„This is a true story. How often have you seen that statement at the beginning of a picture? It sometimes means there was a man named Napoleon, but that any similarity between what he did in life and what he’s going to do in this movie is strictly miraculous. Well, this is a true story.” (The Narrator)
Intervenția naratorului din film îmi amintește de Nabokov în „Cursuri de literatură”; el spunea că „arta de a scrie este o treabă fără rost, dacă nu implică mai întâi arta de a privi lumea prin potențialitatea pentru ficțiune”. Cam asta încearcă să ne spună și nouă naratorul, la început. Hai să creăm pactul ficțional dar fără a-i exclude potențialitatea realului. Mai mult, să credem într-o poveste mai mult decât într-o realitate suficientă sieși.
The three faces of Eve o are pe Eve în centrul filmului, doar că sub diferite forme: Eve White, Eve Black și Jane, toate fiind interpretate de frumoasa Joanne Woodward.
Pe scurt, Eve suferă de personalitate multiplă, ceea ce va duce la un dezechilibru afectiv, social și la o criză a sinelui care nu-și poate face față, care se neagă mască după mască și nu știe care din ele se potrivește cel mai bine. Psihiatrul care se ocupă de boala lui Eve e și el la fel de descumpănit ca noi, cazul ăsta fiind unul la o mie pentru a true story in Georgia, 1951.
Cu filmul ăsta îmi întăresc convingerea că fiecare persoană ar trebui să aibă experiența psihologului, fie că are probleme, fie că habar nu are că are probleme. E o regăsire pas cu pas, cu bucăți din tine, cu diferite straturi și învelișuri subconștiente. E un confort total să ajungi să realizezi că ceea ce-ți lipsește ție le mai lipsește și altor oameni.
Pentru Eve, toată terapia, care se va întinde de-a lungul anilor, va fi ca un soi de lepădare a unei păpuși matrioska și scoaterea la iveala a alteia într-o altă lumină sau umbră. De aici și remarca naratorului de la început: „Inside every fat man a thin man is struggling to get out”.
Recomand cu căldură filmul – semăna la un moment dat cu Hitchcock,căci era ceva de deslușit în fiecare moment; de pe la jumătatea filmului începea să semene cu Bergman, doar că ceva mai light ca și problematizare. Indiferent ce similitudini mai găsiți și voi, vă invit să o descoperiți pe Jane – ea e necunoscuta din ecuația filmului.
