de Alexandra Savu
Cine mai e mândru de a fi român?
Astăzi, când spui România, parcă auzi: țărani, incultură, beție, impulsivitate, degradare mintală, dezvoltare precară. Și totuși îi avem pe Cantemir, Grigorescu, Enescu, Eminescu, domnilor! De ce suntem atât de rușinați? De ce acceptăm acuzațiile și afirmațiile jignitoare unor așa-zise „popoare dezvoltate”? De ce, în loc să acționăm și să dovedim contrariul, stăm în fața televizoarelor și înghițim conștienți și împăcați aceste blasfemii? De ce nu ne ridicăm, precum strămoșii noștri, la luptă? De ce nu pornim acest război intelectual pe care toți românii îl râvnesc? De ce nu le arătăm lor, „intrușilor” de ce suntem în stare, așa cum le-au arătat strămoșii noștri cotropitorilor? De ce nu ne ridicăm la luptă, de ce nu ieșim din culcușurile noastre calde și pline de siguranță, să ne pornim spre țara noastră?
Unde s-a pierdut țara noastră ?
Printre turci și unguri, printre nemți și ruși, printre francezi și euro. Printre războaie purtate între noi, printre manele, printre bani fără valoare, printre noi. Unde s-au pierdut sătenii, românii autentici plini de identitate românească, plini de sânge oltenesc, moldovenesc, muntenesc, ardelenesc, bănățean, dobrogean… Unde sunt ei? Țăranii plini de ei, plini de idei și de povești, plini de iubire și de mituri, plini de obiceiuri și superstiții fermecătoare.
Românii adevărați nu sunt cei pe care îi vedeți pe stradă, sau prin țări străine, români adevărați veți găsi în voi, înăuntrul genelor ce va poartă românismul din cele mai vechi timpuri. Români adevărați veți găsi în inima satului, acolo unde s-a născut, s-a crescut, s-a trăit și s-a murit românește. Problema neamului nostru nu sunt hoții, nu sunt depravații sau ignoranții. Problema noastră suntem noi. Modul nostru de gândire. Noi nu suntem hoți; noi suntem români. Și dacă am fi știut cine suntem, am fi evitat nenumăratele secole de stagnare. Printre noi s-au născut și români care și-au cunoscut neamul. și l-au acceptat.
L-au acceptat, l-au interiorizat și au început să-l împrăștie în cultură și în artă.
Acești oameni au adus România într-o lumină demnă de o capodoperă, folosindu-se chiar de incultură, prostie, ignoranță. S-au folosit de „mume” hidoase, de „zmei paralei”, de avari și de bețivi, de ucigași și de păstori, de țărani și de domnitori, de Ane și de meșteri, de realități și de imaginație.
De ce să luptăm între noi, când trebuie și putem să luptăm pentru noi? Românii există, sunt mândri, trebuie doar să lupte pentru ei. Trebuie să se regăsească, să se deosebească, să se accepte și să trăiască conform conștiintei românești, cu onoare. Trebuie să-și lepede hainele rușinii și să trăiscă goi.
Unde-i straia onoarei, acum, în vremuri aspre? Găsiți-o, domnilor, și purtați-o la nevoie!
