Recent, a apărut un film-parodie numit „The Innocence of Muslims”, realizat de un grup de americani care şi-au propus să ironizeze două dintre simbolurile fundamentale ale Islamului: învăţăturile Coranului şi pe cel care le-a propovăduit, Profetul Mahommed. La scurt timp după, o publicaţie franceză, numită Charlie Hebdo, preia „pasa” şi continuă în acelaşi ton prin publicarea unei caricaturi tendenţioase a aceluiaşi profet.
Lumea musulmană s-a inflamat, cum era de aşteptat, după prima tentativă şi se pare că a continuat cu un alt puseu de furie, proteste şi ameninţări grave după cea de a doua.
Lucrurile par simple privite prin ochii cuiva care şi-a însuşit valorile occidentale: grupul amator care a produs filmul şi publicaţia franceză şi-au folosit dreptul, istoric încetăţenit, la libera exprimare în mod absolut legitim. Cineva ar putea chiar să dea exemplu diferitele confesiuni şi instituţii creştine care sunt, nu de puţină vreme, ţinta diverselor satire mai mult sau mai puţin grosolane dar care nu au reacţionat niciodată în aceasta manieră „fundamentalistă”, ca să folosesc un clişeu apropo de musulmani.
Nimic de obiectat. Dar cei care adoptă poziţia dreptului tind să omită un fapt atât de evident dar care e uşor trecut cu vederea. Aici nu vorbim de libertate de exprimare INTRAculturală, adică în interiorul culturii de tip Occidental, cea cu care suntem familiari şi în care ne mişcăm şi ne exercităm drepturile. Avem aici de a face cu un act INTERcultural de comunicare, ceea ce în mod normal, după cum vor recomanda toţi ambasadorii, necesită prudenţă diplomatică.
Imaginând cele întâmplate ca o întâlnire diplomatică, să ne închipuim actanţii: pe de o parte avem Occidentul secularizat, liberal, care se poate mândri cu o respectare aproape ad literam a drepturilor omului, iar pe de altă parte avem Lumea Islamică, profund religioasă, în interiorul căreia sacrul nu s-a retras din spaţiul public şi este încă supraordonat oricărei libertăţi individuale. Nu fac aici o judecată de valoare. Fiecare dintre cei doi actanţi are o logică internă de a fi. A o nesocoti înseamnă tocmai a ajunge în ansamblul de împrejurari în care suntem noi acum: acela de a judeca o ALTĂ cultură – şi de a o declara derizorie, după caz – conform standardelor PROPRIEI culturi.
Libertatea de exprimare, în cazul dialogului dintre cei doi actanţi nu respectă datoria de care este dublată şi anume: prin folosirea ei să nu aduci pagube nejustificate (de orice natură) celorlalţi. Or, după cum am mai spus, lovitura de imagine adusă Islamului prin cele două ironii nu este justificată deoarece acestea sunt gândite dintr-o perspectivă Vestică, fără pic de empatie sau înţelegere faţă de o cultură radical diferită.
A lua orbeşte, instinctiv partea taberei de care te simţi cel mai apropiat este o pantă alunecoasă. Astfel, evenimentele se reduc, îmi permit să o spun, la o situaţie de bigotism cultural: dreptul nostru la exprimare este superior religiei, simbolurilor şi conduitei voastre.
Islamul şi societăţile deschis declarate islamice nu intră sub incidenţa totală a aceluiaşi spectru de drepturi ale omului şi în niciun caz nu prezintă aceeaşi orânduire internă ca societăţile occidentale. Dacă nu iei în seamă aceste aspecte înainte de a-ţi exercita libera exprimare rişti să îţi exprimi ignoranţa odată cu ironia.
Niţă Mihai
Sursa foto: wikimedia.org
Dreptul de libera exprima este un drept international ce nu tine de cultura. Fiecare om are dreptul sa se exprime intr-un mod liber si acest drept este inviolabil.
Sunt de parere ca acest drept este mai de pret decat orice cultura care il interzice.
Mi se pare extaordinar ca prin ultima ta afirmatie esti de acord cu interzicerea drepturilor umane ale celor aflati in tari in care “cultura” intra in contradictie cu drepturile de baza ale celor care locuiesc acolo.
Mihai Nita, in cazul in care te-ai afla in Arabia Saudita si ai trece pe langa lapidarea unei femei pentru adulter n-ai arunca si tu o piatra? E vorba de cultura lor si din cate vad pretuirea culturii unora este foarte importanta pentru tine.
Vorbesti din perspectiva unui om care a trait de partea “aceasta” a baricadei. Aici am trait si eu.
Dar mai intai ca iti raspund la intrebare: nu, nu as arunca cu pietre pentru ca directia pe care morala a luat-o in cultura in care am trait, mai tarziu, recunoasterea si respectarea drepturilor omului pe care mi le-am insusit si faptul ca a ucide e un rau moral evident pe care il consider supraordonat oricarei culturi ma impiedica sa contribui la uciderea unei fiinte umane.
Acum, gandeste-te ca dreptul la viata nu e tot una cu dreptul la exprimare. De asemenea, fa un exercitiu de imaginatie si inchipuie-ti ca valoarea unei vieti difera de la cultura la cultura. Chiar daca noi occidentalii spunem ca e imuabila, alte culturi au reguli diferite de atribuire si alte norme.
Daca te-ai fi nascut si ai fi crescut intr-o societate islamica, ai fi avut o cu totul alta parere despre ceea ce discutam noi aici. Probabil ca “drepturile pe care le proclama Occidentul” nu te-ar fi impresionat in mod particular si mai cred ca ai fi ascultat mai mult de imamul tau, decat de ce spun domnii de la ONU.
Vrem sa credem ca Declaratia Drepturilor Omului e universala. Nu este asa. Alte culturi, in afara de cea Occidentala, nu au ajuns la aceleasi concluzii pentru ca nu au avut un parcurs istoric asemanator.
A impune niste drepturi universale societatilor islamice nu ii va face sa inteleaga de ce o femeie nu ar trebui sa fie executata pentru adulter pentru simplul fapt ca nu e in concordanta cu cultura istoric determinata.
Singurul mod in care ei ar putea ajunge la aceleasi concluzii cu noi nu e impunerea respectarii unor norme de care sunt straini ci o revolutie interna, un protestantism islamic daca vrei.
Altfel vorbesti la pereti. Nu e dreptul nostru, al occidentalilor, al oamenilor de lumea I sa incercam sa fortam schimbarea si modernizarea unei culturi care este asa din motive proprii.
Un alt aspect la care esti opac e fix tocmai de am zis eu in text. Dreptul la libera exprimare se poate manifesta nestingherit atunci cand se petrece in arealul de civilizatie in care acesta este aprobat.
La noi, nimic nu scapa dreptului acestuia sau criticii. In Islam, trebuie sa intelegi, ca Allah, Mahommed si Coranul sunt lucruri de care nu te poti atinge nici macar in gluma (cu atat mai putin in gluma). Sunt simboluri intangibile. Mult mai importante decat exprimarea libera.
Multi nu pot sa inteleaga asta pentru ca au trait in societati secularizate unde nu mai exista un adevar sau o valoare suprema. Sunt societati care, de bine de rau, au depasit acea perioada.
Prostia consta in a aplica regulile propriei societati unei alteia total diferite. De aici se nasc conflictele interculturale si rabufnirile de genul celeia despre care am scris.
E greu să răspunzi acestei eentrebări…cel puţin mie mi-ar fi greu!Dar ai dtaetpre – “senină” e cuve2ntul cel mai potrivit! Şi eu mi-aş dori tot seninătate, şi poate fericire, pace, calm!