Există mulţi oameni care cred că miracolele sunt o dovadă a existenţei unei forţe divine. Am auzit mărturii „la mâna a doua“ cum că ceva s-a întâmplat în mod miraculous, dar niciodată un martor ocular la faţa locului. Nu neg faptul că se întâmplă uneori lucruri neobişnuite sau de neexplicat, dar incapacitatea noastră de a le explica nu cred că dovedeşte existenţa unei forţe divine, ci dimpotrivă, slăbiciunea cunoaşterii noastre care e incompletă.
Ceea ce vreau să spun este că eu cred în umanitate, că fiecare fiinţă umană este preţioasa şi importantă, îşi poate depăşi ignoranța şi iraţionalitatea, să vadă lucrurile aşa cum sunt ele în realitate şi poate înlocui ura, mânia, ciuda şi gelozia cu iubire, răbdare, generozitate şi blândeţe. Cred că toate aceste lucruri sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi.
Personal cred că noi, oamenii, ne putem trăi viaţa exact aşa cum ne dorim, totul depinde de sinceritatea noastră, de cât de multă energie depunem și de cât de puternice ne sunt obiceiurile. Dacă nu faci efortul de a le schimba pe cele negative, atunci vei fi victima rezultatelor neplăcute.
Meditaţia este una dintre tehnicile de a modifica obiceiurile minții în scopul de a te conecta la lucrurile cu adevarat importante pentru tine. Iată mai jos o poveste cu tâlc:
Un profesor de filosofie dorind să vorbească studenților săi despre arta de a trăi, stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu pietre de dimensiuni mari. I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit că era plin.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor.
Pietricelele au umplut golurile dintre pietrele mari. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar aceştia au fost din nou de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar aceştia au răspuns în cor „Pliiin!”
Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan, umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.
După ce hohotele s-au domolit profesorul a spus:, „Acum aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră, reprezinta arta de a trăi. Pietrele mari reprezintă lucrurile importante din viață pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii şi pasiunile voastre. Dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră tot ar fi tot plină.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi, serviciul, casa, maşina, partea financiară, însă nu atât de importante ca cele dintâi.
Iar nisipul e restul lucrurilor mărunte, care nici măcar mâine nu vor mai continua, agitația inutilă, stresul etc.
Dacă veţi începe cu nisipul, apoi cu pietricele nu veţi mai avea unde să puneţi pietrele mari.
La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine.
Acordă atenţie lucrurilor importante pentru fericirea ta. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip.”
Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două ceşti de cafea.
Profesorul a zâmbit „Mă bucur că întrebi asta, ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două ceşti de cafea, împreună cu un prieten…”
Sursa foto: “Le combat des titans” by Madelgarius – Own work.
