Andreea Simona Sima este numele meu. Sunt cetăţean al României, unul onest aş putea spune, întrucât am respectat în totalitate legile acestei ţări.
Am ales să urmez o facultate în străinătate, una bine cotată pe domeniul în care am activat şi vreau să activez în viitor. Am fost jurnalist şi vreau să mă perfecţionez în acest domeniu. Pentru a ajunge la facultatea din Marea Britanie la care am aplicat, a trebuit să dau o serie de examene. Nu fac parte din categoria de absolvenţi de liceu care au trecut la limită sau nu au trecut deloc de examenul de Bacalaureat. Am terminat liceul cu o notă finală foarte aproape de 10. Am trecut şi de testele necesare pentru a aplica la facultate şi, în final, am fost acceptată. Nu sunt fiica vreunui baron local (ştiu că vă plac stereotipurile de genul), nu sunt fată de milionar. Părinţii mei sunt bugetari şi au făcut eforturi supraomeneşti pentru a mă trimite în Marea Britanie la studii.
Ajunsă aici, m-am integrat foarte bine în mediul academic, sunt conştiincioasă şi îmi face plăcere să merg la facultate. Lucrez cu tehnologie de ultimă generaţie în ceea ce priveşte filmarea şi editarea materialelor media. În timp ce studiez, am nevoie de bani PENTRU A TRĂI. Reamintesc, părinţii mei sunt încă în datorii numai pentru a mă trimite aici, nu au cu ce mă ajuta. Acesta este momentul în care încep să îmi pun întrebări. Pentru a mă angaja am nevoie de acte, lucru revoltător, în condiţiile în care sunt cetăţean european. Sunt studentă şi am dreptul la 20 de ore de muncă săptămânal, dar nu le pot folosi pentru ca nu am acte. Aici apare prima mea întrebare: de ce am nevoie de permis de muncă dacă pot dovedi că nu sunt o infractoare, că nu vreau sa jefuiesc statul englez şi că sunt doar o simplă studentă care vrea sa folosească cele 20 de ore legale pentru a munci?
Am mers mai departe şi am început procedurile pentru a obţine dreptul de muncă. Aveam nevoie de două lucruri majore: National Insurance Number şi Work Permit care se eliberează de Home Office. Am făcut o programare la National Insurance Number şi am fost la un interviu. În afara faptului că engleza mea era mult mai bună decât a doamnei care mă intervieva, modul în care îşi făcea datoria lăsa de dorit. Trecând peste toate aceste aspecte, cel mai dureros a fost atunci când, la vederea naţionalităţii mele, şi-a schimbat total atitudinea. „Pfoa…alt român…” şi-a spus ea în timp ce îmi arunca nişte priviri plictisite şi frunzărea prin actele mele. Voit sau nu – eu tind să cred că voit – a omis să xeroxeze cel mai important document pe care i l-am pus la dispoziţie: scrisoarea de confirmare a locului la Universitate. Am primit şi răspunsul, unul, evident, negativ.
Pentru mine urmează demararea unui alt proces lung si COSTISITOR, acela de a obţine work permit de la Home Office. Acest proces presupune bani, timp şi multe acte.
În concluzie, mă simt ca o infractoare, deşi nu sunt. Mă simt ca o paria a societăţii lor, mă simt discriminată şi înlăturată. Mă simt singură în tot acest proces şi, în final, mi-am amintit că sunt cetăţean român. Mă simt abandonată de autorităţile din ţara mea, văd că aparatul Ministerului de Externe nu a ajutat CU NIMIC românii din străinătate şi încep să mă întreb, tot mai des, DE CE? Eu mi-am făcut datoria faţă de ţara mea, ea de ce nu şi-o face faţă de mine?
Aşa că vă întreb pe voi, cei care aveţi puterea, de ce staţi în birourile voastre şi semnaţi chestiuni fără importanţă în loc să îi ajutaţi pe cei care v-au dat voturi şi v-au pus acolo? De ce vorbiţi mult dar nu spuneţi nimic? De ce vă ascundeţi după nişte promisiuni false făcute în fiecare campanie electorală? Şi pentru că este campanie electorală şi votanţii deja îşi primesc pachetele îmbuibate de alimtente şi promisiuni, aş vrea să vă cer si eu un pachet electoral. Nu îl vreau plin cu orez, pui, ulei, sau ce mai obişnuiţi să îndesaţi în ele…eu vreau AJUTOR, IMPLICARE ŞI STRATEGIE!
Vă mulţumesc!
Andreea Simona Sima, cetăţean român.
Sursa foto: wikimedia.org
