Interviu realizat de Manuela Dospina
„Orașul ăsta are propria lui viață, separată cumva de restul lumii – inspiră oameni, expiră film.” (M.I.)
Mircea Ibadof este fondatorul Diviziei de film, îl puteți găsi în interviurile precedente ale GEN90-ului.De data asta, Mircea ne-a anunțat c ă a fost selecționat la Festivalul de la Cannes, cu un scurtmetraj intitulat :„Floare de mai”, în short corners.Va urma și partea a doua a interviurilor, când ne va povesti experiența de la Cannes și va împărtăși poze în exclusivitate, din culisele festivalului.
MD: Ce te-a determinat să faci un short?Aveai în minte să-l trimiți la Cannes indiferent de circumstanțe?
MI: Dorința de a face film este factorul motivator principal. Dar motivul pentru care faci scurtmetraj este simplu din punctul meu de vedere, nu dispui încă de resurse și nici de experiența necesară pentru a face saltul către lungmetraj. Scurtmetrajul este deci un soi de exercițiu, un teren unde testezi fertilitatea vocii tale auctoriale în context cinematografic.
Știam ca scurtmetrajul va parcurge un traseu festivalier, dar nu indiferent de rezultat. Tind să cred că pot să-mi însușesc o perspectivă pseudo-obiectivă și astfel să îmi dau seama când am făcut o tâmpenie. Iar dacă eu in euforia mea, nu pot să văd dincolo de subiectivism, cu siguranță oamenii apropiați au să mă tragă de mânecă. Aici subliniez importanța crucială a minților limpezi din jurul fiecăruia dintre noi.
MD: Care a fost reacția ta în momentul în care ai finalizat filmul?
MI: Montajul nu l-am terminat. Nu mai știu cine zicea că un film nu se termină, se abandonează. Aș mai fi schimbat ceva mult timp de-acum înainte, pentru că întotdeauna găseam ceva de modificat sau de îmbunătățit, dar până la urmă care mai era sensul?
MD: Cât timp a durat scrierea scenariului?
MI: La scenariu am scris aproape un an și l-am văzut cum se maturizează alături de mine. Sunt sigur că astăzi ar fi avut o formă foarte diferită dacă aș fi continuat să scriu. Vine însă acel moment, când trebuie să pui punct si să treci la urmatoarea etapă, căci Sisif abia așteaptă încă un camarad la împins bolovanul.
Pe măsură ce montajul capătă concretețe vizuală, o parte din temerile care vin la pachet cu facerea unui film, deveneau diafane și se metamorfozau în certitudini, care de altfel, îmi confereau incredere.
MD: Când ai primit confirmarea de la Cannes, pe cine ai sunat prima oară?
MI: Când am primit vestea, cu un ochi râdeam, cu unul plângeam. Am intrat în Short Film Corner, dar nu și în Competiția Oficială. Dar până la urmă, entuziasmul unui vis împlinit în pofida atâtor obstacole, mi-a smuls un zâmbet larg și încrezător.
Plus că, Short Film Corner, e o oportunitate fantastică de networking și de a-ți îmbiba plămânii cu boemul aer franțuzesc.
De sunat, i-am luat la rând pe toți, și am rămas plăcut surprins să aud reacțiile oamenilor care empatizau totalmente cu mine.Toți de altfel, niște oameni extraordinari, care au făcut posibil acest scurtmetraj.
MD:Știu că vrei să faci un pas mare, de la short la lungmetraj. Ce anume nu crezi că poți surprinde într-un timp restrâns ?
Scurtmetrajele sunt treptele către lungmetraj.Provocarea cea mai mare, este să reușești să spui o poveste într-un lungmetraj, fără să gafezi prea mult și fără să-ți abandonezi audiența, care este și așa hipersensibilă la tot ce vede.
MD: Crezi că mai prinde acum filmul mut? Shortul s-a axat, în principal, pe muzică. .Empatizeaza cinefilul mai mult cu muzica decât cu dialogul?
MI: Filmul mut e o victimă a tehnologizarii și nu cred că se pune problema dacă mai prinde sau nu, din moment ce a devenit pur și simplu o alegere. Un film mut poate aduce nostalgia unui cinema mai tânăr și mai naiv, dar cam atât.
Scurtmetrajul meu nu e mut în termeni tradiționali. Muzica invăluie totul, chiar și replicile. Deși am fost acuzat de tautologie în utilizarea coloanei sonore, e o alegere pe care mi-o asum. Îmi place să folosesc muzica pentru a puncta, pentru a sublinia, pentru a induce.
Muzica e privita, adesea , fie ca instrument de manipulare emoțională a spectatorului, fie ca un soi de căpușă, care s-a prins de film, neavând legatură directă cu acesta.
MD: Încotro se îndreaptă filmele tale în timp? Vor fi anacronice sau posteritatea va decide asta?
MI: Mi-e greu să spun de pe acum în ce direcție mă îndrept, căci sunt atâția factori care mă inspira și mă influențează, încât mă voi lăsa purtat de tematicile care mă obsedează.
Sursa foto: Adrian Grigorescu
