Mă uitam zilele trecute la Jocurile Olimpice şi întâmplarea a făcut să mă opresc la semifinala probei de spadă. Aceste probe, aparent, sunt cronometrate. De data aceasta, la finalul ultimei runde (cea la care mă uitam) în care este desemnată câştigătoarea, cronometrul nu a mai fost pornit.
Lupta se dădea între o coreeancă, Shin A Lam şi o nemţoaică, Britta Heidemann. Nemţoaica a câştigat. Nu asta ar fi însă problema, ci faptul că a câştigat când ar fi trebuit de fapt să piardă de vreo patru ori. Exact aşa! Coreeanca o înfrânsese de patru ori deja, însă atacurile ei nu au fost luate în calcul pentru că acel cronometru nu fusese pornit. Fix a cincea oară, când a atacat nemţoaica, cronometrul a pornit iar aceasta a fost desemnată câştigătoare. Ea a părăsit planşa rapid, veselă că a câştigat. Timp de o oră, Shin A Lam a refuzat să părăsească planşa în semn de protest. În această ora, antrenorii ei au încercat să convingă juriul să îşi schimbe decizia, însă totul a fost în zadar. Aceştia au fost neclintiţi în decizia lor.
Ceea ce pe mine mă face curioasă este întrebarea: de ce au fost neclintiţi în decizia lor? Pe baza cărui motiv? Eu nu am văzut nici măcar un răspuns al juriului justificând decizia, când probabil cel puţin jumătate din populaţia lumii a văzut ce s-a întâmplat acolo.
În plus, există şi filmările în care s-a văzut clar că Shin A Lam ar fi trebuit să câştige de patru ori, până a câştigat nemţoaica. Practic există dovezi care să demonstreze că jocul nu a fost pierdut de coreeancă, aşa cum este normal. Ea a pierdut din cauza neglijenţei unui arbitru, şi tare îmi vine să pun acea „neglijenţă” între ghilimele. Dar lasă, că am făcut-o acum.
Mie mi s-ar părea normal ca atunci când lupta se ţine între două părţi adverse, să se desemneze câştigătorul în funcţie de ceea ce s-a întâmplat între cei doi concurenţi, nu pe baza unei a treia părţi. Când o treia parte afectează cursul jocului ar trebui să se facă ceva în privinţa asta. Sau poate logica mea nu este bună.
Trecând peste, ce mă deranjează este faptul că munca unui om de ani de zile, speranţele lui şi o luptă câştigată pe bună dreptate (din partea lui) au fost distruse din cauza unei neglijenţe a arbitrului sau a unei preferinţe politice. Că tot veni vorba, Germania este mult mai puternică decât Koreea, iar faptul că juriul nu a făcut absolut nimic timp de o oră (în care antrenorul coreencei a încercat să discute cu ei), şi în ciuda protestelor sălii, mă face să mă întreb dacă nu a fost mai mult decât o simplă neglijenţă care nu a vrut să fie rezolvată.
Întorcându-mă la motivele juriului, eu cel puţin eram tare curioasă să aflu răspunsul lor.
Şi ca să îmi susţin argumentul cu preferinţele politice, în timp ce căutam numele celor două spadasine pe net, am găsit un caz asemănător. Aparent alte patru echipe de badminton (două din Coreea de Sud, una din Indonezia şi alta din China) au fost acuzate că în timpul meciului ar fi lăsat echipa adversă să câştige. Se pare că antrenorul lor nu s-a opus în faţa acestor acuzaţii. Nu am văzut acest meci, însă bănuiesc că articolul este fondat pe fapte reale.
Nu ştiu exact dacă echipele asiatice au lăsat echipele adverse să câştige, însă îmi ridică anumite întrebări. După o muncă de ani de zile şi un stres emoţional prin care o echipă întreagă a trecut ca să ajungă la Jocurile Olimpice, de ce ar fi lăsat echipa adversă să câştige? Iar dacă nu a lăsat-o să câştige, de ce până acum au fost acuzaţi numai cei din Coreea de Sud, China şi Indonezia ? De ce nu au astfel de probleme cei din Franţa, Germania sau alte ţări cu putere economică?
Să nu uităm totuşi că este vorba de Jocurile Olimpice, unde jucătorii sunt evaluaţi în funcţie de abilităţile lor sportive şi nu în funcţie de ţara din care provin…sau măcar aşa ar trebui să fie.
Raluca Bobei
Sursa foto: wikimedia.org
“Shin A Lam a refuzat să părăsească planşa în semn de protest” – nu a fost in semn de protest, ci fiindca daca parasea jocul aproba faptul ca ea pierduse. astea sunt regulile la scrima.
o zi frumoasa!