de Adina-Mihaela Brişcă
Ştim cu toţii că de la 1 ianuarie 2007, România este parte a Uniunii Europene. Acest lucru ne bucură şi nu prea. Ne bucură pentru că putem călători cu uşurinţă în ţările membre, pe baza actului de identitate. Ne putem integra rapid, putem cunoaşte culturi diferite şi noi mentalităţi. Dar ce facem dacă decidem să emigrăm? Pe lângă toate punctele tari, există şi unul slab. Ce ne facem noi, cei care rămânem în România, dacă toţi pleacă, şi mă refer la cei buni, care vor să facă performanţe în diferite ţări, care aleg să muncească în afara statului român? Statul nu îi încurajează pe cei buni, fapt pentru care nu avem un medic bun, un profesor bun, de asta toţi profesorii fac meditaţii în particular, pentru că statul nu ştie să îşi valorifice oamenii care mai pot face ceva pentru ţara noastră.
Lăsând la o parte aceste aspecte, vreau să vorbesc despre sistemul educaţional şi despre cei care aleg să îşi continue studiile în străinătate. Sunt situaţii în care părinţii lucrează în diferite ţări şi îi constrâng şi pe copii să părăsească ţara. Fie că le place sau nu, fie că ştiu limba sau nu, ei vor trebui să plece, oricum, cu părinţii lor. Copilul care a crescut în România, care nu ştie o altă limbă decât cea natală va deveni confuz, dar totul se învaţă. Subliniez că este foarte important ca membrii familiilor să locuiască împreună. Sunt de apreciat părinţii care pleacă împreună cu copiii lor şi nu îi lasă singuri în România cu bunicii sau oricine altcineva. Copiii trebuie să crească alături de părinţi. Până la urmă, educaţia copilului tău este mai importantă decât orice altceva.
Bianca Mititelu şi Alexandru Dăscălescu se află printre cei care şi-au continuat studiile în Italia, respectiv în Grecia. Sunt colegi de-ai mei din Şcoala Generală care au plecat foarte devreme. Bianca a plecat la sfârşitul clasei a patra, iar Alex, la finalul clasei a opta. Ei ne vor descrie experienţa lor şi modul în care au reuşit să absoarbă alte cunoştinţe, alţi oameni. Ei vor vorbi despre sistemul educaţional din ţara în care au ales să îşi continue studiile.
Bianca, Italia: „Pentru început aş vrea să spun că avantajul meu a fost acela de a pleca din ţară când eram destul de mică, având posibilitatea de a mă integra mai bine (nu numai la şcoală, ci şi în viaţa de zi cu zi). Când am început şcoala, înţelegeam destul de bine limba italiană şi vorbeam de asemenea la fel de bine (când eşti mic înveţi foarte repede), dar când mă întreba cineva ceva, eram foarte atentă să răspund fără să greşesc sau să mă bâlbâi.
În ultimii ani de generală am avut colegi foarte simpatici şi nu am avut probleme legate de rasism. Lucrurile s-au mai schimbat cu trecerea anilor, în liceu, unde până şi anumiţi profesori mai făceau glumiţe pe seama „străinilor“. Altă chestie care mă deranja câteodată erau râsetele colegilor atunci când greşeam accentele la anumite cuvinte, dar pe parcurs am învăţat să râd şi eu cu ei pentru că nu o făceau intenţionat.
Nu am fost niciodată dată deoparte pentru faptul că sunt româncă, dar nici nu mi s-au dat avantaje. Eram şi sunt tratată la fel ca oricare italian.
Acum au trecut aproape zece ani de când sunt aici. Mergând la facultate, am început să îmi dau seama că limbajul avansează foarte mult şi multe cuvinte din materiile pe care le studiez, nu le înţeleg. Problema este că la vârsta asta e mai greu să le reţii. Chiar acum câteva zile am stat şi m-am gândit că eu, în momentul de faţă, nu ştiu perfect nici italiana, dar nici româna. Cred că acesta este singurul dezavantaj pe care îl am deocamdată. Poate cu trecerea anilor, lucrurile se vor mai schimba.
Sunt foarte sigură însă că, făcând facultatea aici, o să am mai multe porţi deschise şi mai multe posibilităţi de a avea un viitor prosper.”
Alex, Grecia:„Am locuit în România până la terminarea şcolii generale, ulterior mutându-mă în Grecia. Iniţial îmi făceam griji pentru „necunoscutul” pe care aveam să îl întâmpin, căci nu ştiam la ce să mă aştept. Era o limbă nouă, un popor cu o mentalitate şi un stil de viaţă diferite de-ale noastre şi îmi era teamă că nu mă voi putea acomoda.
După prima perioadă (aproximativ două luni) în care colegii şi profesorii din liceu îmi făceau traduceri din engleză în greacă şi invers, am început treptat să mă acomodez şi să socializez mai puternic. Am întâmpinat dificultăţi la început, în procesul de învăţare a limbii elene, pentru că aveam tendinţa să traduc expresiile cuvânt cu cuvânt, lucru adesea imposibil.
Din fericire, am avut norocul de a avea alături colegi şi profesori foarte răbdători şi înţelegători, care m-au susţinut pe tot parcursul procesului de învăţare. Din acest motiv, în mai puţin de un an, vocabularul meu conţinea cea mai mare parte dintre cuvintele uzuale din limba grecă.
M-am împrietenit cu majoritatea colegilor din liceu (ceva ce pentru ei nu era prea des întâlnit, mai ales pentru cei care nu aveau origini greceşti). Am observat că modul de organizare al adolescenţilor erau grupurile mici (un număr de maxim şase persoane) şi gradul de acceptabilitate era unul redus, în funcţie de diferite criterii stabilite de membrii fiecărui grup.
Când eram în România, mereu criticam sistemul nostru de învăţământ, crezând că este unul suprasolicitant, asta până am ajuns în Grecia. Acolo am realizat că majoritatea materiilor pe care le studiasem în clasele V–VIII făceau parte din materia lor de liceu.
Există un grad mult mai mare de dezinteres în a aprofunda materiile şi se insistă doar pe acumularea unor noţiuni fundamentale. Din acest motiv, am decis să îmi urmez din nou studiile (facultatea), în România. Trecând peste toate erorile sistemului, consider că exigenţa şi motivaţia din învăţământ sunt o dovadă de profesionalim care ne valorifică potenţialul.”
Românii sunt inteligenţi şi s-a demonstrat asta de multe ori. Sistemul educaţional din România este destul de consistent, deşi „suprasolicitant“, cum spune Alex, dar noi avem mintea antrenată, am fost puşi în faţa mai multor dificultăţi, a trebuit să asimilăm mai multă informaţie decât în alte sisteme educaţionale din Europa.
Deşi avem o imagine neclară în faţa europenilor, deşi suntem văzuţi ca nişte needucaţi, furăcioşi şi fără bani, printre noi există şi oameni deştepţi, oameni talentaţi care, din păcate, nu sunt apreciaţi şi promovaţi. Sunt mulţi români care au plecat în Europa şi şi-au deschis afaceri, profitând de ideile cu care au plecat de acasă.