Ieri am avut o zi foarte plină, pentru că am avut un examen şi un proiect de predat. N-am făcut altceva decât să stau în faţa laptopului şi să scriu. Atunci când am foarte multă treabă mi se întâmplă adeseori să uit ce zi din săptămână este sau ce dată. La fel mi s-a întâmplat şi ieri, până când, pe la jumătatea zilei, am avut nevoie de calendar să-mi fixez o întâlnire şi, văzând că este 24 ianuarie, am rămas un pic blocată. Mi-am amintit de emoţia pe care o simţeam în alţi ani, de discuţiile dintre oamenii de pe stradă, dintre rude sau dintre prieteni, de ştirile de la Radio şi TV care anunţau că pe 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, de Hora Unirii care se ţinea în diverse locuri, uneori chiar ad-hoc de către tineri, copii sau vârstnici, care voiau să-şi exprime aprecierea faţă de identitatea naţională.
M-am întrebat cum am putut să uit, dar, privind în jurul meu, mi-am dat seama că nu se vorbeşte despre acest lucru, nici măcar pe Facebook, unde oamenii postează sute de articole, ştiri şi mesaje. Cu foarte puține excepții, și asta legat de absența unui înalt demnitar de la o manifestare, nicăieri nu apărea ceva, nici în presa scrisă, nici la radio, nici la TV. Este adevărat că mass-media era preocupată exclusiv de accidentul aviatic din ZIUA EXACTĂ, de moartea pilotului și a studentei, de analiza cauzelor și că ipotezele şi dezbaterile erau în toi; dar oare chiar am uitat cu toţii că ieri a fost Mica Unire?
M-a mustrat conştiinţa pentru că eu însămi uitasem de această zi. Nu mă alina faptul că nu din curiozitate citisem despre cele întâmplate și nici măcar că mă rugeasem pentru cei vii și cei morți de la accident. Parcă lipsea ceva. Prin urmare, am vrut să cred că numai mie mi se întâmplă, că toţi ceilalţi oameni au sărbătorit pe cei care s-au luptat pentru Mica Unire, iar asta înseamnă generații întregi, vreme de sute de ani. Acum aveam șansa că m-am trezit încă la timp, am ieşit din cameră şi m-am dus la mama:
– Mami, tu şii ce zi e azi?
Mama, obişnuită să o întreb chiar şi de trei ori în aceeaşi zi dacă e luni sau marţi:
– E vineri!
– Şi ce dată e azi?
– 24 ianuarie. Azi Sfânta Xenia, mâine Sfântu’ Grigorie Teologu’. Dar de ce mă întrebi ?!
– Azi e Ziua Unirii, mamă!
– Da, aşa e, dar tu vezi că n-au zis nimic la ştiri? Mamă, dacă nu le spune nimeni, oamenii uită trecutul!
M-am întors la scris, am terminat tema, m-am dus la examen, iar când m-am întors am început să mă gândesc din nou la Unire. Nu mi se pare în regulă că mass-media şi conturile noastre de pe reţelele sociale sunt pline numai de mesaje despre accident şi că am ignorat cu totul această zi istorică. Trebuie un echilibru – oare trăim exclusiv în prezent? Eu însămi n-am făcut nimic în această privinţă.
Alergăm prea mult după noutate, după prezent şi ignorăm ce a fost înainte şi ce va fi după. Cei ce lucrează în marketing determină o explozie a vânzărilor aplicând pe un produs eticheta „NOU!”. Într-adevăr, clipa, noutatea, prezentul se vând bine. Dar, atunci când sunt rupte de trecut, ele nu pot da cu adevărat sens vieţii noastre. Doar împreună cu acesta, pentru că altfel sunt doar nişte cioburi dintr-un întreg.
Dumnezeu să-i odihnească pe toți care au contribuit la binele acestei țări și „La mulți ani!” tuturor românilor!
Sursa foto: Wikimedia.org (Theodor Aman, Unirea Principatelor)
[…] Cite;te restul articoluli pe GEN90 […]