoşa îndrăznelii.
Dar, în final, ne punem întrebarea dacă va fi chiar nevoie să ne integrăm, atâta timp cât cei care luptă pentru păstrarea diferitelor tipuri de identităţi, tradiţii şi folcloruri aleargă istoviţi, încercând să blocheze iniţiative legislative, proiecţii de film, proiecte economice sau să nesocotească înţelepciunea ancestral rafinată a democraţiei.
Nu aş considera necesar să amintesc nevolnicii de genul promovării culturii aşa-zis autentice, o cultură care şi-a demonstrat limitele de-a lungul timpului, nereuşind să suplinească avalanşa de cunoaştere pe care am primit-o de la mijloacele moderne de comunicare.
S-ar putea să încâlcim lucrurile puţin, dar cu atenţie nu putem greşi. Gândul bun ajunge la cei care au nevoie de el, astfel că un minim efort de predare a ştafetei către noile generaţii nu mai pare lipsit de sens.
Pentru a nu păcătui prin lipsa de cap şi coadă, trebuie să revin la ideea centrală a textului, căci o integrare atentă în sinele Europei unite nu are ca repercursiuni decât o lungă perioadă de păstrare a calităţilor şi posibilităţilor de liniştire a tumultului public.
Nu vreau să intru în detalii controversate, precum religia sau Biserica, asistenţa socială sau sănătatea poporului credincios idealurilor revoluţiei. Poate că un Salvator precum Regele sau cei care aduc pacea mondială, precum NATO sau OSCE, OCDE, etc. ar putea calma bruştele impulsuri tinereşti de a violenta o rânduială.
Mă bucur că pot participa la acest GEN de colaborări, dar mai tare mă bucur că pot afirma lucruri neofensatoare despre realităţi pe care le-am socotit nu în importanţa şi greutatea lor; gândind sincer.
Ar trebui să mulţumim pentru urări tuturor celor care ne-au ajutat să dobândim dificila noastră strădanie pentru cultură şi să răspundem asemenea, cu bune gânduri de succes pentru toţi cei care încep o carieră în contextul gândirii globale, cu accente ferme de adiere vestică, dar cu potenţial de simţire fără intervale temporale.
Sursa foto: Wikimedia.org
