de Mircea Ibadof
Filmul de vineri ni-l aduce pe Mircea Ibadof, fondatorul Diviziei de Film, într-un guest post despre American Gore; Sânge, plastic și cabotinism sau Filmele americane horror din anii ’80
De ce din toată istoria cinematografului am ales să scriu tocmai despre anii ’80? De ce din toate cinematografiile naționale am ales-o pe cea americană? Și de ce tocmai horror? Întâmplarea face că, în momentul în care am fost invitat să scriu acest articol, eram în plină documentare pentru un nou proiect, iar documentarea mea consta în explorarea acestui spațiu, ceva mai indecent al cinematografiei.
Am început să explorez anii ’80 cu un sentiment ambivalent. Pe de-o parte eram nostalgic, căci filmele horror din anii ’80 erau în copilarie o sursă de inspiraţie pentru subconștientul meu, care mai apoi îmi regiza cele mai intense coșmaruri, pe de altă parte eram înarmat cu o viziune mai matură si mai critică, pregătit chiar, să fac față cu brio oricărei spaime.
O să-mi bazez scurta analiza pe 3 filme care-mi sunt proaspete în memorie. Primul este The Brood (1979), al doilea este A Nightmare on Elm Street (1984) și al treilea: Evil Dead 2 (1987). Cu alte cuvinte, în călătoria mea în timp am trecut de la copii mutanți îmbrăcați în hăinuțe de iarnă, care ucid fără mila, până la criminali aparent fictivi și totuși reali, care bântuie visele și nopțile, chiar și la cărți ce aduc la viată tot soiul de creaturi în care s-a investit mult timp și de asemenea mult silicon pentru machiaj.
Dincolo de orice hibă identificată în aceste filme, era ceva mai mult, nu doar tonul ironic cu care simt nevoia să vorbesc despre ele, și anume, mă interesa ceva în mod particular – atmosfera. Ce elemente compuneau atmosfera atât de specifică acestor filme? Nu e îndeajuns să ne limităm la imaginea de peliculă zgâriată și cromatica desaturată a acesteia, ci din contră, trebuie mers mai departe, mai în profunzime. Vestimentația, lumina, sunetul și muzica își aduc și ele contribuția la generarea atmosferei, ce de multe ori devine mitică.
Însă, elementele cele mai importante pentru consolidarea atmosferei țin de jovialitatea cu care camera zburdă printre personaje și șiroaiele de sânge, naivitatea și cabotinismul actorilor care jucau arhetipuri umane lipsite de orice profunzime, și mai presus de toate, acea energie particulară care declanșa anumite rotițe să funcționeze iar publicul să empatizeze.
Am să mă opresc aici cu textul și am să continui să mă aventurez în anii ’80. Vă invit să faceți și voi o incursiune în timp și să lăsați aceste filme să vă călăuzească către o lume fără reguli cinematografice prea stricte, și unde totul este posibil (atâta timp cât e făcut din plastic).
Foto: screenshot din Evil Dead 2
