„Vocea– notează justificativ scriitorul – e un fenomen corporal, e adevărat, dar cu atât mai corporal e scrisul, pentru că el înseamnă nu doar mâna, ci și coardele vocale care inconștient pronunță ceea ce scrii. Scrisul cuprinde în sine tăcerea corpului întreg, o tăcere asurzitoare, sincretică.” – Notează Gheorghe Crăciun în Frumoasa fără corp
De ce scriem? Unii ar spune că raspunsul este simplu, că oamenii scriu pentru a se elibera, pentru a se relaxa, pentru că trebuie să comunicăm sau pentru că vrem-nu vrem suntem dependenți de comunicarea scrisă. Mai sunt persoane care ar spune că doresc să se facă auzite. Dar care este relația dintre minte și hârtie? Matei Vișniec ne oferă, poate, cel mai potrivit răspuns la această întrebare în Sindromul de panică în Orașul Luminilor: „Cand scrii, te afli în raport direct, mistic aproape, cu pagina alba de hârtie, îți dai seama că esti supus unor forțe imposibil de definit cu precizie. Cuvintele, odată eliberate, au dreptul la anumite inițiative. Ce orgoliu, să crezi că poți construi tu însuți o carte, cînd de fapt cuvintele te scriu pe tine si te construiesc”
Cele mai vechi forme de exprimare a gândirii umane datează încă din Paleolitic, când omul a simțit nevoia de a transmite prin intermediul imaginilor simțămintele față de natură și de semeni. Astăzi, ne hrănim cu informații, cu povești, iar scrisul nu este decât rezultatul a ceea ce observăm atât în jurul nostru, cât și în interiorul nostru. Începi cu un gând, cu o descriere, elaborezi, încerci să descrii sentimentele – te poticnești. Te răzgândești, tai, ajustezi, uneori renunți la tot ceea ce ai scris. Creativitatea are și ea factori potrivnici, iar neîncrederea este principalul motiv pentru care aruncăm prima schiță.
Există pesoane care înainte de a așterne pe hârtie au totul prestablit, de la prima propoziție până la ultimul lexem. Altele, din potrivă, lasă gândurile să curgă, explorează lăuntricul, iar rezultatul este o surpriză chiar și pentru ei. Scrisul cuprinde în definitiv întregul ansamblu de elemente umane, iar consemnările ne ajută să îi percepem mai bine pe ceilalți și să ne descoperim pe noi. Între suflet, minte și pagina goală se naște una dintre cele mai intime relații din câte au fost pe pământ. De aceea unora le e teamă și se feresc de această triadă. O pagină albă are acea putere nebănuită de a culege din tine cele mai profunde cugetări, dorințele voalate și rămășițele fragile ale micilor bucurii ilicite.
Cuvintele sunt extensii. Pe pagină, universul îngust se dilată și nu mai respectă o ordine temporală, ci doar un ritm. Plăcută bizarerie să poți transpune ceea ce simți în ceea ce vrei ca ceilalți să înțeleagă. Mesajul se construiește, el nu are ortografie și nici stil. Stilul ia naștere abia apoi din structura autentică și spontană a ideilor izvorâte din profunzime. Pagina nu pune piedici, nu codiționează limbajul, nu îngreunează procesul, ea doar așteaptă să fie umplută de sens. Cuvintele cartografiază sufletul, traversările reale sau ficționale și discontinuitatea prin care fiecare gând devine un al eu; astfel se desprind și capătă autonomie. Ele sunt eterogene și iau forma stării pe care o relevă cititorului. Își aleg singure locul și contextul. Există un act artistic chiar și în cel mai banal mesaj pe care îl așternem pe hârtie. El capată valențe diferite în funcție de felul în care este formulat.
Acest fenomen, pe care Matei Vișniec îl percepe ca fiind aproape mistic, are o conștiintă propriei, iar pe hârtie se desprinde, recreând întregul asemenea unor fractali. Un singur cuvânt cuprinde esența tuturor cuvintelor. Arhiva de termeni a minții nu răspunde criteriilor de obiectivitate și subiectivitate. Orice termen are o anumită însemnătate pentru noi, el este subiectiv prin prisma încărcăturii afective pe care o poartă. Raportul subiectiv-obiectiv ia naștere doar trecând prin filtrul minții lectorului după o analiză a întregului text. Proprietatea de sine a cuvintelor este redată de asocierea conceptului și a imaginii devenind o entitate psihică. Cuvintele se refugiază, voluptatea acestora captivându-ne, se aștern tacticos pe hârtie, se afirmă, surprind sau sunt de-o potrivă previzibile, generează emoții, suscită imaginația și intelectul. Atunci când citim un text asimilăm cuvântul și sentimentul, energia emanată de expresivitatea termenului și ne minunăm de varietatea arhitecturilor mentale.
Sursa foto: By Tdadamemd (Own work) [Public domain], via Wikimedia Commons
