Nu puține sunt problemele cu care se confruntă România în zilele noastre. Fără a minimiza importanța celorlalte, mă voi concentra pe una din cele mai grave, pe parcursul unei serii de articole.
Se spune că există o singură metodă de a distruge un stat fără a lansa nici un fel de proiectil: investești în distrugerea sistemului educațional. În România, s-ar zice că cineva vrea cu tot dinadinsul asta. Sunt atât de multe probleme și atât de întortocheate legăturile între acestea încât e nevoie de multă răbdare și multe articole pentru a descâlci puțin situația.
Mai mult, o mare parte din probleme nu sunt legate doar de învățământ ci sunt create de domenii conexe. De asemenea, alte activități pun într-o lumină proastă sistemul educațional din țară. Vara aceasta au fost destul de multe scandaluri politice legate de educație și aș vrea să încercăm să nu le aducem și aici. Aș vrea o dezbatere fără aport politic, atât de mult cât se poate.
Trecând de această introducere, să vedem cum stăm. Pentru acest articol, să urmărim evoluția unui tânăr pe băncile școlii. Să luăm cazul mediu, cu părinți care lucrează ziua, cu școala în cartier lângă casă, etc.
Sărim peste grădiniță – activitatea de acolo, deși relevant, nu diferențiază între copii. În schimb, din clasa întâi încep să apară diferențe. Unii copii știu deja să citească, alții învață foarte repede, altora le ia extrem de mult. Unii știu deja operații elementare cu numere, alții se prind mai greu.
Învățătoarea trebuie să fie atentă la toți – să nu uităm de numărul mare de elevi dintr-o clasă – toți ar trebui să învețe în același ritm. Dacă un elev se plictisește e foarte ușor să treacă la activități ludice, stârnind și alți colegi. Dacă unul este ingorat prea mult timp se va simți ciudat și părinții vor face peste puțin timp un drum la școală. Cu atât mai mult cu cât el este unicul lor copil – familiile cu mai mulți copii beneficiază oarecum de faptul că frații mai mari se implică ocazional în educația celor mai mici.
Oricum, la finalul clasei întâi, diferențele între elevi nu se revăd în „clasamentul” de la serbare. Pe de o parte, sunt doar 4 calificative din care 2 provoacă vizite ale părinților și certuri și timp pierdut explicând de ce copilul a primit un Insuficient pe o temă nefăcută sau un Nesatisfăcător pe ceva scris în pauză. De partea cealaltă, fiecare părinte își consideră copilul ca fiind destul de bun, cel puțin la fel de bun ca al vecinului de peste drum. Apar mici „probleme” dacă există o diferență mare între cei doi. Așadar, pentru o bună conviețuire, finalul clasei întâi face diferență doar între cei care își permit să-și bată joc de educație (unii din cei cu părinți cu fonduri sau părinți lipsă) și cei care învață mai bine sau mai rău (majoritatea).
Până spre clasa a patra, diferențele se mai accentuează puțin. Nu toată lumea înțelege înmulțirea la timp, mulți nu reușesc să învețe gramatică, istorie, geografie, etc. Dar diferențele sunt extrem de mici. Copiii încă mai sunt vecini unii cu alții și părinții încă își mai consideră odraslele ca fiind cele mai tari din cartier.
Data viitoare vom vedea cum prima barieră din educația unui copil – trecerea în ciclul gimnazial – începe să accentueze aceste diferențe, de multe ori în dauna sistemului educațional.
Mihai Maruseac
Sursa foto: www.publicdomainpictures.net
Ai uitat sa specifici si de ura care incepe involuntar sa sedimenteze in mintea copiilor fata de “vecinii” lor in momentele in care parintii le reproseaza odraslelor ca “vecinul” lor a luat note mai mari, el de ce nu poate sa ia note ca acela?
Offtopic: Admin-ul site-ului ar trebui sa se hotoreasca odata ce butoane vrea pentru social sharing. Am 2 butoane de like, 2 butoane de tweet, 2 butoane de share on facebook si 2 butoane de +1. Ah si un email care imi va deschide clientul de mail.