de Greta Bogdan
Pe 5 decembrie, ceainăria La un ceai le-a făcut o surpriză extrem de plăcută celor care i-au trecut pragul. Cu ajutorul partenerilor KoolHunt, Gratuitor.ro, Alternativ.ro, Teen Press, CinemaRx, Zile și Nopți, a găzduit proiecția filmului Câinele japonez – un film românesc ce trece de granița simțului vizual, dând spectatorului o emoție unică, trăită prin prisma protagonistului Costache Moldu, al cărui rol este interpretat de marele Victor Rebengiuc.
Premiera mondială a avut loc în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian (ediția a 61-a) și, ulterior, povestea filmului a fost premiată la Varșovia. Un motiv de mândrie pentru români am putea spune, și un fapt care ne arată că, totuși, această industrie nu a murit în țara noastră și că ne mai putem mândri încă cu oameni și povești de valoare.
Câteva cuvinte despre acțiunea filmului…
Pelicula rezumă viața lui Moș Costache, rămas fără soție și fără casă din pricina inundațiilor. Singur acum, perspectiva acestuia asupra a tot ceea ce îl înconjoară se schimbă radical; devine un om posomorât și închis, care nu mai are nici măcar cheful de a-și saluta vecinii sau de a-și acorda atenția cuvenită propriei persoane. Rătăcește prin gânduri și este iritat de orice aspect ce pune presiune asupra deciziilor sale. Ca să intrăm un pic în profunzimea rolului său, aș aminti și de profesionalismul cu care Rebengiuc a jucat în Moromeții, interpretându-l pe Ilie Moromete cu aceeași intensitate a trăirilor cu care iată că revine în această nouă postură. Actorului i se potrivește latura de meditator care îi completează personalitatea sa complexă.
Revenind la acțiunea propriu-zisă a filmului, într-o zi, Moș Costache primește o vizită neanunțată a fiului său, Ticu (Şerban Pavlu), stabilit şi căsătorit în Japonia. Acesta o aduce cu el si pe soţia sa, Hiroko (Kana Hashimoto) şi Koji, fiul lor de 7 ani (Toma Hashimoto) – pe care bătrânul nu îl cunoscuse personal până acum. Ticu dorește să-l ia pe tatăl său cu el, scăpându-l astfel de viața mediocră pe care o ducea acum, în lipsa oricăui membru al familiei alături de el. Însă acest lucru pare dificil, întrucât relația dintre cei doi, tată-fiu, este destul de încordată, lipsa comunicării punându-și semnificativ amprenta. Cu puține eforturi din partea lui Ticu, dar și îmbunat de inocența nepotului său, Moș Costache se va putea desprinde, treptat, de lumea sa și se va atașa afectiv de fiul său și de noua familie a acestuia. Koji îi face cadou bunicului un câine (japonez) de jucărie, pe care îl primise cadou de la bunica sa din Japonia. La rândul său, Moș Costache îi promite nepotului că va avea grijă de el. Pare a fi un cadou simbolic, ce sudează o legătură profundă între lumea lui Koji și lumea bătrânului, pe de altă parte reprezentând și unul dintre lucrurile pe care aceștia par să le aibă în comun.
La plecarea lui Titu și a familiei sale înapoi în Japonia, Moș Costache pare să fie ușor afectat emoțional, deși nu se străduiește să arate acest lucru. Rămâne din nou așa cum era și înainte, într-o casă ce nu-i aparținea, dar în care începuse totuși să-și construiască propria lume.
Finalul este unul care surprinde în mod plăcut. Bătrânul își face bagajele și pare entuziast să înceapă o viață nouă, odată cu decizia de a pleca în Japonia, la fiul său.
Câinele japonez nu poate fi nici povestit, nici înfățișat sub vreo altfel de formă decât povestea propriu-zisă și emoția vie a vizionării sale.
Regizorul Tudor Cristian Jurgiu a reușit să aducă pe micile ecrane o peliculă care să trezească atât admirație, cât și revoltă, însă, cel mai important lucru pe care a reușit să-l construiască regizorul odată cu acest film este încrederea că graiul românesc mai poate fi auzit și peste hotare și că poveștile românești pot fi scrise într-o mulțime de limbi.
Sursa foto: IMDb.com
